Clipul are 1 minut și 35 de secunde și suprinde în imagini splendoarea clădirii nimicită de birocrația autorităților din România.

Spotul a fost regizat de americanul Andre Stringer, iar calitatea filmării este extrem de înaltă. Pentru realizarea reclamei au fost folosite 4.000 de baloane și peste 1500 de kilograme de sclipici, potrivit Adevărul.ro

Reclama va fi lansată oficial la începutul lunii octombrie și va ținti consumatorii din Marea Britanie, Irlanda şi Germania.

Cazinoul Constanţa, emblema orașului de la malul mării de peste 100 de ani, a a fost închis definitiv în 2007. Statul a alocat peste 31 de milioane de lei pentru reabilitarea clădirii, însă nimeni nu știe când vor începe lucrările.

Cazinoul, simbol distrus de indiferență

În 2007, clădirea a fost concesionată pentru 49 de ani unui operator israelian de cazinouri. Reprezentantul firmei promitea investiții de 15 milioane de euro. Doi ani mai târziu însă, israelienii au invocat criza economică și au reziliat contractul încheiat cu Primăria Constanța, condusă la acea vreme de Radu Mazăre.

Patru ani mai târziu, edilul Radu Mazăre anunța că vrea să vândă monumentul secular. Atunci, Elena Udrea, pe atunci atunci ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, a preluat cazinoul și a promis că îl va reabilita.

În 2012, clădirea revine muncipalității din Constanța. Radu Mazăre voia să vândă cazinoul printr-o licitație internațională. A renunțat însă la plan și a vorbit despre un parteneriat public – privat.

Ruină, după 10 ani de tergiversări

Cazinoul din Constanța a ajuns din nou în grija Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice condus de Liviu Dragnea. În campania prezidenţială din 2014, ministrul anunța că monumentul de la malul mării va fi reabilitat complet până în toamna lui 2016.

 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.