Oana Moraru este consultant educațional în domeniul învățământului privat preuniversitar, fondator și manager al Școlii Helikon și a fost membră a unui grup de experți pe curriculum format în 2016 de ministrul de atunci, Adrian Curaj. După anunțarea rezutlatelor de la evaluare națională 2018, Oana Moraru a publicat un amplu materiale pe facebook în care explică în amănunt, hibele sistemului de învățământ preuniversitar.

Aveți un copil care tocmai a intrat la un liceu de elită? V-ați bucurat de media lui bună și ați spus-o cu mândrie tuturor?

Iată ce îi așteaptă. (pe majoritatea, că sunt și excepții sau cazuri de ”random excellence” cum le spune T. Wagner.)

– o trupă de 15-17 profesori care se mândresc cu titulatura lor la liceu ”de elită”. Din această pricină, mulți predau mult, ermetic, de regulă cu spatele la copii. Dau teste din ce nu au lucrat la clasă, ca să își câștige renumele de profesori exigenți și serioși, care oferă, cu zel și entuziasm, multe note de 3 și 4. De aceea, vă veți pune repede pe treabă: încă din primele două luni de clasa a IX-a o să începeți să căutați 2-3 meditatori buni. Vă veți minți că faceți asta ca să susțineți excelența unei astfel de clase unde ați intrat cu greu. De fapt, veți susține cu banii personali lipsa de pregătire pedagogică și responsabilitate a celui de la catedră. Vă veți prinde târziu de asta, pentru că cel puțin jumătate de an veți fi încă euforici și mândri de nota de la Capacitate.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

– alți câțiva profesori care întârzie mereu la oră, și care, spre relaxarea tuturor, își mai iau și 20 de minute să strige catalogul. Ăștia dau note pe proiecte gen copy-paste din online, note pe ochi frumoși sau din burtă. De ei o să vă placă pentru că ridică media puiului fără să știe nimeni ce și cum.

– unul sau doi realmente țăcăniți, cu probleme diagnosticabile dar nerecunoscute de școală decât, eventual, prin ridicări de umeri de tipul ”și pe cine altcineva să punem, că nu avem?!”. Despre ăștia o să bârfiți acasă și o să vă amuzați fără să înțelegeți tragismul situației pentru că sunteți încă preocupați să vă mândriți.

– unul sau doi care cred sincer că materia lor este cea mai importantă din lume și care o să îl chinuie pe ăsta micu` rău de tot, cu toceală de 3 săptămâni și nopți nedormite pentru un amărât de 5. Veți înghiți cu curaj pentru că vă veți spune că, deh, așa e la un liceu bun – greu!

Partea proastă e că vor fi 6-7 ore pe zi petrecute de copilul tău cu oameni plictisiți, funcționărești în atitudine, fie detașați complet de ce spun sau scriu pe tablă, fie atât de pătrunși, că nimeni nu-i înțelege. Veți băga bani în copil încă 4 ani, neștiind exact de ce și pentru ce. Dar, spre alinarea dvs., veți avea ocazia să spuneți prietenilor și rudelor numele liceului, cu mândrie, încă 4 ani de acum încolo.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Partea bună e că veți da și de maxim 1-2 profesori buni sau bunicei, deschiși la suflet și interesați de copii.

Cea mai reală formă de rezistență și supraviețuire, însă, o vor crea tot copiii, colegii ăștia buni care vor înțelege după numai 2 săptămâni despre ce e vorba și vor căuta să își trăiască bucuria de viață între ei, în pauze, în afara liceului.

A, și vă rog să nu comentați despre excepțiile care sunteți. Știu că există. Dar nu ele creează viitorul acestei țări. Îl creează adormirea asta majoritară și îl perpetuează mândria noastră penibilă în jurul notelor, fără să ne uităm pentru ce anume competență de viață a fost ea acordată.”

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI