03 Oct. 2017 11:02

Ce fac musulmanii în dormitor în noaptea nunţii. Obiceiul care a șocat pe toată lumea

Distribuie

Te-ai întrebat vreodată cum se desfăşoară nunta la musulmani? Acestea sunt ritualurile uimitoare din noaptea nunţii.

Petrecerea din noaptea nunţii se dă la casa familiei mirelui, urmat de un ceremonial religios condus de un iman. Cununia religioasă se poate face numai după cununia oficială, fâcându-se de obicei în ziua în care familiile mirilor se adună pentru a face cumpărăturile de nuntă.

Toţi bărbaţii invitaţi la nuntă vor oferi daruri în bani mirelui. În mod tradiţional, petrecerea femeilor are loc într-o altă parte a casei, diferită de cea a bărbaţilor.

Noaptea nunţii este încununată de obiceiuri păstrate cu sfinţenie. Când mirii ajung în camera nupţială, se înfige un cuţit în uşă sau se pune un lacăt deschis în faţa acesteia. În acest timp, musafirii nu au voie să stea cu mâinile încrucişate sau să-şi aşeze o mână peste altă.

Inspectarea patului nupţial este o parte esenţială. O femeie apropiată mirelui va inspecta cearceaful pentru a constata dacă mireasă a fost virgină. Vestea este transmisă familiilor şi, dacă mireasa nu a fost virgină în noaptea nunţii, acesta este trimisă înapoi părinţilor şi nunta se întrerupe.

Acest obicei s-a păstrat din trecut când exista teama că un posibil adulter ar duce la slăbirea relaţiilor de familie şi în cele din urmă la distrugerea unităţii şi coeziunii tribului. Acesta se regăseşte cu precădere în sudul Irakului unde mirele pune un pumnal sub aşternuturi în camera nupţială, semn că mireasa va muri dacă se demonstrează ca nu a fost virgină.


VIDEO EXCLUSIV/ Crina Abrudan s-a lipit de Philipp Plein. „L-am rugat să-mi dea ….”

EXCLUSIV/ Prima imagine cu românul rănit în atacul din Las Vegas, după operație. Cum se simte Luca

Un pasager a murit în avion pe aeroportul Henri Coandă

Te-a oprit radarul? Poți să scapi de amenzile de circulație dacă îți cunoști drepturile


 

Loading...
Comentarii