Cel mai recent număr al celebrei reviste Spiegel, publicat vineri, îl prezintă pe Ulrich Siegmund pe copertă cu eticheta de „cel mai periculos”.

La un eveniment de campanie, organizat vineri, Siegmund i-a spus unui jurnalist că respectiva copertă este de fapt o „publicitate foarte bună” pentru el. De asemenea, el a distribuit pe contul său de Instagram un videoclip în care poate fi văzut semnând exemplare ale revistei Spiegel.

AfD nu a participat niciodată la o coaliție de guvernare în cele 16 landuri ale Germaniei sau în guvernul federal, deoarece toate celelalte partide refuză să lucreze cu această formațiune politică de extremă-dreapta.

În pofida faptului că filiala de partid din Saxonia-Anhalt este considerată un caz confirmat de extremism de dreapta de către serviciile germane de informații, aceasta are o șansă importantă de a-și asigura o majoritate confortabilă în alegerile din 6 septembrie.

Cel mai recent sondaj plaseazî AfD la un record de 43% în intențiile de vot din Saxonia-Anhalt, cu 20 de puncte procentuale peste cel mai apropiat rival al său. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.