Experții chinezi au folosit mostre de țesuturi din urechile unor vaci Holstein Friesian, rasă originară din Țările de Jos, cunoscută pentru producția foarte mare de lapte (circa 18 tone pe an), relatează CNN.

Tehnologia de reproducere a fost folosită împreună cu tehnologia de clonare, iar 120 de embrioni au fost implantați în mame-surogat cu producție scăzută. Nu toți embrionii s-au prins, însă trei văcuțe au fost clonate cu succes.

Cele trei văcuțe sunt crescute de oamenii de știință de la Universitatea de Știință și Tehnologie Agricolă și Forestieră de Nord-Vest din Wulin.

Prima dintre ele s-a născut pe 30 decembrie prin cezariană, din cauza dimensiunii sale relativ mari – avea 56,7 kilograme, a declarat un oficial din orașul Wulin din Ningxia pentru cotidianul de stat Technology Daily.

„În doi până la trei ani, putem forma o cireadă cu peste 1.000 de super-vaci, o bază solidă pentru a renunța la dependența Chinei de vacile de lapte de peste mări și de întreruperile lanțurilor de aprovizionare cu produse lactate”, a spus Jin Yaping, liderul proiectului.

Potrivit Global Times, în prezent, China trebuie să importe 70% din populația de vaci de lapte de peste hotare.

China a făcut progrese semnificative în clonarea animalelor în ultimii ani. Anul trecut, o companie chineză a creat primul lup arctic clonat din lume.

Iar în 2017, oamenii de știință chinezi au declarat că au produs bovine clonate cu rezistență crescută la tuberculoza bovină.

Foto cu caracter ilustrativ: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

mrc.inl 03.02.2023, 12:50

Alfabetul chinez nu are și cifre? Pe crotalul vițeilor sunt cifre arabe, luate de fapt de arabi din ... India.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.