China „provocare emergentă” pentru România, soluția propusă președintelui Nicușor Dan pentru a fi introdusă în strategia de apărare. Argumentele Antoniei Pup, cercetătoare în securitate internațională

Experții în securitate internațională au adus însă și critici acestui draft, iar una dintre ele se referă la faptul că Republica Populară Chineză nu este precizată în mod explicit, deși multe state UE tratează într-un mod mai nuanțat relația bilaterală cu această mare putere. 

„Vor mai trece ani buni până să vedem clarificată relația București-Beijing”

În acest context, Libertatea a realizat un interviu cu Antonia Pup, asistent universitar la Universitatea Georgetown din Washington DC, specializată pe rivalitatea USA-China. 

„În varianta propusă a strategiei naționale de apărare, ne este sugerat, discret, că practicile Republicii Populare Chineze sunt recunoscute de către România și reprezintă motive de îngrijorare. Totuși, RPC nu este menționată explicit, ceea ce indică o reținere din partea Administrației Prezidențiale și a elitelor din spectrul securității naționale. 

A durat foarte mult până să avem chiar Federația Rusă menționată explicit drept mare amenințare în strategia națională de apărare, ceea ce mă face să cred că vor mai trece ani buni până să vedem clarificată relația București-Beijing în interiorul strategiei naționale de apărare. Nu cred că vom abandona ambiguitatea strategică față de Beijing prea curând, însă consider că a nominaliza practicile RPC în regiune și alinierea RPC-Federația Rusă în Ucraina drept  «provocări emergente» ar fi o formulă suficient de conservatoare pentru a nu escalada inutil în relația bilaterală cu Beijingul și suficient de percutantă pentru a le arăta celor care vor să ne amenințe valorile și securitatea că nu ne este teamă să le condamnăm public practicile”, a explicat Pup pentru Libertatea. 

Libertatea: Președintele Nicușor Dan a lansat în dezbatere publică viitoarea strategie de apărare a țării. La fel ca în strategia trecută, a Administrației Iohannis, nici în cea prezentă nu există niciun fel de referință la China. Cum este tratată China de către alte state UE?
Antonia Pup: În documentul National Strategic Review al Franței lansat în 2025, avem 32 de mențiuni cu privire la Republica Populară Chineză. Franța este conștientă de faptul că Beijingul are ambiția de a deveni cea mai mare putere a lumii până în 2050 – anul centenar al RPC. Documentul francez notează și faptul că „intensitatea exercițiilor militare în jurul Taiwanului, (…) și dezvoltarea rapidă a capabilitățile militare, atât convenționale, cât și nucleare, au demonstrat creșterea asertivității Chinei” în Asia Pacific. 

În Europa, Franța recunoaște faptul că RPC a dislocat capabilități militare, a construit legăturile economice și și-a mobilizat diplomația în sprijinul dezvoltării unei strategii coercitive față de statele europene, cu scopul promovării unui cadru de securitate alternativ. Francezii nu se feresc să afirme că RPC și Federația Rusă fac front comun pentru a schimba balanța de putere în regiune, dar și că Beijingul facilitează mașinăria de război a Moscovei în Ucraina.

În Strategia națională de securitate lansată în 2023, Germania definește Republica Populară Chineză urmărind ad litteram convenția UE de „partener, competitor și rival sistemic”, punctând faptul că elementele de „rival” și „competitor” au crescut ca pondere în ultimii ani, recunoscând și imperativul de a continua să colaboreze cu Beijingul pe dosare de interes global. Germania afirmă în acest document strategic și faptul că RPC folosește instrumente economice pentru a atinge obiective politice, dar și ambițiile Beijingului de a remodela ordinea internațională bazată pe reguli, acționând uneori în coliziune cu interesele și valorile promovate de Berlin. 

Și statele de pe flancul estic al NATO au nominalizat RPC în propriile documente strategice. Avem și câteva exemple de dată recentă asupra cărora ar merita să reflectăm: 

• În strategia de securitate națională a Lituaniei din 2021, este menționată ideologia comunistă a RPC ca fiind în contradicție cu valorile și interesele naționale ale Lituaniei. De asemenea, este notată ambiția RPC de a modela ordinea internațională și a acutiza tensiunea dintre statele democratice și cele autoritare;
• În conceptul de apărare națională al Letoniei din 2023, regăsim referințe la ambițiile globale ale RPC, care generează provocări pentru securitatea internațională;
• Conceptul de securitate națională al Estoniei din 2023 afirmă că RPC folosește mijloace asimetrice pentru a-și atinge scopurile și a remodela normele internaționale, dorind controlul asupra domeniilor strategice;
• Recomandările oficiale pentru strategia de securitate națională a Poloniei, emise de guvernul din Varșovia în iulie 2024, includ referințe la parteneriatul dintre Moscova și Beijing, cei doi actori statali lucrând pentru a dezvolta grupul BRICS într-o veritabilă alianță antioccidentală. RPC, Federația Rusă și Belarus sunt nominalizate ca fiind actorii statali principali care desfășoară în mod permanent activități informaționale ostile împotriva Poloniei. În același document strategic este menționat și scenariul potrivit căreia o eventuală confruntare dintre SUA și RPC cauzată de o schimbare a status quo-ului prin forță în Taiwan ar deturna capacitățile militare ale SUA de la Europa.
• Raportul anual al MAE leton din anul curent notează că o provocare semnificativă pentru securitatea NATO și a Letoniei este rivalitatea strategică a SUA cu RPC și aprofundarea cooperării strategice dintre RPC și Federația Rusă, în special în domeniul militar. 
• Strategia Națională de Securitate Cibernetică a Estoniei pentru perioada 2024-2030 subliniază faptul că activitățile RPC în spațiul cibernetic se concentrează pe culegerea de informații despre tendințele politice, proprietatea intelectuală și exploatarea rezultatelor cercetării. 

Referiri indirecte, în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei și a competiției economice

– Cum ar trebui tratată China în acest document strategic? 
– Apreciez că cel mai potrivit loc unde am putea lua act de acțiunile Republicii Populare Chineze în regiunea noastră este în cadrul celui de-al doilea capitol al Strategiei – „Evaluarea contextului global de securitate”. Aici, fraza „interacțiunea dintre SUA, China, Rusia și UE este determinantă pentru conturarea pe termen lung a unui nou echilibru global” arată că România este conștientă de schimbarea ordinii internaționale și rivalitatea dintre marile puteri, dar asta nu ne spune mare lucru despre cum ne poziționăm noi în interiorul acestui nou peisaj de securitate. 

Avem în forma actuală deja niște trimiteri indirecte care ne duc cu gândul la Beijing, precum faptul că „Federația Rusă și-a consolidat parteneriatele cu regimuri autoritare, ceea ce afectează pe termen lung interesele și securitatea României, a partenerilor și aliaților noștri” (cu referire la parteneriatul strategic „fără limite” dintre Moscova și Beijing semnat cu doar 3 săptămâni înainte de invazia pe scară largă în Ucraina), dar și faptul că „asistăm la o creștere a disponibilității competitorilor care nu împărtășesc valorile occidentale de a se asocia și a coopera cu Federația Rusă pentru menținerea capacității sale militare și a potențialului acesteia de destabilizare a regiunii”. 

La fel, la punctul 56, este menționată „emergența unor alianțe antioccidentale poate crea poli de putere adverși care vizează destabilizarea și, la limită, reconfigurarea arhitecturii de securitate euroatlantice și a ordinii internaționale actuale”, care ne duce cu gândul la alinierea strategică dintre Federația Rusă-Republica Populară Chineză-Iran-Coreea de Nord, alianța autocrațiilor fiind cel mai recent observată în contextul paradei de Ziua Victoriei de la Beijing din luna septembrie a acestui an. 

La punctul 58, mențiunea privind „competiția neloială și agresivă, subvenționarea mascată a unor sectoare de către alte state pentru a cuceri piețe, achizițiile strategice cu scopul de a crea dependențe sau de a deține controlul asupra unor sectoare critice pot crea pe termen mediu dezavantaje majore pentru economia națională” descrie întocmai comportamentul Beijingului pe scena comercială globală, ca o provocare pentru securitatea economică a României și pentru infrastructura noastră critică. 

Lipsește un singur aspect care, după părerea mea, merita a fi atribuit explicit: faptul că Republica Populară Chineză este finanțatorul principal al mașinăriei de război a Federației Ruse în Ucraina. Noi deja am girat această poziție la nivelul NATO, cu ocazia publicării declarației Summitului de la Washington din 2024. O girăm și la nivelul UE, pentru că girăm cele mai recente pachete de sancțiuni ale Uniunii Europene care impactează și entități chinezești pentru sprijinirea Federației Ruse și a războiului său ilegal de agresiune. Potrivit estimării publicației The Telegraph, operatori economici din RPC au furnizat firmelor sancționate din Federația Rusă materiale cu dublă utilizare în valoare de 59,2 milioane de dolari de la începerea războiului din Ucraina. 

După cum am arătat și în acest articol publicat pentru National Interest, RPC nu poate fi lăsată să finanțeze această mașinărie de război care distruge economia Ucrainei pentru ca ulterior să fie cea care profită de pe urma procesului de reconstrucție, transformând reconstrucția Ucrainei într-un hub al inițiativei Belt and Road. Avem nevoie de o poziție transatlantică unitară pentru a nu permite ca acest lucru să se întâmple, iar pentru asta inclusiv România trebuie să dea dovadă de claritate strategică. 

În varianta propusă a strategiei naționale de apărare, ne este sugerat, discret, că practicile Republicii Populare Chineze sunt recunoscute de către România și reprezintă motive de îngrijorare. Totuși, RPC nu este menționată explicit, ceea ce indică o reținere din partea Administrației Prezidențiale și a elitelor din spectrul securității naționale. A durat foarte mult până să avem chiar Federația Rusă menționată explicit drept mare amenințare în strategia națională de apărare, ceea ce mă face să cred că vor mai trece ani buni până să vedem clarificată relația București-Beijing în interiorul strategiei naționale de apărare. 

Nu cred că vom abandona ambiguitatea strategică față de Beijing prea curând, însă consider că a nominaliza practicile RPC în regiune și alinierea RPC-Federația Rusă în Ucraina drept „provocări emergente” ar fi o formulă suficient de conservatoare pentru a nu escalada inutil în relația bilaterală cu Beijingul și suficient de percutantă pentru a le arăta celor care vor să ne amenințe valorile și securitatea că nu ne este teamă să le condamnăm public practicile. 

Vulnerabilitățile României în relația cu China

– Care sunt cele mai importante riscuri și vulnerabilități pe care România ar trebui să le combată în relația bilaterală cu China? 
– Cum România nu are cooperare în materie de securitate sau apărare cu Republica Populară Chineză, iar cooperarea în dimensiunea politică a decăzut în ultimii ani, fapt reflectat în participarea la nivel scăzut în cadrul formatului 14+1, dar și de lipsa dialogurilor politice la nivel înalt, principalele riscuri apar în dimensiunea economică și tehnologică a relației bilaterale. 

Furtul de proprietate intelectuală este un risc ceva mai cunoscut publicului atunci când vine vorba despre RPC. Potrivit legilor de cybersecuritate ale RPC din 2017, toți operatorii de tehnologie din RPC sunt obligați să împărtășească datele stocate cu regimul din Beijing. Modele LLM (large language models) de inteligență artificială realizate în RPC precum DeepSeek împărtășesc datele noastre cu Partidul Comunist Chinez, motiv pentru care state europene precum Germania și Italia s-au mobilizat pentru a interzice deja aplicația. 

Prin operațiuni cibernetice ale grupului Volt Typhoon în Statele Unite, RPC a arătat că are capacitatea de a se pre-poziționa în infrastructurile critice ale SUA și aliaților săi pentru ca, în cazul unui conflict, să poată să ne perturbeze sistemele energetice, utilitățile, telecomunicațiile, transporturi.

Avem, desigur, și câteva riscuri foarte importante care derivă nu din relația bilaterală România-RPC, ci din parteneriatul strategic fără limite dintre Federația Rusă și Republica Populară Chineză, care în ultimii ani a fost dezvoltat pe mai multe planuri, inclusiv cel al cooperării în materie de securitate și apărare. 

China utilizează acest parteneriat si pentru a-si extinde amprenta de securitate globală, de exemplu în regiunea arctică, unde desfășoară misiuni regulate în parteneriat cu Federația Rusă. Beijingul este principalul finanțator al războiului din Ucraina, din care extrage lecții valoroase pe care le-ar putea utiliza într-un scenariu în care ar dori să forțeze reunificarea cu Taiwan. În contextul discuțiilor privind arhitectura de securitate postbelică în Ucraina, ministrul de externe rus a propus chiar ca RPC să trimită trupe de menținere a păcii acolo. 

La categoria riscuri, să nu uităm nici că o rivalitate acută între SUA și RPC care ar putea să se consume într-un conflict în Asia-Pacific în anii următori ar avea drept efect o dezangajare și mai mare a Statelor Unite din teatrul de operații european. 

În relația bilaterală cu Beijingul, văd și două vulnerabilități. Una ține de conștientizarea riscurilor. 

– Potrivit legislației interne a Chinei, companiile private au obligația de a face spionaj economic pe teritoriul țărilor unde fac bani.
– Expunerea companiilor românești și a antreprenorilor români la operațiuni de spionaj economic este o vulnerabilitate pe care am putea să o rezolvăm având instituțiile din ecosistemul de securitate națională implicându-se pentru a dezvolta o cultură de securitate în rândul reprezentanților mediului privat. Aceste eforturi ar trebui să includă și reprezentanții mediului academic și de cercetare românesc, având în vedere faptul că, inclusiv prin acele Institute Confucius, RPC caută să cultive vectori de influență în aceste medii și să extragă know-how de aici. 

Din fericire, din rândul clasei politice autohtone RPC pare să aibă drept simpatizanți mai degrabă figuri marginale, precum Diana Șoșoacă, Adrian Năstase și Viorica Dăncilă, oameni care se află destul de departe de centrul de greutate decizional al statului român. Clasa politică ar trebui să fie vigilentă și reticentă când este ofertată de Beijing, inclusiv cea de la nivel local, fiind de notorietate faptul că RPC este versată în a practica ceea ce literatura de specialitate numește „subnational diplomacy”. 

O altă vulnerabilitate este reprezentată de infrastructura noastră critică, majoritatea deținută tot de sectorul privat, care ar trebui întărită pentru a rezista la șocuri, întărită pentru a rezista la potențiale atacuri cibernetice din partea Beijingului. O colaborare între mediul public și cel privat este necesară pentru a combate aceste vulnerabilități, la fel de necesară precum este întărirea instituțiilor precum Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică. 

Cauzele pentru care România nu abordează mai „profesionist” relația cu China

– De ce credeți că există această reticență la nivelul statului român să abordeze mai profesionist relația cu China? 
– Cred că avem două potențiale răspunsuri care explică această reținere. Un răspuns al fi acela al precauției strategice. Sunt de părere că elitele de securitate națională din România apreciază că o includere a Republicii Populare Chineze în Strategia națională de apărare a Țării acum ar echivala cu a intra în conflict deschis cu Beijingul, că ne-am strica inutil relația bilaterală cu a doua cea mai mare economie a lumii pentru niște riscuri care pot fi ușor trecute cu vederea dacă le privim prin lentila comparativă în relație cu operațiunile de militarizare mult mai agresive ale Federației Ruse. 

În literatura de specialitate, când vorbim despre poziția Chinei în regiune, este prezentat și argumentul potrivit căruia Beijingul ar putea juca un rol pozitiv, stabilizator. Această școală de gândire punctează faptul că implicarea Chinei la Marea Neagră, mai ales prin investiții strategice, ar putea servi drept o forță pentru stabilitate sau cel puțin ar încuraja continuarea status quo-ului, prin balansarea agresivității rusești, deoarece Moscova, ca aliat junior în parteneriatul strategic „fără limite”, ar fi din ce în ce mai sensibilă la interesele și investițiile Beijingului. 

Cu siguranță, pe fondul redimensionării prezenței militare a SUA la Marea Neagră, care este prin excelență punctul nevralgic al securității naționale a României, elitele de securitate națională sunt precaute să nominalizeze explicit Republica Populară Chineză ca fiind o nouă amenințare statală, cu atât mai mult în contextul în care Marea Neagră este astăzi un teatru de război din cauza Federației Ruse, iar RPC și-ar putea folosi, la un moment dat, influența pentru a ține aceste operațiuni de militarizare ale clientului său – Moscova – sub control pentru a nu-i afecta interesele în mod direct. 

În al doilea rând, cred că un rol în această strategie de răspuns îl joacă și nostalgia. Să ne aducem aminte de politica externă a României în timpul Războiului Rece, când țara noastră a căutat apropierea de Republica Populară Chineză pentru a proiecta o independență față de Uniunea Sovietică, iar Ceaușescu și-a propus chiar să joace un rol de mediator în contextul deschiderii relațiilor SUA față de RPC în timpul președinției lui Richard Nixon. Relațiile politice față de Beijing au fost constante și în epoca tranziției, îndeosebi în contextul președinției lui Ion Iliescu, când acesta a avut mai multe vizite în RPC. 

În perioada contemporană, mai exact atunci când la conducerea țării a fost premierul Victor Ponta, iar ulterior Viorica Dăncilă, România își propunea să fie cea mai bună prietenă a RPC în Uniunea Europeană, o adevărată poartă de intrare a Beijingului în Europa Centrală și de Est. În 2013, în timpul Forumului dintre Republica Populară Chineză și statele din regiunea ECE, România a semnat mai multe acorduri de cooperare cu RPC în domenii strategice precum tehnologie, energie și proiecte de mari infrastructură. 

Deși aceste acorduri au fost golite de conținut o dată cu schimbarea strategiei Bucureștiului față de Beijing în vara anului 2019, inclusiv prin semnarea memorandumului de înțelegere cu SUA pentru a avea rețele 5G sigure și fără participarea furnizorilor chinezi precum Huawei și ZTE (am fost printre primele state din regiune care au semnat un asemenea acord și au și implementat legislația corespunzătoare), pe site-ul MAE încă este consemnată „relația specială” pe care o avem cu Beijingul. RPC de astăzi nu mai este RPC de la începutul anilor 2000, ci un actor statal care are ambiții globale, finanțează mașinăria de război a Moscovei care ne degradează mediul de securitate și își extinde amprenta geostrategică (inclusiv militară) în regiuni diverse, inclusiv la Marea Neagră, creează interdependențe strategice în sectoare vitale. 

Consider necesar ca un calcul strategic rece, bazat pe dovezi, iar nu nostalgia vremurilor de mult apuse să guverneze deciziile elitei de securitate națională cu privire la relația cu RPC. La nivelul politicilor publice, în ultimii 6 ani, România a dovedit responsabilitate, decuplându-se de Beijing în sectoarele strategice. Suntem prima țară care a interzis participarea furnizorilor conectați cu Beijing în rețelele noastre 6G (care nici măcar nu sunt pe piață încă), fapt care ne probează vigilența. Pe fondul acestor evoluții în planul propriilor noastre politici publice, nu ar strica să vedem preluată aceeași responsabilitate și în discursul prezidențial, astfel încât să ne asigurăm că toate elementele statului român împărtășesc aceeași cheie de lectură asupra a ceea ce înseamnă risc și oportunitate. 

– Care sunt ultimele dezbateri în relația strategică USA-China-UE în privința riscurilor de securitate ce ar putea veni din cauza regimului autoritar de la Beijing? 
– După semnarea acordului comercial între Comisia Europeană și administrația Trump vara aceasta (defavorabil, au spus mulți, pentru UE), la Washington s-a conturat o puternică percepție asupra faptului că Europa se va arunca politic în brațele Republicii Populare Chineze. Realitatea ne-a arătat altceva: UE continuă să includă constant entități chineze în pachetele de sancțiuni succesive, întrucât aceste entități sprijină efortul de război al Federației Ruse. Ultimele 6 pachete de sancțiuni ale UE privind războiul din Ucraina includ entități din Republica Populară Chineză. 

UE își dezvoltă propria concepție strategică în interiorul rivalității dintre marile puteri, independent de ceea ce se întâmplă la Washington. Eu sunt de părere că, așa cum vedem Moscova și Beijingul apropiindu-se din perspectivă strategică, așa ar trebui să vedem și decidenții de la nivel euroatlantic lucrând pentru un parteneriat strategic reînnoit între Bruxelles și Washington, trecând peste diferențele de ideologie și anxietățile legate de o potențială retragere a SUA din Europa pentru a construi încredere. 

Cred că lipsa de încredere cuplată cu dorința de a nu fi lăsați pe dinafară ca europeni sunt observabile și în invitația pe care președintele Macron i-ar extinde-o lui Xi Jinping pentru a participa la următoarea reuniune G7, după summitul dintre Trump și Xi care a fost catalogat de administrația americană drept o întrunire la nivel „G2”. 

Un risc serios de securitate atât pentru UE, cât și pentru SUA este reprezentat de dominația pe care RPC o are față de ceea ce înseamnă procesarea mineralelor critice și îndeosebi de pământurilor rare, de care industria noastră de apărare depinde. RPC controlează aproximativ 93% din producția globală de magneți din pământuri rare. Acest risc a fost expus plenar atunci când, cu puțin timp înainte de summitul dintre președinții Trump și Xi, RPC a introdus controale stricte asupra exporturilor de pământuri rare și materiale conexe, extinzând regimul de licențiere pentru a impacta în special companiile de apărare și tehnologie avansată. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.