Prețul de pornire este de 376.800 de yuani (aproximativ 47.200 de euro). Zeekr 8X are un sistem hibrid plug-in de 900 V. Zeekr combină eficiența electrică cu puterea unui motor termic, relatează publicația spaniolă Hibridos y electricos.

Modelul vine în două variante: una cu două motoare, care dezvoltă 544 CP și ajunge la 100 km/h în 3,7 secunde, și alta cu trei motoare, care produce 1.380 CP, atingând aceeași viteză în doar 2,96 de secunde.

Zeekr a optat pentru bateriile Freevoy de CATL, oferind o capacitate de 55,1 kWh sau 70 kWh. Astfel, autonomia electrică ajunge până la 410 km (ciclul CLTC), în timp ce autonomia combinată se ridică la 1.416 km.

Sistemul de încărcare rapidă de 900 V și 6C permite o încărcare de la 20% la 80% în doar nouă minute. Zeekr 8X are o lungime de 5,1 metri, o lățime de 1,998 de metri (fără oglinzi) și o înălțime de 1,78 de metri.

Geely Holding Group își propune să atingă vânzări globale de 6,5 milioane de vehicule până în 2030, aproximativ 75% dintre acestea urmând să fie modele eco.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.