Cine e adolescenta care și-a ucis mama, fratele vitreg și șase elevi în Canada

Comentează

Au apărut primele imagini cu Jesse Van Rootselaar după atacul armat petrecut într-o școală din Tumbler Ridge, Canada. Adolescenta în vârstă de 18 ani a ucis 8 persoane: o profesoară de 39 de ani, trei fete în vârstă de 12 ani, precum și doi băieți de 12 și 13 ani, relatează 7sur7. Anterior masacrului de la școală, adolescenta și-a omorât mama și fratele vitreg.

Pasionată de arme de foc

Conform autorităților, suspecta, care s-a sinucis, și-ar fi ucis anterior mama, Jennifer Strang, de 39 de ani, și fratele vitreg, Emmett, de 11 ani, la domiciliul acestora. Potrivit mai multor apropiați, adolescenta, născută de sex masculin, era descrisă ca fiind o persoană solitară, pasionată de arme de foc.

În majoritatea fotografiilor făcute publice, Jesse apare serioasă. Chiar și la evenimente festive, cum ar fi zilele de naștere, ea nu este deloc veselă. În schimb, atunci când pozează cu o pușcă în mână, chipul i se luminează.”

„Jesse a început să se identifice ca femeie la vârsta de 12 ani. Potrivit poliției, nu există niciun element care să confirme că aceasta ar fi fost victima hărțuirii (bullying-ului) în legătură cu identitatea sa de gen. Ea abandonase școala în urmă cu patru ani. În acest stadiu al anchetei, motivul atacului armat rămâne necunoscut,” au anunțat anchetatorii.

Descrisă drept un copil liniștit

Mai mulți cunoscuți o descriu pe Jesse ca fiind „un copil liniștit, care nu a creat probleme”. „Cu siguranță nu era urâtă de ceilalți”, a afirmat un fost coleg de clasă, Liam Irving.

Este posibil ca problemele din familie să o fi afectat. Jennifer Strang, mama lui Jesse, își schimba regulat reședința împreună cu copiii săi. Totuși, acesteia nu îi era permis să părăsească provincia Columbia Britanică, în urma unei dispute cu fostul său partener.

În 2015, judecătorul Anthony Saunder a decis că tatăl trebuie să poată menține contactul telefonic cu copiii săi. „Acești copii duc o viață de nomazi. În cinci ani, au avut mai multe adrese în Terre-Neuve (Newfoundland), Grande Cache și Powell River”, sublinia acesta în hotărârea sa.

Probleme de sănătate mintală

În ultimii ani, poliția a intervenit de mai multe ori la domiciliul lui Jesse, în urma unor sesizări care menționau probleme legate de sănătatea sa mintală. Prezența armelor în locuință ridica, de asemenea, îngrijorări.

Astfel, în urmă cu doi ani, mai multe arme de foc au fost confiscate de la domiciliul familiei, înainte de a fi restituite ulterior „proprietarului” în cadrul procedurii legale. Comisarul adjunct al Jandarmeriei Regale a Canadei, Dwayne McDonald, nu a dorit să specifice identitatea acestei persoane, în timpul conferinței sale de presă de miercuri.

Permisul se poate obține de la vârsta de 12 ani

În Canada, tinerii cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani pot solicita un permis de posesie și achiziție pentru minori. Acesta le permite să împrumute o armă de foc pentru a învăța cum să o mânuiască sau pentru a participa la activități supravegheate, cum ar fi tirul sportiv sau vânătoarea.

So the RCMP had multiple calls to the home of Jesse Strang/Van Rootselaar for mental health issues.
Jesse was taken into custody and examined on mental health issues.
Guns were seized from the home but then returned.
Here’s RCMP Deputy Commissioner Dwayne McDonald. pic.twitter.com/Hi9DyJlZk2
— Brian Lilley (@brianlilley) February 11, 2026

În timpul atacului de la școală, adolescenta a folosit o pușcă și un pistol. Ancheta va trebui să stabilească dacă este vorba despre aceleași arme care fuseseră confiscate anterior de la domiciliul familiei.

Interesul lui Jesse pentru arme datează de mai mulți ani. Pe Facebook, mama sa, Jennifer Strang, scria în 2021: „Vizitați canalul de YouTube al fiului meu cel mare, Jesse. El realizează videoclipuri despre vânătoare, arme și alte activități care îi plac.” Între timp, contul a fost șters.

„Este nevoie de un miracol”

Atacul armat din 10 februarie s-a soldat, de asemenea, cu 25 de răniți. Printre aceștia, Maya Gebala, în vârstă de 12 ani, a fost împușcată în cap și în gât, iar pronosticul medicilor rămâne rezervat (viața îi este în continuare pusă în pericol).

Mama ei, Cia Edmonds, și-a exprimat deznădejdea pe rețelele de socializare: „Leziunile cerebrale sunt prea grave. O simt în inima mea, îmi spune că totul va fi bine. Este cu noi pentru moment, dar pentru cât timp? Comoara noastră are nevoie de un miracol.”

Marți, poliția canadiană a fost alertattă să intervină la liceul din Tumbler Ridge, după raportarea unui atacator activ. Jesse fusese descrisă inițial ca „o femeie în rochie, cu părul șaten”. În cadrul unei conferințe de presă, autoritățile au vorbit ulterior despre „un trăgător în rochie”.

Incidentul este unul dintre cele mai sângeroase atacuri din ultimele decenii în această țară, relatează CNN și CBC. Atacul a început pe 10 februarie, în jurul orei 13.20, ora locală, la școala secundară Tumbler Ridge. Poliția a intervenit rapid și a găsit șase persoane decedate și zeci de răniți.

Șase victime au fost găsite moarte în interiorul Școlii Gimnaziale Tumbler Ridge, iar o alta a murit în drum spre spital. Alte două persoane au fost găsite moarte într-o casă, despre care poliția crede că are legătură cu atacul armat din școală. Suspecta a fost descoperit fără viață, suferind „ceea ce pare a fi o rană autoprovocată”, conform autorităților.

Orașul din Canada în care a avut loc atacul este cunoscut drept o zonă liniștită

Tumbler Ridge, un oraș rural situat la poalele Munților Stâncoși, are aproximativ 2.400 de locuitori. Împușcăturile în masă sunt extrem de rare în Canada, unde legislația privind armele de foc este mult mai strictă comparativ cu Statele Unite. Potrivit Small Arms Research, în Canada există aproximativ 35 de arme de foc la fiecare 100 de locuitori, în contrast cu 121 de arme la 100 de locuitori în SUA.

Atacul din Canada are loc la scurt timp după tragedia din Sydney. Reamintim că în decembrie cel puțin 12 oameni au fost uciși pe o plajă din Sydney, în prima zi de Hanuka. Alte 30 de persoane au fost rănite.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește