Cine este miliardarul care a plătit 40 de milioane de dolari pentru Ferrari Luce? A făcut avere din lentile de ochelari

Comentează

Ferrari Luce „Chassis 0”, primul exemplar de producție al primei mașini electrice Ferrari, s-a vândut pentru 40 de milioane de dolari la Monterey. Acum știm și cine l-a cumpărat: Herbert „Herbie” Wertheim, un optometrist, inventator și investitor american de 87 de ani, care a construit o avere de miliarde de dolari și care nu este deloc străin de licitațiile Ferrari.

Herbert Wertheim a făcut avere din ochelari și investiții la bursă

Povestea lui Wertheim este neobișnuită chiar și pentru lumea miliardarilor. A intrat în Marina americană în adolescență, a studiat fizică și chimie, iar ulterior a lucrat inclusiv ca inginer la NASA, unde s-a ocupat de instrumente pentru vedere și neurologie.

În 1969 a inventat o soluție pentru lentile din plastic care absorbea radiațiile UV, iar ulterior a fondat Brain Power Incorporated, companie specializată în produse și tehnologii pentru industria optică. O mare parte a averii sale nu a venit însă doar din companie, ci din investițiile făcute timp de zeci de ani pe bursă. Forbes îl descrie drept un investitor „buy and hold”, cu participații importante inclusiv în compania aerospațială Heico. Forbes îi estima în august averea la aproximativ 4,6 miliarde de dolari.

Nu este primul Ferrari pentru care plătește o sumă absurdă

Wertheim este deja foarte cunoscut la Maranello. În 2025, tot la Monterey, a cumpărat Ferrari Daytona SP3 Tailor Made „599+1”, un exemplar special construit în afara seriei normale de 599 de mașini.

Prețul? 26 de milioane de dolari, record mondial la acel moment pentru o mașină nouă vândută la licitație. Și acea licitație a fost organizată în scop caritabil.

Un an mai târziu, Wertheim și-a bătut practic propriul record cu Luce: 40 de milioane de dolari.

De ce a ajuns un Ferrari de aproximativ 550.000 de euro să coste 40 de milioane

Prețul nu poate fi explicat doar prin specificațiile mașinii. Un Ferrari Luce normal pornește de la aproximativ 550.000 de euro, iar exemplarul scos la licitație era estimat la aproximativ 1,1 milioane de dolari. Licitația s-a încheiat la 40 de milioane, de peste 36 de ori peste estimare.

În primul rând, nu era un Luce obișnuit. „Chassis 0” este primul șasiu de producție al programului Ferrari Luce și are o plăcuță specială care confirmă acest lucru. Mașina a fost configurată separat prin departamentul Tailor Made, cu o vopsea Madreperla Semi-Gloss creată special, care își schimbă reflexiile din verde în violet în funcție de lumină. Interiorul folosește piele metalizată Perla, iar inclusiv jantele, etrierele și logo-ul Ferrari au finisaje realizate special pentru acest exemplar.

Este și primul Ferrari electric de serie din istorie. Are patru motoare electrice și peste 1.000 CP, dar pentru un colecționar contează probabil mai mult faptul că „Chassis 0” nu va mai putea fi recreat.

Mai există însă un element important: licitația a fost caritabilă. Cele 40 de milioane de dolari vor merge către proiectele educaționale susținute de Ferrari Foundation. Wertheim este el însuși un filantrop important, iar donațiile sale au finanțat în trecut universități, cercetare medicală și educație.

Va primi mașina abia în 2027

Wertheim nu a plecat de la Monterey direct cu Ferrari-ul de 40 de milioane de dolari. După licitație, mașina se întoarce la Maranello, iar livrarea finală este programată pentru primul trimestru din 2027.

Libertatea a scris deja că primul Ferrari electric din istorie s-a vândut cu 40 de milioane de dolari la o licitație caritabilă, stabilind un record. La momentul licitației, identitatea cumpărătorului nu fusese încă făcută publică.

Acum apare și partea interesantă a poveștii: cele două Ferrari cumpărate de Wertheim la Monterey în numai doi ani au costat împreună 66 de milioane de dolari, iar banii din ambele licitații au mers către proiecte caritabile.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
MONDEN
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
Amalia Enache
ExclusivInterviu
17:34
Sacrificiul făcut de Amalia Enache încă de când fiica ei avea 2 ani: „Nu știe cum e altfel”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
18:08
Sens unic temporar pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu din București din cauza lucrărilor la linia de tramvai
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
18:05
Bătăi între fanii echipelor Poli Timișoara și Steaua în centrul Sibiului: jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene
17:55
Orașul Riad, zguduit de explozii. Elevii şi diplomaţii s-au refugiat în adăposturi. Rebelii din Yemen, un „ultim avertisment” pentru companiile aeriene
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește