4114-176924-2.jpg

Nava norvegiană GeoCeltic efectuează în Marea Neagră, de la 7 august, studii geologice şi seismice. Acum două zile, echipajul navei a contactat autorităţile române, semnalându-le prezenţa în apă, la aproximativ 200 de km est de portul Constanţa, a unui cadavru în stare avansată de descompunere.

Autorităţile române n-au schiţat însă nici un gest din simplul motiv că, se pare, nu au ce face. Departamentul specializat de salvare “Search and Rescue” din cadrul Autorităţii Navale Române, care ar trebui să se ocupe de o astfel de operaţiune, nu deţine însă în dotare nici un mijloc potrivit, naval sau aerian, pentru căutare şi recuperare.

Înecatul se află la 200 km de ţărm

Pe scurt, nu poate ajunge la cadavru. “Am anunţat Ministerul Apărării, Ministerul de Interne şi Poliţia de Frontieră, structurile care au capacitatea de a interveni în astfel de cazuri”, ne-a declarat, pentru Libertatea, Mona Paraschiv, purtătorul de cuvânt al ANR.

Aseară, la 24 de ore după semnalarea incidentului, cadavrul nu fusese recuperat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.