Curtea de Apel Bucureşti a analizat contestaţia depusă de  avocaţii şeful clinicii, Harry Mironescu, a fiului acestuia, Yair Mironescu, şi a Ceciliei Borza, arestaţi preventiv în dosarul traficului de ovule.

0-167304-vitro.jpg

Procurorul care se ocupă de caz a declarat că şeful clinicii Sabyc a încercat să ia legătura cu o posibilă martoră din dosarul în care este acuzat. Acesta suţine că există astfel posibilitatea ca odată eliberat, medicul Mironescu să influenţeze cursul anchetei sau a colectării probelor.

De asemenea, cei trei sunt suspectaţi că ar fi racolat tinere liceene din Bucureşti sau împrejurimi pentru a deveni donatoare de ovule contra unor sume de bani.

Avocaţii apărării au contestat argumentul, susţinând că orice suspiciune ar trebui clarificată de documentele pe care le-au ridicat procurorii din clinică.

Apărarea a declarat  totodată că doctorul nu a urmărit niciodată să obţină profit ci doar să facă cercetări care să uşureze fertilizarea în vitro, el însuşi fiind afectat de faptul că nu a putut avea copii.

Argumentele apărării sunt însă puse în umbră şi de suspiciunile care privesc modul în care a fost emisă autorizaţia de funcţionare a clinicii.

Cei trei inculpaţi vor rămâne în arest până la emiterea unei hotărâri a Curţii de Apel Bucureşti.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.