Comunitatea stiintifica s-a aratat, si atunci, sceptica. Prestigioasa revista “Science”, in numarul din 24 martie 1978, publica reactia cercetatorilor care neaga orice credibilitate afirmatiilor lui Rorvik. Tehnica clonarii, asa cum este descrisa ea in carte, se bazeaza, vag, pe cateva experiente reusite, desfasurate in anii 1960 pe batracieni, dar cercetatorii au sustinut ca ea nu poate fi folosita la mamifere. Din acel moment, lu-crurile incep sa mearga prost pentru Rorvik. Un biolog britanic ale carui lucrari sunt citate in carte depune plangere impotriva lui si a editurii sale, Lippincott.
Cu trei ani inainte de aparitia cartii lui Rorvik, britanicul a publicat in revista Nature un articol prin care descria in detaliu cum anume a reusit sa fuzioneze nucleul unei celule de iepure cu un ovocit de iepuroaica, lucrare prezentata ca un important progres in directia clonarii animale. Sesizat asupra afacerii, judecatorul John Fullam de la tribunalul din Philadelphia il someaza pe Rorvik sa prezinte clona umana. In absenta dovezilor, judecatorul declara in 1981 cartea drept un fals, iar in anul urmator editura plateste despagubiri savantului britanic. Motivatia lui David Rorvik nu a fost niciodata afirmata. In mod curios, el nu a fost niciodata dispus sa admita ca totul a fost o mistificare: intr-un interviu acordat revistei “Omni” in 1997, el continua sa pretinda ca povestea e adevarata.
Este oare posibil ca raelienii sa fi reusit acolo unde Rorvik nu a facut decat sa fabuleze? Viitorul va raspunde acestei intrebari, dar trebuie spus ca asemanarea cu actuala controversa este frapanta, chiar daca de atunci stiinta si tehnica au avansat destul de mult. In ambele cazuri, lipseste un element care ar simplifica totul si pe care atat Rorvik, cat si raelienii il refuza publicului: DOVADA.