Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis două Coduri galbene de vânt, valabile în perioada 25-26 septembrie, în mai multe județe din țară. Rafalele vor ajunge la 100 km/h în zona montană.
Cuprins:
Meteorologii anunță că în intervalul joi, 25 septembrie, ora 10:00 și până vineri, 26 septembrie, ora 21:00, vremea se va răci accentuat, fiind înregistrate intensificări ale vântului.
„Vremea se va răci accentuat în toată țara (temperaturi cu aproximativ 10...15 grade mai scăzute decât în zilele precedente). Vântul va avea intensificări în jumătatea de sud a țării și izolat în rest, cu viteze la rafală în general de 40...50 km/h”, anunță ANM.
De asemenea, a fost emis un cod galben de vânt, valabil până joi seara, la ora 21:00 în județele Caraș-Severin, Buzău, Brăila, Ilfov, municipiul București, vestul județului Ialomița și pe litoral, în județele Tulcea și Constanța.
„Vântul va avea intensificări cu viteze de 50...65 km/h”, potrivit ANM.
Un alt cod galben de vânt puternic a fost emis de joi seara, de la ora 21:00 și până vineri seara, ora 21:00, în județul Caraș-Severin și în județele Tulcea și Constanța.
„În județul Caraș-Severin vântul va avea intensificări cu viteze de 55...65 km/h, iar în zona montană aferentă de 80...100 km/h. Vântul va avea intensificări și pe litoral, iar rafalele vor atinge 50...65 km/h”, precizează meteorologii.
Aceștia mai anunță că până sâmbătă seara (27 septembrie) vântul va continua să aibă intensificări în județul Caraș-Severin, cu viteze la rafală de până la 60-65 km/h.