Începând de la ora 10.00 şi până la ora 20.00 este în vigoare un cod galben de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a Munteniei, sudul și centrul Moldovei și în Dobrogea.

Potrivit ANM, vor fi ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii, cu rafale de 50-60 km/h și pe arii restrânse grindină. Cantitățile de apă vor fi de 15-25 l/mp și izolat de peste 30-40 l/mp.

De asemenea, de la ora 13.00 şi până la ora 20.00 va intra în vigoare un cod portocaliu de furtuni în județele Ialomița, Călărași, Constanța și Tulcea.

În aceste judeţe vor fi intensificări ale vântului, vijelii, cu viteze la rafală de 70-80 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină și averse, iar cantitățile de apă vor fi de 25-40 l/mp și izolat de peste 50-60 l/mp, transmit meteorologii.

Cod galben şi cod portocaliu de furtuni în mai multe judeţe din ţară. Harta zonelor vizate
Codul galben de furtuni este valabil în intervalul orar 10.00 – 20.00, în timp ce cel portocaliu este în vigoare în intervalul orar 13.00 – 20.00.

Cum va fi vremea în București

În Bucureşti, valorile termice vor fi mai scăzute față de intervalul precedent, astfel temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade Celsius.

Cerul va prezenta înnorări și, îndeosebi după-amiaza, vor fi intensificări ale vântului, în general cu viteze de 50-60 km/h, averse (10-15 l/mp), descărcări electrice și grindină.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.