Comandantul Spitalului Militar, Florentina Ioniță, plasată de DNA sub control judiciar cu o cauțiune de un milion de lei

 1 comentariu

Generalul Florentina Ioniță-Radu, comandantul Spitalului Militar Central, a fost plasată de DNA sub control judiciar cu o cauțiune de un milion de lei, relatează Agerpres, conform unor surse judiciare. Totodată, anchetatorii i-au impus și interdicția de a ocupa funcția de manager al unității medicale.

Procurorii militari ai DNA au efectuat, joi dimineață, percheziții la domiciliul Florentinei Ioniță-Radu, șefa Spitalului Militar Central Dr. Carol Davila, aceasta fiind suspectată de mai multe fapte de corupție aflate de mai mult timp în atenția anchetatorilor.

DNA a anunțat că, în acest caz, au loc 19 percheziţii în București şi în judeţul Ilfov, 18 fiind la domiciliile unor persoane fizice şi una într-o instituţie publică.

„Procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiuni de corupţie săvârşite de militari efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea de către cadre medicale militare a unor infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, în perioada 2020 – 2023”, a transmis DNA.

Aflată la conducerea Spitalului Militar de 11 ani, generalul Florentina Ioniță este acuzată că ar fi cumulat mai multe funcții militare și ar fi acordat salarii suplimentare, prejudiciul estimat de procurori ridicându-se la aproximativ 8,2 milioane de lei. În vizorul anchetei se află și anumite proiecte europene în care aceasta ar fi fost implicată și din care ar fi obținut sume importante de bani.

De asemenea, ea ar fi emis şi semnat decizii în afara cadrului legal, în locul şefului Statului Major al Apărării. Aceste acte vizau aprobarea statului de funcţii în afara organigramei, ceea ce nu intra în atribuţiile sale. Prin aceste acţiuni, ar fi fost obţinute beneficii nepatrimoniale necuvenite pentru sine şi pentru alţi 38 de experţi angajaţi în cadrul proiectului.

În plus, anchetatorii o acuză de complicitate la abuz în serviciu, susţinând că, prin delegarea col. medic Ştefani Constantin ca angajator şi ordonator terţiar de credite, a facilitat încheierea unui contract individual de muncă pentru funcţia de director ştiinţific în cadrul proiectului ROCCAS II. Această funcţie a fost creată în afara organigramei spitalului, iar atribuţiile sale nu aveau legătură cu activitatea de cercetare ştiinţifică.

Asupra șefei Spitalului Militar Central Dr. Carol Davila, generalul Florentina Ioniță-Radu, planau suspiciuni încă din luna iunie 2025. Atunci, ministrul Ionuț Moșteanu a semnat ordinul pentru trecerea în rezervă a acesteia, după ce a primit informări de la Corpul de Control despre existența unor suspiciuni de corupție.

DNA precizează că Florentina Ioniţă-Radu era conştientă de conflictul de interese generat de dubla sa calitate de ordonator terţiar de credite al spitalului şi salariat în cadrul proiectului. În ciuda acestui fapt, ea ar fi semnat contractul individual de muncă pentru funcţia de director ştiinţific şi ar fi întocmit fişe de pontaj pentru perioada decembrie 2020 - decembrie 2023.

Aceste documente au fost ulterior utilizate pentru aprobarea plăţilor salariale, care au însumat 369.980 lei brut, dintre care 211.668 lei au fost încasaţi efectiv.



Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    diss1958 17.10.2025, 06:53

    Jenant, rușinos, degradant pentru armata romănă. Romănia 2025.

ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
28 sept.
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
28 sept.
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
28 sept.
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
01:06
Gică Hagi dă de înțeles că pleacă de la națională, după rușinea cu Bosnia: „Cu sau fără mine, trebuie să producem calificări! Eu sunt vinovat, am planificat prost”
00:46
Vladimir Putin mărește efectivele armatei Rusiei. Moscova majorează cu 27% cheltuielile militare pentru 2027
00:17
O femeie a născut gemeni la 3 zile distanță unul de altul: „Un caz cu adevărat unic”
28 sept.
Lewis Hamilton și-a cumpărat un Ferrari F40 care a stat 35 de ani într-un garaj. Mașina avea doar 69 km
TRENDING
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
28 sept.
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
28 sept.
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
28 sept.
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
28 sept.
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
28 sept.
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
28 sept.
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
28 sept.
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
28 sept.
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
28 sept.
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză