1. Mersul la toaletă în grup
Femeile parcă nu ar fi capabile să meargă la toaletă dacă nu au sprijinul vreunei prietene. Explicaţia acestui comportament e simplă. Când merg câte două, trei sau mai multe la wc, fetele au câteva minute în care să-şi exprime părerea despre ce se întâmplă, să-şi spună una alteia dacă au văzut vreun tip simpatic prin zonă sau poate doar vor să meargă alături de cineva pentru ca să nu fie vulnerabile. Spre exemplu: într-un club, o tipă îmbrăcată super frumos va atrage privirile şi poate părerile domnilor pe care-i va întâlni până la baie şi ca să nu se simtă stânjenită, ia cu ea o prietenă, să nu fie singură.
2. Sunt false
Au o cunoştinţă pe care o critică mereu de faţă cu tine şi când vă întâlniţi cu ea o laudă, o întreabă de unde şi-a luat geanta sau rujul, iar apoi, după ce individa pleacă începe iar să „arunce cu noroi în ea”. De ce procedează femeile astfel? E simplu. Ştiţi probabil zicala „ţine-ţi prietenii aproape şi duşmanii şi mai aproape”. Iubita ta face exact acest lucru. Nu vrea ca individa respectivă să o urască şi să-i facă rău, pentru că femeile sunt răzbunătoare, astfel încât se preface că o place.
3. Vorbeşte urât despre fetele din grupul vostru
Că sunt prietene de-ale ei sau de-ale tale, prietene comune sau vagi cunoştinţe, are uneori tendinţa enervantă de a le critica. E la mintea cocoşului de ce face aşa ceva. Vrea ca tu să o aprobi, nu să o contrazici, pentru a se asigura că acele femei nu reprezintă o ameninţare la adresa relaţiei voastre.