Automobile Dacia va lansa, începând din luna martie, o nouă campanie de plecări voluntare, prin care angajații care aleg să își încheie contractul de muncă pot primi sume consistente, în funcție de vechimea în uzină. Potrivit Profit.ro, strategia vine pe fondul unei posibile reduceri a producției de autovehicule în 2026 și face parte din planul de ajustare a personalului.
Sumele acordate diferă în funcție de vechime și se adaugă drepturilor salariale la zi. Angajații cu vechime mică pot primi zeci de mii de lei, iar cei cu peste 16 ani în uzină pot ajunge la peste 40.000 de euro.
Există și o categorie specială, formată din persoane cu boli profesionale sau invalidități apărute în urma accidentelor de muncă. În cazul acestora, primele de plecare pot ajunge la aproape 50.000 de euro, conform informațiilor publicate de Profit.ro.
Campania de plecări voluntare va produce efecte de la 1 martie. Cererile trebuie depuse în luna februarie și nu vor fi aprobate automat. Decizia finală aparține conducerii fiecărui departament. În campaniile anterioare, doar aproximativ jumătate dintre cererile depuse au fost acceptate.
Surse citate de Profit.ro arată că, în acest an, numărul plecărilor ar putea fi mai mare decât în trecut, fiind luată în calcul o reducere de până la 900 de posturi. Măsura este legată de intenția companiei de a diminua producția, într-un context în care cererea de automobile scade, iar noile ținte de emisii pun presiune pe producători.
În prezent, uzina de la Mioveni are aproximativ 11.000 de angajați. Gradul de robotizare a crescut constant și a ajuns la circa 60%, cu sute de roboți industriali folosiți în special în zona de caroserie.
Renault Group, care deține Dacia, a anunțat deja că 2026 va fi un an de ajustări în mai multe uzine din Europa.
True_Blue 04.02.2026, 15:35
Numai la stat nu se pot face reduceri.