Constanța nu a salvat anul turistic 2025, dar e pe locul doi în preferințele turiștilor

Comentează

Turismul din România a intrat în 2025 pe o pantă descendentă. Datele INS pentru perioada ianuarie–noiembrie 2025 arată diminuări atât ale numărului de sosiri, cât și ale înnoptărilor, pe fondul slăbirii cererii interne, al reducerii valorii voucherelor de vacanță și al unei atitudini mai prudente a consumatorilor, relatează ct100.ro.

Județul Constanța a înregistrat o ușoară creștere a numărului de turiști

Municipiul București rămâne principalul pol turistic al țării, însă, pe parcursul celor 11 luni analizate, a înregistrat o scădere, în timp ce județul Constanța s-a situat pe locul al doilea, cu o ușoară creștere, susținută în special de sezonul estival.

Sezonul de vară din 2025 a avut o evoluție neuniformă, litoralul reușind totuși să obțină rezultate mai bune decât restul pieței.

Numărul total de turiști pe litoral, în intervalul mai–septembrie 2025, a crescut cu aproximativ 4,3% față de 2024, avansul fiind susținut atât de turiștii români, cât și de o creștere a numărului de vizitatori străini.

S-a redus durata sejurului

Cu toate acestea, durata medie a sejurului continuă să se reducă: tot mai mulți turiști optează pentru vacanțe de 5–6 nopți, în detrimentul sejururilor mai lungi, iar concurența destinațiilor externe, percepute adesea ca mai atractive din punct de vedere al prețului, rămâne puternică.

Deși creșterea de pe litoral este evidentă, aceasta nu reușește să compenseze scăderile din restul anului și din celelalte destinații, fiind limitată ca durată și concentrată într-o perioadă scurtă.

În 2024, Constanța a atras 1.754.300 de turiști, iar în perioada ianuarie–noiembrie 2025 numărul acestora a urcat ușor, la 1.791.000.

Gradul de ocupare al unităților de cazare a scăzut la 30,3%

După un an 2024 care părea să confirme revenirea completă a turismului românesc, 2025 a marcat o schimbare clară de direcție. Conform datelor INS, comparativ cu aceeași perioadă din 2024, principalii indicatori au intrat pe un trend negativ.

Gradul de ocupare a scăzut la 30,3%, ceea ce arată că multe unități de cazare au funcționat sub capacitatea lor.

Concluzia este clară: 2025 nu este un an de stagnare, ci unul de contracție ușoară, dar reală, determinată în principal de diminuarea cererii interne.

Creșterea modestă a ponderii turiștilor străini nu este, deocamdată, suficientă pentru a compensa reculul turismului intern.

Românii călătoresc mai rar, stau și cheltuiesc mai puțin

Practic, în 2025 românii călătoresc mai rar, stau mai puțin și cheltuiesc mai atent, iar acest comportament se reflectă direct în statistici.

Turismul intern a înregistrat un declin vizibil, în timp ce turismul de incoming a crescut procentual, cu aproximativ 7%, însă de la un nivel relativ scăzut: turiștii străini reprezintă în continuare doar circa 18% din totalul sosirilor. Escapadele de weekend au fost serios afectate de constrângerile financiare.

După un început de an promițător, consumul de turism intern a scăzut constant, mai ales în afara sezonului de vârf.

În lunile septembrie și octombrie 2025, scăderea sosirilor a depășit 7,5%, semnalând o reducere semnificativă a turismului de relaxare de sfârșit de săptămână.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
20:45
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
19:22
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
MONDEN
Valentina Pelinel și Cristi Borcea
Exclusiv
19:16
Cătălin Botezatu, dezvăluiri despre Valentina Pelinel și Cristi Borcea. Cine are grijă de imaginea omului de afaceri
Cheloo si Mihai Ban
17:36
Cheloo, despre singurul vis împlinit la Asia Express înainte de eliminare: „Să avem cu ce ne lăuda”
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu este optimist că Guvernul său poate trece de Parlament. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
20:14
Luca Niculescu a anunțat când vrea să depună în Parlament lista de miniștri și programul de guvernare: „Am văzut deschiderea de a vota un guvern. Toate variantele sunt pe masă”
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Profimedia
19:05
Kelemen Hunor a dat verdictul despre Guvernul Luca Niculescu: „Am vorbit şi cu Sorin Grindeanu, şi cu Ilie Bolojan”
Ultimele știri
22:10
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
21:50
Robert Iosifescu și Miruna Nacu, surpriză la Vocea României 2026! S-au îndrăgostit în studio și au mers împreună la PRO TV
21:39
Schema prin care un bărbat a dat spre închiriere apartamente care nu erau ale lui și a câștigat peste 44.000 de euro, în Spania
20:58
5 știri by Libertatea - Actualitate: Sute de milioane de euro pentru centurile de pe Valea Prahovei, tinerii români care au primit o finanțare uriașă în SUA și secretul unei femei de 100 de ani
TRENDING
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
20:33
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
19:14
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
18:34
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Murături asortate la borcan
18:28
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
18:24
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
18:00
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Exercițiul de mobilizare MOBEX
17:53
Fake news despre încorporarea tinerilor în Armata României, demontat de MApN: „O încercare de manipulare a populaţiei”
Șantierul naval Mangalia. Sursă foto: Inquam Photos /Daniel Stoenciu
17:37
Ce urmează la Șantierul Naval Mangalia după preluarea de către Rheinmetall. Liderul de sindicat Laurențiu Gobeajă: „O mare parte dintre foștii angajați sunt dispuși să se întoarcă”
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...