Containerul adus în centrul Bucureștiului pentru a arăta ororile comise de Hamas. „Reproduce condițiile degradante în care sunt ținuți ostaticii israelieni”
Explică-ne cum ar decurge negocierile cu ăia cu "from the river to the sea". A, da, au și zis: evreii se urcă frumos în nave (lăsând totul în urmă, firește, că doar alea aparțin săracilor palestinieni), și se duc undeva. Nu se știe unde. Pe principiul ăsta, de ce nu ar fi adunați și musulmanii și trimiși tot de unde au venit?
Domnu de la„Bruiaj”!Zicala aia ( de la rau la mare),au zis-o...sioniștii-când s-au dus peste negociatorii Pacii de dupa primul Razboi Mondial- cu o harta!Asta a zis-o un cercetator acum vreo saptamâna -interviu reprodus și in Libertatea!
Parcă a mai fost unul care avea o obsesie cu oamenii "superiori". Şi ăla a ajuns la conducerea unui stat în urma unui vot popular. Oare Donald Trump cunoaşte istorie?
Lasa propaganda sionista!Israel omoara zinic zeci de copii in Cisiordania și Gaza!Cenzura e totala ,și chiar daca mai indraznește câte un reporter sa le publice(sub riscul de a fi concediat la cererea sioniștilor-sau de a fi lichidat ca terorist),nu se intâmpla nimic!
Cel fara nici 12 clase, un netot, moare ca a cheltuit atata si n-a obtinut nimic, iar acum a bagat spaga grasa sa ii obtina astia 1000 de voturi contra 1000 ale lui Lasconi. Ce treaba are cu ce s-a intamplat cu numaratul de voturi, nu stiu!!!?
Inainte, temandu-ma de Georgescu, am zis clar cu toata familia ca vom vota pentru intaia data cu PSD si nu cu vreun partid mic, ale carui voturi s-ar putea pierde, daca nu trece pragul electoral, asta pentru a fi mai tare decat AUR, care l-ar sustine pe *** si am ajunge iar in dictatura.
Dar, cand vad cat de mult sufera astia ca au pierdut si baga spaga unora din biroul electoral, ca sa iasa *** primul, am hotarat ca votam AUR cu totii si totodata cu Calin Georgescu. Ce credea tampitul de ciolac, ca acum, daca ne revoltam si suntem in stare chiar sa o votam pe Lasconi, care e chiar proasta fata de Dancila, o sa dam toate voturile lui?
Să pună, să învățăm și noi cum să procedăm cu ăia care ar vrea să atace România sau Moldova.
Cum poate un popor care a trecut prin ororile holocaustului sa provoace aceleasi orori altui popor. Nu sunt toti evreii in aceeasi oala pentru ca sunt multi care se dezic de aceste practici insa ori sunt indoctrinati ori nu-si cunosc istoria.
Nu inteleg de ce sa aprobat asa ceva, oricum pe toate posturile sa trâmbițat doar de Ucraina si Palestina de 2 ani, noi nu suntem capabil sa rezolvam problemele economice si sociale din tara mai ne incarca si cu ale altora. Cine sa amestecat si a vrut sa ajute au deschis Cutia Pandora, uitate la Frata, Germania, Belgia ce probleme au acum cu palestinienii care iau primit, cate probleme fac sirienii in Germania, mai nou au inceput si in Canada sa faca probleme migrantii din Siria si India. Conflictul din Gaza e de zeci de ani si rezolvarea e la ei nu la altii, sunt lucruri stiute de toti si lucruri stiute doar de ei, e pana la urma problema lor.
Sergiu Celac a fost translatorul lui Ceaușescu. Atât. Este de naționalitate evreu, iar tatăl său a fost primul primar comunist al Craiovei. M.Grancea
De-ar pune containere cu toți cei omorâți de musulmani prin toate țările pe unde au mers de-a lungul istoriei, cam de câte orașe am avea nevoie? Să-mi zici după ce calculezi, sunt curios.
Containerul adus în centrul Bucureștiului pentru a arăta ororile comise de Hamas. „Reproduce condițiile degradante în care sunt ținuți ostaticii israelieni”
« Înapoi la articol
Rafi22 07.07.2024, 22:22
Sa puna si cu bombardamentele pe care le fac ca sa putem spune o parere.
parpalache 08.07.2024, 00:18
Sfantul_Cuvios_Pafnutie • 06.07.2024, 18:28
Explică-ne cum ar decurge negocierile cu ăia cu "from the river to the sea". A, da, au și zis: evreii se urcă frumos în nave (lăsând totul în urmă, firește, că doar alea aparțin săracilor palestinieni), și se duc undeva. Nu se știe unde. Pe principiul ăsta, de ce nu ar fi adunați și musulmanii și trimiși tot de unde au venit?
Domnu de la„Bruiaj”!Zicala aia ( de la rau la mare),au zis-o...sioniștii-când s-au dus peste negociatorii Pacii de dupa primul Razboi Mondial- cu o harta!Asta a zis-o un cercetator acum vreo saptamâna -interviu reprodus și in Libertatea!
parpalache 08.07.2024, 00:22
Inginer • 28.11.2024, 09:02
Parcă a mai fost unul care avea o obsesie cu oamenii "superiori". Şi ăla a ajuns la conducerea unui stat în urma unui vot popular. Oare Donald Trump cunoaşte istorie?
Lasa propaganda sionista!Israel omoara zinic zeci de copii in Cisiordania și Gaza!Cenzura e totala ,și chiar daca mai indraznește câte un reporter sa le publice(sub riscul de a fi concediat la cererea sioniștilor-sau de a fi lichidat ca terorist),nu se intâmpla nimic!
Sfantul_Cuvios_Pafnutie 08.07.2024, 01:35
danutz61 • 28.11.2024, 22:47
Cel fara nici 12 clase, un netot, moare ca a cheltuit atata si n-a obtinut nimic, iar acum a bagat spaga grasa sa ii obtina astia 1000 de voturi contra 1000 ale lui Lasconi. Ce treaba are cu ce s-a intamplat cu numaratul de voturi, nu stiu!!!? Inainte, temandu-ma de Georgescu, am zis clar cu toata familia ca vom vota pentru intaia data cu PSD si nu cu vreun partid mic, ale carui voturi s-ar putea pierde, daca nu trece pragul electoral, asta pentru a fi mai tare decat AUR, care l-ar sustine pe *** si am ajunge iar in dictatura. Dar, cand vad cat de mult sufera astia ca au pierdut si baga spaga unora din biroul electoral, ca sa iasa *** primul, am hotarat ca votam AUR cu totii si totodata cu Calin Georgescu. Ce credea tampitul de ciolac, ca acum, daca ne revoltam si suntem in stare chiar sa o votam pe Lasconi, care e chiar proasta fata de Dancila, o sa dam toate voturile lui?
Să pună, să învățăm și noi cum să procedăm cu ăia care ar vrea să atace România sau Moldova.
CRH_RO 08.07.2024, 02:41
Daca ar pune containere cu palestinienii ucisi de israelieni de-a lungul timpului, nu ar fi suficient loc in Bucuresti.
bogy_692003 08.07.2024, 11:10
Dar poze cu copii palestinieni ucisi si o lista cu palestinienii (inclusiv copii) morti incepand cu 1948 cand o sa vedem?
JoeBlackrock 08.07.2024, 16:00
Cum poate un popor care a trecut prin ororile holocaustului sa provoace aceleasi orori altui popor. Nu sunt toti evreii in aceeasi oala pentru ca sunt multi care se dezic de aceste practici insa ori sunt indoctrinati ori nu-si cunosc istoria.
Mihaita_._ 09.07.2024, 15:06
Nu inteleg de ce sa aprobat asa ceva, oricum pe toate posturile sa trâmbițat doar de Ucraina si Palestina de 2 ani, noi nu suntem capabil sa rezolvam problemele economice si sociale din tara mai ne incarca si cu ale altora. Cine sa amestecat si a vrut sa ajute au deschis Cutia Pandora, uitate la Frata, Germania, Belgia ce probleme au acum cu palestinienii care iau primit, cate probleme fac sirienii in Germania, mai nou au inceput si in Canada sa faca probleme migrantii din Siria si India. Conflictul din Gaza e de zeci de ani si rezolvarea e la ei nu la altii, sunt lucruri stiute de toti si lucruri stiute doar de ei, e pana la urma problema lor.
Sfantul_Cuvios_Pafnutie 10.07.2024, 07:10
m1a2r3i4a1n5a6 • 29.11.2024, 08:25
Sergiu Celac a fost translatorul lui Ceaușescu. Atât. Este de naționalitate evreu, iar tatăl său a fost primul primar comunist al Craiovei. M.Grancea
De-ar pune containere cu toți cei omorâți de musulmani prin toate țările pe unde au mers de-a lungul istoriei, cam de câte orașe am avea nevoie? Să-mi zici după ce calculezi, sunt curios.
‹ 1 2 3
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.