România organizează la Cluj Olimpiada Internațională de AI pentru liceeni: „Nu folosesc ChatGPT”

Comentează

România organizează la Cluj Olimpiada Internațională de AI pentru liceeni. Peste 100 de elevi din 30 de țări, inclusiv Suedia, Ungaria, Grecia, Puerto Rico și Emiratele Arabe Unite, s-au reunit la Cluj pentru a participa la prima ediție.

Elevii din întreaga lume, pasionați de AI, s-au reunit la Cluj

Evenimentul, care a debutat miercuri, 15 iulie 2026, la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB), marchează un moment istoric pentru România, fiind prima dată când o astfel de competiție are loc în țară, notează Cotidianul.

Participanții, toți elevi de liceu de elită, au defilat pe scena Auditorium Maximum, purtând steagurile țărilor lor de origine. Chiar dacă țările participante sunt reprezentate de echipe formate din câte patru elevi, competiția este una individuală. Timp de două zile, aceștia vor dezvolta modele de inteligență artificială care să abordeze probleme reale, de la diagnosticarea cancerului pe baza radiografiilor, până la prognoze meteo și soluții pentru dileme sociale și etice.

„Primesc mai multe cazuri concrete pentru care să ofere soluții, iar ei au câte cinci ore la dispoziție, în fiecare din cele două zile de probe, să scrie cod și să genereze modele de inteligență artificială, de la zero, cu care să răspundă la problema ridicată. Nu folosesc ChatGPT, ci ei creează ChatGPT-ul”, a explicat Bogdan Miron, membru al Comitetului Internațional al competiției, pentru sursa citată mai sus.

Olimpiada Internațională de AI a fost deschisă de Emil Boc

Evenimentul a fost deschis oficial în prezența unor personalități marcante, precum primarul Clujului, Emil Boc, rectorul UBB, Daniel David, consilieri din Administrația Prezidențială și Ministerul Educației, dar și specialiști în IT din România și din străinătate. Evenimentul este organizat cu sprijinul Facultății de Matematică și Informatică din cadrul UBB, Ministerului Educației și Asociației Nitro, care promovează utilizarea tehnologiilor de tip AI.

Ce probe vor avea liceeni în cadrul Olimpiadei de AI

Probele din cadrul Olimpiadei sunt menite să testeze abilitățile practice și creativitatea participanților. „Problemele sunt concrete, palpabile, nu abstracte”, a precizat Bogdan Miron. Concurenții au la dispoziție cinci ore în fiecare zi pentru a dezvolta soluții inovatoare, utilizând o platformă open-source.

„Oricine vrea și crede că poate, are libertatea să îmbunătățească soluțiile pe care le propunem”, au declarat organizatorii. Participanții, selectați pe baza competențelor lor în informatică și AI, sunt considerați „cei mai buni copii din țara lor”.

Cei mai tineri concurenți, din delegația Emiratelor Arabe Unite, au doar 13, 14 și 15 ani. „Ăștia sunt genii”, spuneau două voluntare, în timp ce îi priveau pe tinerii programatori făcând fotografii cu părinții lor. Deși sunt la început de drum, aceștia au reușit deja să impresioneze prin pasiunea lor.

Cum vor fi recompensați elevii la Olimpiada de AI

Cei mai talentați tineri programatori vor fi premiați cu medalii în cadrul ceremoniei de închidere, programată sâmbătă, 18 iulie. Organizatorii au subliniat că participanții din afara Uniunii Europene au aceleași șanse la podium, iar soluțiile propuse vor fi evaluate în funcție de acuratețea modelelor generate. Evenimentul încurajează tinerii să devină arhitecții viitorului digital, în loc să fie simpli spectatori ai schimbărilor produse de AI.

România a fost pe podium și la Olimpiada de Iarnă de Inteligență Artificială 2026. Tinerii din țara noastră au obținut o medalie de argint și două din bronz în Slovenia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
MONDEN
Luminita Anghel si fiul ei, Filip
13:47
Unde studiază fiul Luminiței Anghel. Filip a terminat șef de promoție. „S-a gândit că e cazul sa mai învețe o limbă”
Mario Fresh | sursa foto: Instagram
13:40
Ce a pățit Mario Fresh în vacanța din Paris, înainte de concertul lui Celine Dion: „Direct la spital mă duc”. Cum a apărut alături de iubita lui
POLITIC
Sorin Grindeanu a prezentat condițiile PSD pentru susținerea guvernului Luca Niculescu. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ultimele știri
14:33
Cel puțin 30 de morți și 18 răniți la Kramatorsk, după ce rușii au bombardat două autobuze pline cu pasageri
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
14:23
Mirela Vaida, din nou amenințată cu moartea. Prezentatoarea TV a depus plângere penală: „Am copii la școală care au aflat de la alți copii”
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește