O expoziție volantă intitulată „Experiența captivității” a fost inaugurată vineri, 5 iulie, în Rondul Bicicliștilor din Parcul Izvor din București.
Este vorba despre un container pe ai cărui pereți exteriori sunt afișate fotografiile celor 120 de cetățeni israelieni aflați încă în captivitate în Fâșia Gaza, după ce au fost luați ostatici de gruparea teroristă Hamas în timpul raidului barbar din 7 octombrie 2023.
În interior, containerul conține un „tunel” și o „celulă de captivitate”, menite să reproducă condițiile degradante în care sunt ținuți ostaticii israelieni în tunelurile construite de organizația teroristă Hamas sub Fâșia Gaza.
„Expoziția volantă a fost inaugurată la Geneva, în fața sediului Biroului pentru Drepturile Omului din cadrul Organizației Națiunilor Unite și apoi a călătorit în Bruxelles, Berna, Luxemburg și Berlin, Bucureștiul fiind cea de-a 7-a capitală care găzduiește expoziția. În intervalul orar 17:00-20:00, sâmbătă, 6 iulie, și duminică, 7 iulie, în intervalele orare 10:00 – 13:00 și 17:00-20:00 vă invităm să vizitați containerul situat în Rondul Bicicliștilor din Parcul Izvor”, arată un comunicat postat pe pagina de Facebook a Ambasadei Israelului în România.
Mucificator 05.07.2024, 23:24
Câte containere ar trebui aduse pentru a arăta ororile comise de mosaici in teritoriile palestiniene?
MAMIRA 05.07.2024, 23:25
Nu stiu daca „Experiența captivității” se compara sau poate justifica GENOCIDUL dus de statul Israel asupra populatiei civile din Gaza dar cu siguranta ca atacul din 7 Oct ,condamnat de altfel de o lume intreaga, nu ar fi avut loc daca Occidentul Democratic nu ar fi fost complice la politica apartheid dusa de decenii in teritoriile din Palestina ocupata si colonizata pas cu pas. Acest container e expus in aceiasi saptamana in care Israelul a confiscat o suprafata record din Cisiordania...
parpalache 06.07.2024, 00:54
Bine ca n-au adus niște bombe din alea teleghidate- cu care sa faca o demonstrație pe vreun cartier,cum„se razbuna”in Gaza!
croco601 06.07.2024, 01:46
13.800 copii uciși în Gaza. 500 personal medical uciși. 153 jurnaliști uciși. 120 copii uciși în Cisiordania. 1 container plimbat degeaba. 1 babă întrebând dacă se dă ulei gratis.
gigiladrea 06.07.2024, 02:36
nu tin cu nimeni aia se macelaresc reciproc acolo de 80 de ani dar nu pot sa nu observ ca conditiile ostaticilor nu sunt cu mult mai rele decat ale teroristilor hamas care traiesc in tuneluri si populatiei de la suprafata din gaza pe de alta parte a fost un incident care m-a impresionat in care soldatii israelieni au ucis 3 ostatici evrei crezand ca sunt teroristi in ciuda apelurilor lor repetate in ebraica mai multe ore iar asta arata si cum se duc luptele acolo urat