Mai multe fotografii cu un copil nu mai mare de un an și jumătate cățărat în spatele unui Peugeot 207 chiar lângă lunetă au fost distribuite masiv pe rețelele de socializare. Imaginile au fost surprinse marți, în Cluj-Napoca, iar cel care le-a postat pe grupul Soferi de Week-end Cluj a și explicat despre ce e vorba.

“Cred că e prima dată când postez și nu îmi stă în fire, dar acest specimen trebuie făcut neapărat celebru!

P.S. Să răspund tuturor care cred că e vreo glumă, copilul e cât se poate de real. Am fost în spatele mașinii de la semaforul dinaintea podului de pe Traian, loc în care copilul s-a urcat acolo, până la intersecția dintre Decebal și David Prodan, unde a făcut stânga. Pe strada Decebal, mașina a ajuns la aprox. 70 km/h, la intersecția cu Emil Petrovici a pus o frână destul de bruscă, iar la virajul la stânga pe strada David Prodan era să zboare de acolo. Sincer, eu și toți din mașină am rămas fără cuvinte. Îmi pare rău că nu am filmat”, a scris Paul Campian.

Copil plimbat cu mașina, lipit de lunetă, în Cluj- Napoca: “E cât se poate de real”. Poliția îl caută pe șofer
Copilul e cât se poate de real, a scris cel care a realizat fotografiile. Foto: Facebook / ‎Paul Campian‎ în Soferi De Week-end CLUJ

Polițiștii din Cluj au informat că în acest moment îl caută pe șofer: “În urma imaginii apărute în spațiul public privind transportul unui minor în interiorul unui vehicul fără a fi respectate prevederile legale, polițiștii clujeni au demarat verificări pentru identificarea conducătorului autoturismului și clarificarea aspectelor privind situația respectivă”.

Conform legii, copiii care au o înălțime mai mică de 1,35 m pot călători în mașină doar în scaune speciale și cu centura de siguranță pusă. Nerespectarea obligației conducătorului auto de a se asigura că persoanele minore poartă centuri de siguranță sau sunt transportate în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate e pedepsit cu 4-5 puncte de amendă și 3 puncte de penalizare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.