Corespondență din Cahul. Mesajul straniu la radio, în Republica Moldova: „Etanșează ușile și ferestrele. Provizii pentru 15 zile”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Străbatem sudul Basarabiei sugrumat între Nistru, Marea Neagră și Dunăre. Ne întâlnim cu refugiații ucraineni, mii și mii de oameni care urmează drumurile prăfoase, într-o iarnă atipică, nu rece, dar pietrificată de tunetul exploziilor care i-au gonit din propria țară. Când, dintr-o dată, auzim un post de radio în limba română.
Cuprins:
Deși nu o arată, *Andrii este trecut de 60 de ani, ceea ce înseamnă că era liber să plece în orice moment din Ucraina. Dar nu a putut să o facă, spune el, lăsându-și în urmă fiul și nepoții. Așa că ucraineanul i-a urcat pe toți ai lui în trei mașini și au pornit la drum, neștiind dacă vor reuși să treacă cu toții. Au reușit. Ca și cum, se gândește el, e mare succes să rămâi fără mare lucru. Asta da afacere.
Și-au lăsat în urmă case, afaceri și o țară care e pe punctul să nu le mai aparțină. „O să cerem azil politic în Austria”, spune îngândurat Andrii.
Istoria se răzbună
S-a vorbit atât de mult despre revenirea roții ascuțite a istoriei, după atacul declanșat de Vladimir Putin. S-au făcut comparații, cu 1938, ascensiunea nazismului, cu 1940, când Hitler a atacat Vestul Europei, cu 1968, invazia Rusiei în Cehoslovacia. Iar toți analiștii strălucitori, toate mințile Vestului, care n-au prezis că Rusia va ataca Ucraina, disecă acum de ce a atacat și ce va urma.
Dar adevărul e că, văzându-l pe bărbatul în vârstă, printre drumurile mărginite de ciulini ale Bugeacului ori Găgăuziei, căci nu știm exact pe care le-a parcurs el pentru a apuca cu ambele mâini salvarea, realizezi că omul nu-și pune probleme istorice. De la Biblie încoace, de când Noe a luat-o cu Arca spre Est, către Ararat, aici nu s-a schimbat mare lucru în raportul de forțe. Și nici în capacitatea de cazare.
Au trecut și bărbații care nu aveau voie să treacă
Vineri, 25 februarie. În Cahul, orașul moldovenesc de pe de pe malul Prutului, nu mai există nicio cameră liberă în hoteluri sau pensiuni. Cu o excepție sau două, unde ne cazăm noi și Noe, toate sunt ocupate de familii de refugiați din Ucraina.
„Toată noaptea au venit oamenii. Au fost cozi interminabile la frontiera dintre Ucraina și Moldova. Iar după ce s-a anunțat că bărbații între 18 și 60 de ani nu mai au voie să iasă, toți cei care erau deja aici au fost foarte îngrijorați. Dar văd că majoritatea celor pe care îi așteptau au reușit să treacă”, povestește recepționera. Aici, în Est, restricțiile funcționează și nu prea, chiar și când e vorba de război. Cine nu vrea să lupte, nu luptă.
În timp ce povestește, recepționera din Cahul dibuiește la o mașină complicată pentru a scoate câțiva stropi de espresso. E cafeaua pentru oaspeții ei neașteptați din Odesa.
În timp ce prepară licoarea, își face apariția, din cameră, și primul musafir de peste graniță. *Andrii, un bărbat înalt, cu o claie de păr blond-alb, care salută jurnaliștii români cu rusescul „Dobry den”.
„Să nu-mi dați numele. Și fără poze!”
„Numai eu știu prin ce emoții am trecut”, intră în discuție ucraineanul. Recepționera a sfărâmat cafeaua și acum sfarmă cuvintele ca să ne ajute cu traducerea. Din când în când, *Andrii își ferește ochii de lumină. E o dimineață nepotrivit de însorită pentru cum arată viața lui.
„Eu am peste 60 de ani. Nu mă puteau opri. Dar fiul meu are doar 40. Am reușit însă să trecem toți, deși intraseră în vigoare restricțiile”, recunoaște bărbatul. Are cu o fericire mică în voce, căci nu știu dacă vor mai găsi vreodată ce au lăsat acasă la Odesa.
A trecut în portbagaj
Cum ați trecut? „Vă spun, dar să nu-mi dați numele. Și fără poze, vă rog. Eu mi-am trecut fiul în portbagaj. Are 4 copii, cum să-l las acolo?”. Andrii povestește că au stat 4-5 ore într-o tăcere mormântală până au trecut în Republica Moldova.
Acum sunt toți în drum spre Viena. „Am o fată la Viena. Acolo vreau să ajung. Am cu mine toată familia. Suntem în trei mașini. Până nu îmi văd familia în siguranță, în Austria, nici n-o să am liniște”. Noe își reface arca și parcurge istoria modestă în sens invers, dinspre Est spre Vest.
Abia azilul politic în Austria e izbăvirea
Mașinile bune cu care călătoresc vorbesc de la sine despre posibilitățile financiare ale familiei de ucraineni care a înnoptat la Cahul. Dar, în lumina roșiatică a zorilor de zi, starea materială contează mai puțin. Pornesc spre necunoscut.
O să cerem azil politic, acolo, în Austria. În momentul acesta contează viitorul copiilor. Vom lua o decizie pentru ei. Să nu credeți că și-a imaginat cineva acum o săptămână că viața o să ne fie dată în așa hal peste cap. În momentul acesta, singura mea responsabilitate în calitate de tată și bunic este să asigur siguranța familiei mele. Andrii:
Îl interesează dacă are nevoie de un test Covid pentru a intra în România. „Că de vaccinați suntem toți”, ne asigură în timp ce soarbe ultima gură din espresso, lasă paharul jos și pleacă brusc, cu ochii fără speranță ai recepționerei care-l urmăresc. E ca atunci când stai în gară și trenul trece, cu viețile posibile ale altora. Omul dispare dincolo de pragul ușii pensiunii din Cahul.
„Dacă la cei care au bani, că vă imaginați ce case au lăsat în spate, este atât de complicat. Despre cei mai amărâți, ce să mai spunem?”, conchide femeia, care-și poartă pe umeri un capot albastru închis ca Marea Neagră.
Pornim cu mașina spre punctul de graniță între Ucraina și Moldova. Din senin, prindem la radio o voce alertă, cu sfaturi utile pentru zile negre.
„Amenajează-ți locuința. Să fie cât mai ignifugă și rezistentă. Etanșează ușile și ferestrele. Aprovizionați-vă cu alimente, apă, și medicamente. Provizii pentru 15 zile, obligatoriu”. Înlemnim. Cine transmite? E limba română, dar e un post din Moldova sau unul pentru minoritatea românească din Ucraina?
”În caz de război, cei mai afectați sunt cei din mediul urban. Deci, pregătiți-vă din timp un refugiu la țară, departe de șoselele și drumurile naționale și aproape de cursuri de apă și păduri. Pentru a vă asigura existența în lipsa pensiilor și a salariilor care nu vor mai veni…”.
Ne uităm în jur, ca și cum vocea aceea a venit din cer. ”Să fie cât mai ignifugă și rezistentă”. Probabil că e vorba despre arca lui Noe, unde s-au înghesuit toate națiile acestor tărâmuri: ucrainenii, moldovenii, găgăuzii, evreii, nemții, românii, rușii, tătarii. E vocea care a promis celor care scăpau de potop că-și vor începe o viață nouă. Dar abia după ce vom înțelege ce se întâmplă.
