20.000 de refugiați se află pe insula Lesbos, iar aproape jumătate dintre aceștia sunt minori.

Tabăra Moria e supraaglomerată, corturile sunt întinse și în afara gardurilor care o delimitează, nu există medicamente și obiecte de uz sanitar, iar condițiile mizere în care trăiesc îi fac pe migranți extrem de vulnerabili la boli, în contextul în care Organizația Mondială a Sănătății a declarat pandemie de coronaviroză, iar pe insulă a fost confirmat primul caz de infectare.

Coronavirus confirmat pe insula greacă Lesbos, unde se află 20.000 de refugiați, în condiții de igienă precară
Tabăra Moria de pe insula Lesbos

Iar în ultimele zile, tensiunile dintre localnici și migranți s-au intensificat.

O parte a taberei, inclusiv depozitul de mâncare și școala pentru copiii refugiaților, au fost incendiate, iar medicii voluntari au fost atacați de greci și puși pe fugă. Ca urmare, servicii vitale, precum cele asigurate de organizație Medici fără Frontiere, au fost sistate, iar oamenii sunt în mare parte pe cont propriu.

“Moria e iadul pe pâmânt”, spune o refugiată care a ajuns recent pe insulă

Iar Mie Terkelsen, șefa asistentelor de la Medici fără Frontiere de pe Insula Lesbos, confirmă situația de coșmar.

E a doua oară când vin aici și am constatat că situația s-a înrăutățit mult. Ultimii ajunși în tabără nu mai beneficiază nici măcar de corturi. Am găsit un băiat de 13 ani cu pneumonie dormind sub cerul liber. Oamenii sunt plini de râie și de păduchi și într-o stare de sănătate care se deteriorează pe zi ce trece.

Mie Terkelsen, șefa asistentelor de la Medici fără Frontiere de pe Insula Lesbos:
Coronavirus confirmat pe insula greacă Lesbos, unde se află 20.000 de refugiați, în condiții de igienă precară
În Tabăra Moria de pe insula Lesbos, aproape jumătate dintre refugiați sunt minori

Un medic voluntar în tabăra Moria a declarat pentru The Guardian că se teme că acolo ar putea izbucni o epidemie de Covid-19, în condițiile în care refugiații au deja boli respiratorii netratate și sunt într-o stare de sănătate precară.

Sunt un doctor cu experiență, am văzut multe la viața mea, însă cazurile pe care le-am întâlnit în Lesbos m-au făcut să plâng. Oameni bolnavi care stau în corturi, într-o tabără supaaglomerată. Nu au apă, așteaptă câte 3 ore în frig să primească un blid de mâncare, le sângerează gingiile și nu primesc medicamente și vitamine. Febra spaniolă exact în locuri ca acesta a izbucnit, în aglomerări unde oamenii cu infecții bacteriene și virale nu erau tratați și au dat boala de la unul la altul.

Dr. Hana Pospisilova, cardiolog voluntar în Lesbos:

Fotografii: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.