Soţul a împlinit 51 de ani. Are 33 de ani şi 3 luni în câmpul muncii, dintre care 21 în grupa I de muncă. Se poate pensiona?

Maria Cârnaru, Bucureşti

Răspuns: Pentru activitatea desfăşurată în grupa I de muncă, vârsta-standard de pensionare (65 de ani) se reduce cu 12 ani, dacă timpul lucrat în grupă a fost în procent de 100%. Pentru informaţii exacte, adresaţi-vă Casei de pensii cu documentaţia necesară.

Modernizarea pieţei Sudului

Când se va moderniza piaţa Sudului? Este mizerie pe jos, tarabele au un aspect groaznic şi sunt afişe lipite peste tot.

Maria Stan, Bucureşti

Răspuns: Reprezentanţii primăriei sectorului 4 au demarat lucrările de modernizare a platoului de legume-fructe, ouă şi cosmetice. Ei au în proiect să schimbe şi tarabele vechi de beton cu unele din plastic şi să modernizeze sectorul de îmbrăcăminte.

Pensionarii au reducere pe RATB

Ştiu că RATB a introdus maşini până în Ilfov. Pensionarii au reduceri şi pe aceste linii preorăşeneşti?

Ion Neagu, Cornetu

Răspuns: Într-adevăr, pensionarii, elevii şi studenţii au reduceri la abonamente şi pe liniile preorăşeneşti. Preţul unui bilet e între 1,5 şi 2,5 lei, iar abonamentele variază între 35, 50 şi 60 de lei, în funcţie de câte linii alegeţi.

Credite pentru achiziţionarea unei maşini

Am certificat de handicap şi vreau să-mi iau o maşină. Pot să fac un credit?

Leana Petruţa, Bucureşti

Răspuns: Potrivit reprezentanţilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap, posesorii unui certificat cu un grad de handicap accentuat sau grav pot beneficia de plata dobânzii aferente unui credit, în vederea achiziţionării unui autoturism.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.