Situația a devenit critică după ce seceta prelungită a adus apele Dunării la cel mai scăzut nivel din ultimii 23 de ani, forțând autoritățile din statele riverane să aplice măsuri preventive drastice pentru a proteja securitatea nucleară și fiabilitatea instalațiilor.
Bulgaria avertizează că ar putea închide ambele reactoare de la Kozlodui
În Bulgaria, singura centrală nucleară a țării, Kozlodui, s-ar putea vedea obligată să își oprească temporar cele două unități operaționale de câte 1.000 de megawați fiecare, relatează seenews.com.
Anunțul a fost făcut de ministrul bulgar al energiei, Iva Petrova, care a explicat că lipsa apei pune în pericol direct sistemul de răcire al centralei.
„Nivelul extrem de scăzut al apei Dunării, cel mai scăzut din ultimii 23 de ani, ar putea amenința funcționarea sistemului de răcire al CNE Kozlodui, iar unitățile sale operaționale ar trebui închise”, a avertizat ministrul Iva Petrova.
Perspectiva opririi centralei de la Kozlodui vine într-un moment extrem de sensibil pentru România. Odată cu scoaterea din funcțiune a centralei de la Cernavodă, țara noastră va trebui să importe masiv energie electrică din rețeaua bulgară.
În ultimii ani, Bulgaria și-a câștigat renumele de „Bateria Balcanilor” datorită investițiilor masive realizate prin PNRR în capacități de stocare.
Cu o rețea de baterii industriale lider la nivel mondial raportat la dimensiunea sistemului și populație, Sofia a profitat din plin de oportunitățile comerciale, tranzacționând energie în întreaga regiune. Totuși, o oprire a reactoarelor de la Kozlodui ar diminua drastic acest avantaj.
Ungaria reduce producția la centrala nucleară Paks la 60%
Dificultăți majore se înregistrează și în Ungaria, unde centrala nucleară Paks, operată de compania de stat MVM, a început deja procesul de reducere a producției.
Unitatea, care utilizează patru reactoare de fabricație rusească cu o capacitate totală de 2 gigawați și care asigură aproape jumătate din necesarul de energie electrică al țării, a oprit complet unul dintre reactoare și a redus randamentul altuia cu 254 de megawați.
În urma acestor ajustări impuse de cotele scăzute ale fluviului, producția totală a centralei Paks a coborât la doar 60% din capacitatea sa nominală, punând o presiune suplimentară pe piața regională de energie.
Hidrocentralele de la Porțile de Fier și termocentralele din Serbia, afectate direct
Efectele secetei s-au extins rapid și în Serbia. Cotele reduse ale Dunării au afectat direct randamentul marilor hidrocentrale Djerdap 1 și Djerdap 2 — cunoscute în România drept Porțile de Fier I și II —, dar și funcționarea sistemelor de răcire ale centralei termice de la Kostolac.
Ministrul sârb al energiei, Djedovic Handanovic, a dat asigurări că se află în contact permanent cu omologii din țările vecine pentru a gestiona situația fără precedent.
Oficialul sârb a subliniat că autoritățile din regiune vor menține o comunicare activă în zilele următoare, astfel încât toate deciziile de producție și de echilibrare să fie coordonate atent, prevenind un risc majore asupra securității energetice regionale.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_258a4b9289846be198151011882dbf8f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e8b6ac66fdb559f94fe8f4cdc99c1d37.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_13ab6a8f508c5aa752aa5ca51a549d8b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_82ca1e6cfaa347d401e0ae567422a81d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4afa15f49d501c1b53afd82e3b4957f5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_48e698c5f4450046a18766d03ab30c97.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_f2e601d564651e580bac13d0386d51c1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_320285f518691269726e45950d21d65d.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_dee438dd51d5d610ad28559f300f4701.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_25da228860d1341271eb06b04cb6d399.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_af32fe8dcac7ee589a191d204d00155b.jpg)
Monden
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c7ff273f55a236ada60dc0f5955794ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_b79817469026ece3bfb94accbf923e42.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_56c539039ddad7d0a2d10f4f049ff93a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_1ec0a87753f06220d1a175305cb05d74.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_29593c4c44525f3d001420a07715561f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_76e525286250fd3b4bb8b85334f5dce7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_5f3f78661f5df6148804c76d22967e9e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_5f8f69a699700f1e6487244a8a7ae9b1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_dc72547bbf050cbea81546a325bc76ab.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0b50ad8db6ae9767cbadf2694b8d02f7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_e7a0b203a05d7f351e4aad71e95050e8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/sorin-grindeanu-8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ministra-mediului-diana-buzoianu-scaled.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/290720265stirimondenethumb-scaled.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/4--cristina-cioran-prezentatoare-tv-si-actrita-facuta-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_2fd7c756a7dd56ed5ff8d2d916adbcaa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_0afdb3da71ccfa32e3ebb6128c81957d.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_18834f785294c73bc5e1e11552c3db88.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_650dbff4c1d175398e54ee341da8f6f9.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_e4b077c3cf0e88eecb6dd41b3725098e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ilie-bolojan-la-conferinta-de-presa-foto-gov-e1784022655110.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/politicieni-in-parlament-voteaza.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/a-doua-zi-de-greva-in-sanatate-la-sp--bagdasar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/rosii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/sirmione-italia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/supermarket-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/semintele-de-la-pepene-rosu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/meteor-cer-instelat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ce-este-scortisoara-ceylon-si-prin-ce-se-diferentiaza.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/de-ce-curge-apa-din-centrala-termica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/lavanda-sapun-perie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/profesoara-in-clasa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/soferi-tir-parcare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nuclear-electrica-reactor-1-cne-cernavoda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/75714709715432744211710107452994522046919441n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/calin-georgescu-calugareni--facebook-alina-andreea-stamatiu-ungurianu-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/romaniantroopsatmarasestiin1917.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/pnl.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/inteligenta-artificiala-foto-ilustrativ-scaled-e1784913049878.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.