Cronică TV | Țef Patriția si bucataria gustoza

Eu nu mă uit la emisiunile despre gătit din două motive întemeiate, ambele la fel de nelalocul lor. Unu: ţin veşnic cură de slăbire şi orice derulare de farfurii pline cu ispite, pe sub ochii mei bulbucaţi când de foame, când de poftă, îmi destabilizează voinţa care şi-aşa se ţine cu greu într-o pârlită de balama veche. Doi: nu mă pricep deloc la gătit şi reţetele lor sofisticate îmi umilesc abilităţile de gospodină postmodernă, care lasă ceea ce ar trebui să facă mâinile harnice şi pricepute ori pe seama mixerelor şi blenderelor, ori, cinstit vorbind, pe seama soţului. Dar de data asta mi-am înfruntat fricile şi ruşinile şi am petrecut o seară întreagă uitându-mă la emisiunea în care bucătăria are douăzeci de aragaze, iar cei care gătesc nu sunt numiţi niciodată, Doamne fereşte, bucătari, ci şefi, cu “ch”: chefi. Sau ţefi.
Cel mai tare m-a uimit Ţef Patriţia, care vorbeşte româneşte atât de caraghios, că-ţi vine să crezi că ieri ar fi aterizat în ţara noastră de baladă şi azi e prima zi în care comite câteva propoziţii în limba lui Birlic. “Am fost acolo de forte, forte multe ore, au bucatarie forte buna si gustoza!”, zice Ţef Patriţia, făcându-te să râzi. Dar uimirea legată de doamna Ţef nu se opreşte aici. Văzând-o aşa, înaltă, căţărată pe tocuri cui de 12 şi în faţa aragazului, dichisită şi sobră, aş fi putut să jur că e un fel de Cruella nemiloasă, varianta feminină a răposaţilor masterşefi răi din ediţiile anterioare. Când colo, ce să vezi?! Ţef Patriţia, cu toată înfăţişarea ei de divă-scorpie, e bună ca pâinea caldă, dulce ca o prăjitură şi prietenoasă ca un sufleu, încât pe mine m-a lăsat cu gura căscată nu doar pofta ce-am poftit-o văzând minunile culinare, ci şi felul politicos şi amabil în care Ţefa comentează isprăvile, mai crude sau mai arse, ale concurenţilor.
În schimb, participanţii la competiţie, ce par cu toţii nişte intelectuali rafinaţi şi fini care dincolo de activităţile lor elevate de studiu sau business gătesc din plăcere, sunt, mă scuzaţi, cam mârlani, îşi dau unul altuia la gioale, încearcă să se fenteze unii pe alţii, spun doar răutăţi şi se dedau la nişte conflicte demne de elevii de clasa a doua. “Nu eşti în stare de nimic, prostule!”, îi spune un domn cu studii şi patalamale altuia cu izbânzi de business, iar cel de-al doilea ripostează elegant: “Cui spui tu prost, mă, umflatule, du-te-n biip a mea!”.
La MasterChef, nimic nu este ce pare a fi. Tocăniţa arată a friptură, varza arată a tort, tortul arată a munte, şefii a oameni răi, iar concurenţii a oameni buni. Şi, când colo, ce să vezi? La Master- Chef e ca-n gluma cu Andromaca, pe care o spunea, pe vremuri, Dem Rădulescu. Andromaca mulge vaca… şi-n apă se vedea invers.
Văzând-o aşa, înaltă, căţărată pe tocuri cui de 12 şi în faţa aragazului, dichisită şi sobră, aş fi putut să jur că e un fel de Cruella nemiloasă, varianta feminină a răposaţilor masterşefi răi din ediţiile anterioare.

Urmărește-ne pe Google News