Cum au obținut două foste șefe de inspectorat școlar 25% în plus la salariu și de ce primesc în continuare banii, deși instanța a stabilit că au fost acordați ilegal

Comentează
Arhiva foto

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vaslui au decis, în martie anul trecut, creșterea numărului celor care beneficiază de gradații de merit (în medie, 1.000 de lei pe lună), deși sindicatul avertizase că numărul autorizat era deja depășit. Prima pe listă, șefa ISJ de la acea vreme, Gabriela Plăcintă. Alături de ea, fosta adjunctă, Cristiana Botan, și alți directori de școli. Curtea de Apel Iași a declarat ilegală acordarea bonificațiilor. La trei luni de la sentință, banii continuă să intre în conturi.

  • Fosta conducere a Inspectoratului Școlar Județean Vaslui și cinci directori de școală beneficiază de mai bine de jumătate de an de gradații de merit, cu toate că această bonificație de 25% la salariu a fost anulată, printr-o hotărâre definitivă, de către Curtea de Apel Iași.
  • Sindicatul Didactica Vaslui a sesizat încă de anul trecut Ministerul Educației cu privire la ilegalitate, prin două memorii la care nu a primit nici până acum niciun răspuns.
  • Actualul inspector general al ISJ Vaslui susține că, în ciuda deciziei instanței, nu poate opri de la plată acele gradații de merit, întrucât acordarea lor s-a făcut printr-un ordin de ministru, iar încetarea plății lor se poate face în aceleași condiții. Se așteaptă un răspuns de la Ministerul Educației.

Conflictul dintre Sindicatul Didactica Vaslui și Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) pe tema gradațiilor de merit acordate șefilor din învățământul vasluian a început în urmă cu an.

Mai exact, în cadrul ședinței din luna martie 2020 a Comisiei Paritare, din care fac parte câte patru reprezentanți ai sindicatelor din învățământ și ai ISJ, aceștia din urmă au venit cu propunerea suplimentării cu opt gradații de merit pentru categoria „personal de conducere, îndrumare și control din ISJ și unitățile de învățământ”.

Reprezentanții sindicatului s-au opus, pe motiv că, așa cum prevede legea, era deja depășit cu cinci numărul gradațiilor de merit prevăzute pentru șefii din învățământul vasluian.

Cum se acordă gradațiile de merit

Gradațiile de merit se acordă personalului din învățământ la trei categorii de personal:

  • pentru funcțiile de conducere, îndrumare și control din cadrul ISJ și unitățile de învățământ,
  • pentru personalul auxiliar, 
  • pentru personalul de predare.

Fiecare categorie are dreptul, conform legii, la 16% gradații de merit din numărul total de salariați (din categorie), pe un interval de cinci ani, acestea calculându-se cumulat.

Conform acestui procent, personalul de conducere, îndrumare și control din cadrul ISJ și unitățile de învățământ din județul Vaslui are dreptul, anual, la 40 de gradații de merit.

Lider sindical: „Reprezentanții ISJ au avut un mandat foarte clar”

Sorin Țiplea, liderul Sindicatului Didactica din Vaslui

„În acea ședință, eu le-am spus că ar trebui să se ia cinci gradații de merit personalului didactic de conducere, îndrumare și control din ISJ, pentru că aveau o depășire, iar ei au mai adăugat opt. Practic, s-a mers pe o listă întocmită și înaintată, pentru că eu văzusem acest lucru, de către inspectoarea Plăcintă Gabriela. Adică ei (reprezentanții ISJ din Comisia Paritară - n.r.) au avut un mandat foarte clar câte gradații trebuie date fiecărei categorii de personal”, a declarat pentru Libertatea liderul Sindicatului Didactica Vaslui, Sorin Țiplea.

Liderul sindical spune că fosta șefă a Inspectoratului, Gabriela Plăcintă, a încercat să-l convingă să susțină acordarea noilor bonificații.

„Cu 10 minute înainte de ședința respectivă, am fost chemat în biroul doamnei inspector general de la momentul respectiv și întrebat dacă nu există chiar nicio posibilitate să transferăm de la o altă categorie de personal cele opt gradații de merit. Eu i-am răspuns că legea spune ceea ce spune și că nu facem compromisuri”, a povestit Sorin Țiplea.

Inspectoratul acordă bonificațiile, sindicaliștii merg la Tribunal

La votul din Comisia Paritară, reprezentanții ISJ Vaslui au avut câștig de cauză, în condițiile în care unul din cei patru reprezentanți ai sindicatului, respectiv președintele Sindicatului Spiru Haret Vaslui, Constantin Rupa, a lipsit de la acea ședință. În aceeași zi, hotărârea a mers în Consiliul de Administrație al ISJ unde, într-o ședință de la mijlocul anului trecut, a și fost aprobată.

Sindicatul Didactica s-a adresat instanței de judecată, în timp ce ISJ Vaslui a pus în aplicare acea hotărâre de acordarea a gradațiilor de merit personalului didactic de conducere, îndrumare și control.

Astfel, de la 1 septembrie 2020, fostul inspectorul general Gabriela Plăcintă și fostul inspectorul general adjunct Cristiana Botan, care părăsiseră funcțiile de conducere chiar cu o zi în urmă, au intrat în plată, la fel ca și alți cinci directori de școală din județ, cu acea gradație de merit de 25%, ceea ce, în medie, reprezintă aproximativ 1.000 de lei/lună, bonificație la leafă ce se acordă, conform legii, timp de 5 ani.

Gabriela Plăcintă și Cristiana Botan s-au întors la catedră.

Unul dintre beneficiari a renunțat la gradația de merit, astfel că s-au acordat doar șapte bonificații din cele opt aprobate.

Curtea de Apel Iași le dă dreptate sindicaliștilor

În trei luni de la plângerea făcută în instanță pe tema gradațiilor de merit, Sindicatul Didactica a pierdut în primă instanță procesul la Tribunalul Vaslui.

Sindicaliștii nu au renunțat și au făcut recurs la Curtea de Apel Iași, care, pe 8 decembrie 2020, a casat, în parte, atât hotărârea Comisiei Paritare din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Vaslui din 6 martie 2020, cât și hotărârea Consiliului de Administrație al ISJ de la aceeași dată.

Astfel, sunt anulate prevederile cu privire la stabilirea numărului de gradații de merit acordate personalului didactic de conducere, îndrumare și control pe motiv că sunt nelegale.

Deși gradațiile au fost anulate de instanța ieșeană printr-o hotărâre definitivă, cei doi foști șefi ai ISJ Vaslui, Gabriela Plăcintă și Cristiana Botan, beneficiază în continuare de cei 25% în plus la salariu, la aproape trei luni de la pronunțarea magistraților ieșeni.

„Deși prin adresa nr. 6/11.01.2021 a Uniunii Sindicale Didactica Vaslui, înregistrată la ISJ cu numărul 350/11.01.2021, s-a solicitat acestei instituții punerea în executare a hotărârii, ISJ Vaslui continuă să aprobe, în mod nelegal practic, plata gradației de merit pentru persoane din categoria personalului de conducere, deși aceasta este lipsită de fundament legal”, subliniază Sorin Țiplea.

Or, această atitudine de nepăsare față de actul de justiție, această indiferență nu poate fi trecută cu vederea, în opinia noastră și ar trebui categoric sancționată. Este imposibil să ai o hotărâre judecătorească care să îți anuleze un drept și să continui să-l acorzi.Sorin Țiplea, lider sindical:

Sindicatul Didactica Vaslui a sesizat și Ministerul Educației de două ori cu privire la acordarea ilegală a gradațiilor de merit, însă a trecut aproape un an și nu a primit niciun răspuns.

„Ministerul nici în ziua de astăzi nu a dat niciun răspuns pe această speță. Și asta, cu toate că există un articol în metodologia acordării gradațiilor de merit, conform căruia dacă se constată nerespectarea algoritmului de împărțire a acestora, ministerul avea posibilitatea, fără o hotărâre a instanței, să impună inspectoratului școlar reluarea procedurii și împărțirea în mod corect. Ministerul a ales să nu răspundă la cele două memorii, nici la cel inițial, nici la revenire”, spune liderul sindical.

ISJ Vaslui așteaptă un ordin semnat de ministru

Loredana Roman, noua șefă a Inspectoratului Școlar Județean Vaslui

Înștiințată oficial de sindicat, din 11 ianuarie 2021, despre sentința definitivă a Curții de Apel Iași, conducerea ISJ Vaslui nu a luat nicio hotărâre referitoare la cele șapte gradații de merit.

Inspectoratul Școlar Vaslui a sesizat Ministerul Educației și așteaptă un răspuns pentru a vedea cum poate rezolva problema.

„Gradațiile de merit se dau prin ordin de ministru. Deci nu putem noi să anulăm un ordin de ministru. Noi am cerut un punct de vedere al ministerului să vedem cum ne poziționăm și ce putem face pentru a intra în legalitate. Numai că lucrurile acestea nu se pot face așa, peste noapte. O să vă transmitem un punct de vedere după ce primim un răspuns de la minister în ceea ce privește legalitatea, pentru că acolo (n.r. - în hotărârea definitivă a Curții de Apel) spune că nu s-a împărțit numărul. Dar noi nu putem acum să le tăiem pe toate. O să găsim modalitatea cea mai corectă pentru oameni și, mai ales, din punct de vedere legal. Eu trebuie să răspund la niște chestii la care nici nu am participat. Dar asta este”, ne-a precizat inspectorul general al ISJ Vaslui, Loredana Roman.

Nu putem noi să le suspendăm, atât timp cât au fost date prin ordin de ministru. Eu nu pot, ca ISJ, să anulez un ordin de ministru, pentru că apoi vine omul și te dă în judecată și plătești din buzunar.Loredana Roman, inspectorul general al ISJ Vaslui:

Potrivit acesteia, sesizarea ISJ Vaslui la Ministerul Educației s-a făcut în urmă cu „vreo două săptămâni”.

Libertatea a solicitat un punct de vedere din partea Ministerului Educației. Până la momentul publicării articolului nu a fost primit niciun răspuns.

Plăcintă: „Doar nu o să-mi iau eu acum gradația de merit că vrea Țiplea”

Gabriela Plăcintă, fosta șefă a ISJ Vaslui

Unul dintre beneficiarii celor șapte gradațiilor de merit acordate ilegal potrivit instanței este fosta inspectoare generală Gabriela Plăcintă, care a condus ISJ Vaslui timp de opt ani.

Gabriela Plăcintă a fost consilier județean din partea PSD în mandatul 2016-2020, iar în prezent este consilier local la Bârlad din partea aceleași formațiuni.

Fosta șefă a ISJ Vaslui susține că nu a avut nicio implicare în acordarea acelor gradații de merit.

„Eu un singur lucru spun. Nu am făcut parte din comisia paritară, nu am votat în CA aceste gradații. Și nu doar la personalul de conducere s-a depășit numărul, ci la mai multe discipline. Nu aveam altfel cum, pentru că am fi lăsat jumătate dintre ele fără gradații. A fost concurs de gradații, iar numărul lor s-a dat în comisia paritară, din care eu nu am făcut parte”, a declarat Gabriela Plăcintă pentru Libertatea.

De ce sunt eu vinovată că acea comisie paritară a dat atâtea? Dacă dădeau cinci, eu tot prima eram. Aceste lucruri trebuiau rezolvate în comisia paritară. Eu nu am niciun amestec în treaba asta. Mi-a zis Țiplea că se depășește, dar a ținut de mine, dacă eu nu am niciun vot acolo?Gabriela Plăcintă:

În ce privește acordarea în continuare a gradațiilor de merit, fosta șefă a Inspectoratului Școlar spune că problema trebuie rezolvată de minister și nu de instanță: „Eu nu încasez ilegal, ci prin ordin de ministru, iar acesta nu poate fi anulat decât tot prin ordin de ministru. Abia atunci se poate pune în aplicare sentința. Și dacă le ia, care ar fi problema? Eu am fost prima pe listă. Să taie. Să vadă cât consideră instanța că trebuiau date. Habar nu am”.

Gabriela Plăcintă susține că numărul de gradații poate fi reglat în anii următori, când se pot acorda mai puține bonificații.

„Acesta este un drept retroactiv. Ce vină are omul că și-a depus dosarul și a luat? Eu sau altul sau altul? Lucrurile acestea se pot regla în cinci ani. Dai anul acesta mai multe, te reglezi la anul, când dai mai puține. Ei trebuie să iasă pe ciclu pe cinci ani. Nu au posibilitatea să regleze în următorii 4 ani? Dar, oricum, eu nu am nicio problemă. Mă supun hotărârilor. Doar nu o să-mi iau eu acum gradația că vrea Țiplea. De parcă eu nu aș fi muncit?”, a mai spus Gabriela Plăcintă.

Sindicatul Didactica Vaslui a făcut plângere la Parchet

Pentru că nu pune în aplicare hotărârea instanței referitoare la gradațiile de merit, Sindicatul Didactica a făcut plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, acuzând conducerea ISJ Vaslui de abuz.

„Din păcate, ISJ Vaslui nu a luat nicio măsură până acum, deși termenul legal de punere în executare prevăzut de lege este de 30 de zile de la pronunțarea instanței. Practic, până pe 8 ianuarie, inspectoratul trebuia să facă toate demersurile astfel încât să fie pusă în aplicare hotărârea Curții de Apel Iași. Conducerea ISJ ne-a spus că a cerut un punct de vedere de la Ministerul Educației, în condițiile în care ilegalitatea a fost comisă de Inspectoratul Școlar. Nu văd ce punct de vedere ar putea să primească, în condițiile în care nu este ilegalitatea lor. Acestea trebuiau sistate, urmând să se recupereze și banii începând cu luna septembrie”, crede Sorin Țiplea.

Este clar că hotărârea Consiliului de Administrație și impunerea acelei hotărâri a vizat în mod direct ca cele două inspectoare generale să beneficieze de un drept necuvenit, ceea ce considerăm că este o acțiune de natură penală și de aceea considerăm că trebuie cercetată de organele abilitate ale statului pentru a vedea ce s-a întâmplat la momentul respectiv.Sorin Țiplea, lider sindical:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
14:12
Peste 50% dintre elevii români, analfabeți funcțional la Matematică. Cum stăm la Citire și la Științe, raportul PISA 2025
14:11
Un fermier din Galați oferă gratis castraveți celor care vin să-i culeagă: „Să aveți un minim de bun simț și respect”
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!