Cum e să fii lesbiană în Olanda, una dintre cele mai progresiste țări din lume. „Eu am văzut la televizor numai filme cu cupluri hetero și tot sunt gay”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Olanda este cea mai progresistă țară a Europei în privința drepturile comunității LGBT. A dezincriminat relațiile homosexuale în 1811, România, abia în 2001, 190 de ani mai târziu. În interviul pentru Libertatea, o europarlamentară din Țările de Jos, Kim van Sparrentak, vorbește despre căsătoriile gay, despre adopțiile pentru cuplurile de același sex, momentele în care s-a simțit discriminată și oferă și sfaturi pentru România, țară în a cărei capitală vineri începe Bucharest Pride Week.
Cuprins:
Kim van Sparrentak avea 10 ani când la televizor erau reportaje de la nunțile între homosexuali sau lesbiene. Și-a întrebat mama atunci ce se întâmplă și i-a spus simplu: sunt persoane de același sex care se căsătoresc. „Și m-am întors la jucăriile mele”, își amintește tânăra.
Azi, la 31 de ani, este parlamentară europeană și activistă pentru drepturile persoanelor queer (termen colectiv pentru minorități sexuale și pentru comunități cu practici sexuale considerate non-normative).
Am întâlnit-o la o masă rotundă organizată recent, în ajunul Gay Pride de la Budapesta, care a adunat 30.000 de oameni. „Sunt lesbiană” sau „sunt gay” s-a auzit de mai multe ori, deschis, de pe scenă și din public, în acea seară.
Mai mulți europarlamentari au participat la evenimentul din Ungaria pentru a susține persoanele LGBT ale căror drepturi au fost limitate de mai multe modificări legislative ale guvernului lui Viktor Orban.
Libertatea: Cum a fost să crești într-o țară atât de incluzivă și deschisă?
Kim van Sparrentak: A fost foarte bine (zâmbește larg). Nu e ca și cum nu ajungi să ai îndoieli, o anumită jenă sau senzații de disconfort când trăiești într-o societate deschisă. Totuși, eu sunt din Bible Belt (zona cu cea mai mare concentrație de creștini conservatori) a Olandei, așa că nu am fost în cea mai prietenoasă zonă pentru persoanele LGBT, dar niciodată nu am avut prieteni sau rude care să spună ceva negativ despre asta. Au fost foarte deschiși și buni cu mine când le-am spus că sunt gay. Am văzut multe exemple în media, la început bărbați albi, apoi, cu timpul, și femei, care au vorbit despre asta și atunci vezi că poți să aspiri să devii cineva, chiar dacă ești gay.
- Ai avut emoții când te-ai decis să le spui părinților?
- Nu le-am spus, practic. Credeam că ei știu deja, fiindcă i-am dus la Pride, am purtat un tricou cu asta și apoi am venit acasă cu o iubită. „Ce, o iubită?”. „Da! Credeam că știți deja!”. Deci nici măcar nu le-am spus, acesta a fost nivelul de confort pe care l-am avut cu părinții mei și mi-am spus că ei sunt în regulă și că nu trebuie să fac o ședință de familie să le spun.
„Azi căsătoriile gay sunt la fel de acceptate precum cele hetero”
- Aveai 10 ani când ai văzut la televizor legalizarea căsătoriilor dintre persoane de același sex. Erai foarte mică atunci, dar îți amintești ca asta să fi creat o schimbare în dinamica din societate?
- Nu îmi amintesc asta, dar ce-mi amintesc e că noi în familie am vorbit despre asta ca despre ceva normal. Cred că în primii ani erau tot felul de glume: „haha, doi bărbați în costum merg la altar!” sau „haha, două mirese la altar”, dar atât. Totul are nevoie de timp, nu poți schimba ceva și apoi toată societatea să spună dintr-odată: „suntem ok cu asta, nu ni se mai pare ciudat de acum”. Cred că astăzi este mult mai acceptat, este la fel de acceptat pentru un cuplu queer cum este pentru un cuplu de heterosexuali.
În același an 2001, în care România a abrogat vestitul articol 200 care incrimina relațiile homosexuale în public sau care produceau „scandal public” - noțiune vagă care lăsa loc abuzurilor - Olanda legaliza căsătoriile și adopția pentru cuplurile de același sex.
- Ai avut momente în care te-ai simțit discriminată?
- Da, chiar și în Olanda, dar și în Noua Zeelandă, unde am locuit o perioadă. Apoi, uneori ți se întâmplă ca discuția să fie mult prea sexualizată, alteori sunt aceste microagresiuni, oamenii îți spun: nu sunt de acord cu stilul tău de viață. Le spun: păi, partenera mea de viață este stilul meu de viață și nu ești de acord cu faptul că ne iubim și că acest lucru minunat din viața noastră nu există și în a ta? Acestea sunt lucruri dureroase care ți se întâmplă.
- Ți se întâmplă să faci o verificare a țărilor în care călătorești, să vezi cum stau la drepturile LGBT, să vezi dacă ești în siguranță?
- Uneori fac asta. Îmi amintesc că am fost la un moment dat invitată la o nuntă în India și am făcut verificări înainte. Am fost foarte atentă când am fost acolo. Facem asta, făcând parte din comunitatea queer. Vrei să vezi dacă e în regulă să mergi ținându-te de mână pe stradă. Desigur, sunt și țări unde nici pentru cupluri hetero nu e permis să meargă pe stradă de mână, mi se pare important să verifici. Siguranța ta trebuie să fie o preocupare permanentă, să fii atent. Uneori, nici în Olanda nu merg de mână cu partenera mea, dacă nu mă simt complet în siguranță.
Un referendum despre drepturile omului: „cel mai îngrozitor lucru”
- Acum doi ani am avut în România un referendum pentru familie tradițională în care politicienii au încercat să schimbe definiția căsătoriei ca fiind clar uniunea dintre un bărbat și o femeie. Nu a trecut, dar discuțiile în spațiul public erau în jurul ideii că pasul următor pentru comunitatea LGBT va fi să adopte copii, deci nu trebuie să-i lăsăm „să ne fure copiii”. Care este situația adopțiilor în Olanda?
- Vreau în primul rând să spun că un referendum cu privire la drepturile omului este cel mai îngrozitor și mai rău lucru pe care îl poți face. Pentru că într-un referendum spui „Da” sau „Nu” și când spui „Nu” împotriva unor drepturi ale unei categorii de oameni, duci o campanie împotriva drepturilor omului și creezi homofobie. E cel mai îngrozitor lucru pe care îl poți face.
Revenind: dacă te căsătorești, atunci înseamnă că poți să-ți construiești o familie. Vedem copii din familiile cu părinți de același sex care sunt în general mai fericiți, potrivit rezultatelor unor studii, chestionare, anchete care urmăresc evoluția acestor copii (există studii realizate în Australia care arată acest lucru, n.r.).
Au făcut cercetări să vadă dacă sunt afectați și în realitate sunt mai fericiți și cred că motivul este faptul că dacă tu, cuplu gay, vrei un copil, nu e ușor, nu se întâmplă instant, trebuie să te gândești bine. Trebuie să alegi dacă vrei un donator de ovule sau să adopți etc., dar e o decizie mult mai conștientă, e o decizie cumpănită bine. Și atunci e normal să vezi când te uiți la studii că acești copii au o viață mai bună decât copiii din familii cu părinți de sexe diferite.
Desigur că sunt multe discuții despre asta, în continuare e mai greu să faci fertilizare in vitro dacă faci parte dintr-un cuplu de lesbiene decât dacă ești într-un cuplu hetero, dar cred că s-a făcut un progres. Vezi familii fericite, cu copiii pe bărci, la Pride, fiindcă noi, în Amsterdam, nu avem mașini la paradă, ci se ține festivalul în bărci, pe canale. Sunt mereu copii acolo și sunt mai mult decât copii doriți, sunt foarte iubiți.
- Anul trecut am avut o inițiativă legislativă care dorea interzicerea studiilor de gen în școli și universități, care a fost declarată neconstituțională. Dar a creat o dezbatere despre faptul că unii cred că vorbind despre sau văzând persoane LGBT, copiii sunt afectați. Ce i-ai spune unei persoane care gândește asta?
- Cred că dacă nu vezi și nu vorbești despre LGBT îi afectează pe copii. Cred că ascunzând ceva, cum sunt persoanele gay, fără să dai un exemplu, fără să știi ce se întâmplă, le face rău copiilor. Asta abia le face rău.
Știm că rata sinuciderii este mare, că problemele mintale sunt tot mai frecvente printre tinerii din comunitatea LGBTI și știm că dacă sunt ajutați, dacă se discută despre asta ca de ceva normal, atunci se simt mai bine. Eu am văzut la televizor numai filme cu cupluri hetero, în filmele de Hollywood avem doar povești de genul „băiatul cunoaște o fată”, și tot sunt lesbiană. Cred că e un mit ciudat din care trebuie să ieșim și cu cât știm mai multe despre ce înseamnă să fii queer nu îți schimbă orientarea sexuală. Și la fel și invers: dacă afli doar despre ce înseamnă să fii straight, asta nu te face straight.
„Suntem folosiți ca distragere a atenției”
- De ce crezi că această temă devine recurent pe agenda publică?
- Cel mai adesea e folosită pentru distragerea atenției și e un lucru oribil de observat mai ales atunci când ești membru al comunității. Da, suntem folosiți ca distragere a atenției ca să fie trecute cu vederea alte lucruri. Aici, în Budapesta, au început să vorbească despre acest referendum (denumit de guvern pentru „protejarea copiilor”, cu întrebări pentru interzicerea discuțiilor despre comunitatea gay și a persoanelor gay din spațiul public, n.r.) în ziua scandalului Pegasus, în ziua în care a trecut legea, când au fost tăieri de taxe. Deci au distras atenția de la alte lucruri.
E corect ca oamenii să nu vrea ca drepturile lor să fie în pericol, așa că fac gălăgie. În plus, creează un dușman în societate, e o tactică veche de secole de a crea un inamic și e cumplit. Acum inamicul e comunitatea LGBT.
- Eu mărturisesc că în seara asta am auzit pentru prima dată oameni spunând deschis în public: „sunt lesbiană”, „sunt homosexual”. Ce sfaturi ai pentru România, o țară în care e posibil să nu auzi des așa ceva, fiind caracterizată ca fiind mai conservatoare?
- Nu țip toată ziua pe stradă că sunt gay, sunt queer, nu fac asta, bineînțeles. Dar am candidat pentru Parlamentul European fiindcă am văzut alți oameni asemenea mie și m-am gândit că nu sunt acolo doar tipi plictisitori în costume, pot și eu să devin parlamentară.
Sunt conștientă de rolul acesta de model pe care îl poți juca atunci când ești lider, așa că de asta sunt foarte deschisă și mândră de ce sunt. Cred că e ceva la care activiștii trebuie să gândească, să găsească modele care apoi să își declare public orientarea, dar e mereu greu să fii deschizător de drumuri. Eu sunt din Olanda și n-am avut nevoie să fiu o deschizătoare de drumuri, dar cred că suntem o comunitate puternică.
Comunitatea LGBT este puternică, lucrurile astea au mai fost obținute și în trecut. Sfatul meu ăsta ar fi: uitați-vă cum s-a întâmplat în alte state, nu încercați să reinventați roata. În România știți mai bine situația de acolo, dar urmăriți cum s-a dezvoltat situația în alte țări, ce fac activiști din alte țări ca să schimbe narativa și opiniile despre drepturile LGBT și de acolo construiți încet progresul.
