Cum i-a învățat o profesoară de română pe elevii săi să promoveze un castel în Europa și să facă genuflexiuni înainte de începerea orelor online

Comentează

Veronica Șandor, profesoară de limba română la un liceu și o școală gimnazială din județul Mureș, își predă materia implicându-și elevii în diverse proiecte, cum este, de pildă, promovarea unui castel în Europa. A făcut inclusiv sport la orele de română și își invită colegii de cancelarie să le predea copiilor astfel încât aceștia să poată aplica și ce învață în viața de zi cu zi.

Veronica Șandor, 35 de ani, este profesoară de limba română la Liceul Petru Maior din Reghin și la Școala Gimnazială Teleki Domokos din comuna Gornești, județul Mureș. Dragostea pentru profesorat o are de la fosta ei profesoară de română, căreia i-a luat locul la catedră după trecerea prematură în neființă a acesteia.

După ce a absolvit liceul pe profilul biologie-chimie, a făcut o întoarcere la 180 de grade și a urmat Filologia la Cluj, iar de 12 ani lucrează în învățământ. A predat la început într-o școală dintr-o comunitate de romi, unde elevii au îndrăgit-o imediat. „Școala era la un pas de cartierul meu. Nici nu știam că există și că acelor copii le este atât de greu și sunt atât de săraci”, spune profesoara. Ulterior, după ce a luat examenul de titularizare, s-a transferat la Gornești, la o școală unde predarea se face în limba maghiară.

Limba română, învățată prin jocuri de mimă

A întâlnit atunci pentru prima oară copii care nu vorbesc deloc românește acasă. Și colegii săi de la școală sunt toți maghiari, mai puțin o colegă învățătoare, care predă la secția de română, și colegul de religie.

Veronica predă limba română și în cadrul programului „A doua șansă”, prin intermediul căruia persoane cu vârsta între 14 și 50 de ani își continuă studiile până la clasa a VIII-a, pentru a se putea apoi angaja. Unii dintre ei au fost mai reticenți, iar profesoara a ajuns mai greu la ei în pandemie, dar a reușit în final, alături de colegii săi, să îi motiveze să continue. Copiii și părinții din această comunitate vulnerabilă au încă nevoie de multe exemple pentru a înțelege importanța educației pentru viitorul lor.

„Mi-a fost greu la început. Trebuia să apelez adesea la jocul de mimă și limbajul nonverbal, pentru ca elevii să priceapă mesajul pe care voiam să îl transmit”, povestește Veronica Șandor. Și-a dat seama apoi că emoțiile pe care le transmite copiilor sunt mult mai importante, ca și pasiunea cu care predă. Elevii i-au răspuns imediat, chiar dacă nu înțelegeau limba română prea bine. Cu adulții a fost mai greu.

Alături de elevii din Gornești (foto arhiva personală)

Învățare prin proiecte

Veronica Șandor este fanul activităților extrașcolare, iar una din metodele sale preferate de predare este învățarea prin proiecte. În apropierea comunei Gornești se află Castelul Teleki, iar elevii săi au scris un proiect, prin care au promovat castelul în Europa, devenind astfel ambasadorii zonei unde locuiesc.

„Au reușit astfel să se simtă importanți și să-și dorească să promoveze locurile din care fac parte, să fie mândri de ele. Stima de sine este foarte importantă, mai ales pentru ei”, explică dascălul. Le aduce constant la clasă oameni care au reușit în viață și care le pot deveni modele, în ideea de a-i inspira să devină mai buni pe domeniile care îi pasionează. În plus, predă anumite noțiuni prin intermediul altor materii, astfel încât elevii săi să învețe să privească mereu imaginea de ansamblu. Astfel, profesorul care predă desen este invitat la clasă ca să le explice copiilor ce înseamnă banda desenată.

La Biologie, un alt coleg de cancelarie pornește de la descrierea unor personaje în mitologia greacă și ajunge la mutațiile pe care plantele și animalele le-au suferit de-a lungul vremii. Un alt profesor a reușit să transfere conținutul argumentației, una din materiile predate la clasa a VIII-a, în viața de zi cu zi. În cadrul proiectului „De-a arhitectura în școala din Gornești”, elevii au conștientizat importanța argumentării studiate la ora de limba română, propunându-le sponsorilor să le fie alături în modernizarea curții școlii.

Cum să faci sport la ora de limba română

În perioada cât predarea s-a făcut exclusiv online, Veronica Șandor a folosit aplicații prin care orele să fie mai interactive. Cursurile online sunt de cele mai multe ori destul de rigide, iar copiii au nevoie constant de mișcare.

Veronica Șandor și-a pus elevii să facă mișcare înainte de începerea orei online de limba română. Foto: arhiva personală

Din acest motiv, la ultimele cursuri, la clasa a V-a, dascălul a făcut cu elevii câteva minute genuflexiuni și alte exerciții fizice înainte de a trece efectiv la studiul materiei. Veronica este și expert RED (Resurse Educaționale Deschise), concepând diverse materiale din care alți profesori să se poată inspira. De pildă, cum să predea mai ușor în online. Mai mulți liceeni din București le citesc copiilor, promovând astfel lectura în rândul lor. Ulterior, copiii fac mici filmulețe, în care pun în scenă cărțile pe care le citesc. „Ne distrăm făcând jocuri de rol urmărind firul narativ al cărții”, explică profesoara.

„Oamenii care predau în școlile din mediul rural merită apreciați pentru fiecare succes pe care îl au”

A ales să urmeze cursurile organizației neguvernamentale Teach for Romania pentru că, spune dascălul, avea nevoie de apartenența la o structură puternică și cu vizibilitate.

„Știam că mă vor ajuta atunci când voi simți că nu mai pot, nu mai vreau sau mă fac mai greu înțeleasă de copii. De asemenea, dacă voi întâmpina probleme când voi aduce la clasă noutăți sau anumite proiecte și când nu voi avea resursele necesare să îmi fac treaba, știind că voi influența astfel și alți profesori”, detaliază dascălul motivele care au stat în spatele deciziei de a urma cursurile intensive ale Teach for Romania, fiind încă în primul an în această echipă. A ajutat-o să se reevalueze și să vină cu noi metode de predare la clasă, mult mai adaptate realității în care copiii trăiesc și nevoilor de dezvoltare.

Consideră că elevii din mediul rural și în special cei din zonele defavorizate au nevoie de profesori buni și motivați. Veronica Șandor își implică elevii într-o sumedenie de activități extrașcolare pentru a le dezvolta creativitatea și a-și atinge astfel potențialul.

„Îmi place să lucrez cu copiii cărora le propui o idee și își doresc să lucreze cu ea. Oamenii care predau în școlile din mediul rural merită apreciați pentru fiecare succes pe care îl au, indiferent că este academic sau de comportament. Efortul de a-i aduce în clasă, de a-i motiva să participe la activități este uneori foarte mare, dar merită de fiecare dată”, crede dascălul.

Cât de importantă este limba română, dacă vrei să devii mecanic sau zugrav

Unul din elementele-cheie în lucrul cu copiii dintr-o comunitate vulnerabilă este perseverența. Veronica Șandor s-a confruntat cu mai multe abandonuri școlare și a reușit să îi determine pe elevi să revină la școală. A vorbit cu copiii și cu părinții, a mers la ei acasă și le-a dus laptopuri și tablete finanțate de Teach for Romania, iar când cursurile s-au reluat în format fizic, a avut surpriza că constate că elevii au revenit la ore.

Chiar dacă și-a perfecționat permanent metodele de predare, consideră că este mereu loc de mai bine la acest capitol. „Predau și la profesională și dacă elevul vrea, de pildă, să devină mecanic auto, este important să își pună câteva întrebări. Știu limba română? Este important să vorbesc frumos cu clienții? Care sunt competențele de care am nevoie ca să fiu un bun zugrav sau sudor și să le prezint clienților ceea ce fac, astfel încât să le placă?”, sunt câteva dintre întrebările pe care vrea ca elevii săi să și le pună atunci când aleg un domeniu în care să se specializeze.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Românii care au muncit atât în țară, cât și în alte state europene pot beneficia de pensii comunitare.
11:45
Cum primești pensie dacă ai lucrat în România și în mai multe țări din Europa. Ce trebuie să știi
Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
MONDEN
Dragoș Bucur și Dana Nălbaru, alături de cei trei copii
12:13
Motivul pentru care Dragoș Bucur și Dana Nălbaru s-au mutat la țară. Dezvăluirile făcute după doi ani și jumătate
Tina Ulmeanu și Bogdan Mocanu la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
12:05
Drama trăită de Bogdan Mocanu: „Nu am apucat să aud bătăile inimii”. Dezvăluiri făcute la „Burlacii: Foc în Paradis”
POLITIC
Siegfried Mureșan alături de miniștri propuși să facă parte din Guvern
LiveText
11:27
Guvernul Mureșan, înaintea votului de învestitură. 10 miniștri sunt audiați marți, după ce patru au primit avize negative ieri
siegfried-muresan-depunere-program-guvernare-parlament-26-septembrie (4)
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
Ultimele știri
12:23
2,3 milioane de lei, despăgubiri plătite românilor în primele trei luni din 2026. Care este cea mai mare sumă acordată pentru un singur caz
12:21
Un șofer ucrainean a rămas fără mașina de 105.000 de lei la Sighet. Era căutată în Olanda
12:18
Trei soldați sud-coreeni au fost răniți în urma unor explozii în zona demilitarizată. Seulul îl acuză pe Kim Jong-un de încălcarea armistițiului
12:16
Imagini rare cu fiica lui Victor Slav și a Biancăi Drăgușanu. Sofia a împlinit 10 ani și a petrecut alături de tatăl ei
TRENDING
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
Foto: unfazed.ro
12:12
Cum a devenit Unfazed.ro magazinul de sneakers iubit de Gen Z
Foto: Sanador
11:42
Când problemele inimii au nevoie de evaluare și tratament în echipă
apus de soare peste Munții Făgăraș, Carpații Meridionali
11:16
Jurnaliștii britanici recomandă Carpații Meridionali drept alternativa europeană perfectă la Everest Base Camp
Iron Pillar, New Delhi, India
10:15
Un stâlp de fier din New Delhi, vechi de peste 1.600 de ani, a rezistat fenomenelor naturii fără să ruginească: „O dovadă vie a măiestriei Indiei”
Colaj un radar pe o stradă // indicator-viteza-70 km
09:29
O persoană a montat un indicator fals de limitare a vitezei: 400 de șoferi au primit amenzi în trei zile, în Germania
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Imaginea prezintă un cuplu tânăr pozând împreună în aer liber, având în fundal un peisaj montan cu cabane de lemn și un râu.
10:22
Iubitul Valentinei, fata găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, s-a predat în Elveția. Ce au găsit anchetatorii pe salteaua din locuința sa
O dronă militară gri în formă de aripă triunghiulară zboară la joasă altitudine deasupra unei zone împădurite și a unui peisaj deluros. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
09:58
Fragmente de dronă au căzut în Insula Mare a Brăilei. Un martor a sunat la 112 după ce a văzut un incendiu
O hartă meteorologică a Europei ce indică variațiile de temperatură, evidențiind zone cu valori mai ridicate marcate cu roșu în Europa Centrală și de Vest și zone cu aer mai rece colorate în albastru în sud-estul continentului.
08:35
ANM a actualizat prognoza meteo pentru octombrie 2026. Cum va fi vremea în România, în următoarele 4 săptămâni
Imaginea prezintă partea inferioară a unui avion de vânătoare F/A-18 Hornet al Forțelor Aeriene Spaniole în timpul zborului pe cer.
08:00
Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce o dronă a fost detectată la nord de Isaccea, în apropierea graniței. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri