Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, mânca, pe vremea când era rectorul Universității Politehnica "de pe același șervețel cu portăresele" care împărțeau "merinda” cu el, pentru că știau că era un om ocupat și își petrecea toată ziua în birou, uitând să mănânce.Edilul a povestit acest lucru vineri, când a vrut să explice că el nu este un om arogant și că zice "sărut-mâna" femeilor de serviciu, dar și măturătoarelor de pe stradă.
Vineri, Robu a povestit cum era pe vremea când era rector al Universității Politehnica, încercând să explice, de fapt, că nu este arogant deloc, așa cum spun alții despre el.
"Am defectele mele, dar arogant nici într-un caz nu sunt și nu am fost. Mai sunt ironic, mai înțep, asta e altceva. Dar un om care oricând spune sărut-mâna femeii de serviciu și celei care mătură strada, dacă face curat așa cum trebuie, nu cred că poate fi considerat arogant. Nu o dată am fost chemat de către doamnele portărese de la Politehnica, în cabină, să ciugulesc și eu puțin din merinda lor, că știau că sunt de dimineața din birou și nu am ce să mănânc, că nu am ieșit din clădire și se făcea 10, 11, 12 noaptea. Ele mă chemau și mă duceam și stăteam cu ele și mâncam de pe același șervețel cu ele. Mi-e străină aroganța”, a povestit Nicolae Robu.
Primarul Nicolae Robu este cunoscut drept un om care povestește în detaliu atunci când are ceva de amintit. La un moment dat, într-o conferință de presă pe care o susținea la partid, Robu a recitat poezia „Cățeluș cu părul creț”, iar altădată a povestit că el se vopsește cu gel estompator, pentru a-și ascunde firele albe.