Cum s-au format lunile lui Jupiter: Oamenii de știință ar fi deslușit misterul din jurul celei mai mari planete din sistemul nostru solar
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În urmă cu patru secole, Galileo Galilei a descoperit cei mai mari patru sateliți ai lui Jupiter. Astăzi, oamenii de știință încă încearcă să înțeleagă cum s-au format acești sateliți în urmă cu miliarde de ani.
Cuprins:
Un nou studiu sugerează că umbrele create de discul circumplanetar al lui Jupiter ar fi putut juca un rol crucial în formarea acestor luni, relatează publicația de profil Science.org.
O nouă simulare schimbă calculele
Antoine Schneeberger și Olivier Mousis, astrofizicieni la Universitatea Aix-Marseille, au creat o simulare computerizată 2D a discului circumplanetar al lui Jupiter. Modelul lor a luat în considerare mai mulți parametri, inclusiv timpul de formare a lui Jupiter, distanța față de Soare și temperatura minimă a discului.
Zhaohuan Zhu, astrofizician la Universitatea din Nevada, Las Vegas, consideră că acest studiu „reprezintă un pas semnificativ” în înțelegerea formării celor mai mari luni ale lui Jupiter.
Umbre și puncte reci
Simularea a arătat că discul s-a împărțit natural în două regiuni distincte: o zonă interioară opacă și densă, și o regiune exterioară mai subțire și transparentă. Cercetătorii au descoperit că expansiunea regiunii interioare ar fi putut crea umbre lungi asupra regiunii exterioare, protejând-o de căldura planetei nou-născute.
Aceste umbre au creat puncte reci pe disc. Cu aproximativ 100.000 de ani după formarea discului circumplanetar, a apărut o regiune cu 100 de kelvini mai rece decât zonele înconjurătoare, care a persistat timp de 80.000 de ani.
Formarea lunilor galileene
Schneeberger și Mousis sugerează că aceste puncte reci masive au pus bazele pentru formarea celor mai mari luni ale lui Jupiter. Ei au descoperit că regiunile reci situate la aproximativ 10 raze jupiteriene de planetă erau locuri unde gazele volatile precum amoniacul, hidrogenul sulfurat și dioxidul de carbon puteau condensa.
Cercetătorii au dedus că aceste gaze au înghețat și s-au solidificat, devenind ulterior semințele pentru formarea unei luni precum Europa, care orbitează astăzi în aceeași locație ca această regiune rece prezisă.
Implicații pentru compoziția lunilor
Dacă aceste capcane reci au avut într-adevăr un impact semnificativ asupra formării celor patru luni galileene, atunci lunile interioare, Io și Europa, ar trebui să aibă o proporție mai mare de gaze volatile decât lunile exterioare, Ganymede și Callisto.
Schneeberger și Mousis se așteaptă ca teoria lor privind compoziția lunilor să fie testată de misiunile JUICE ale Agenției Spațiale Europene și Europa Clipper ale NASA, care vor analiza Jupiter și sateliții săi.
Limitări și perspective viitoare
Annie Dickson-Vandervelde, astrofizician la Colegiul Vassar, consideră că acest model „oferă o bază excelentă” pentru înțelegerea lunilor galileene și chiar a formării planetelor. Cu toate acestea, ea subliniază că studiul are limitările sale.
De exemplu, dacă formarea lunilor a fost mai lentă decât a prezis modelul, umbra rece „ar avea puțin sau niciun efect” asupra compoziției lor chimice.
În mod similar, Edward Guinan, astrofizician la Universitatea Villanova, notează că variațiile în activitatea Soarelui tânăr ar fi putut afecta evoluția discului circumplanetar al lui Jupiter în moduri pe care modelul nu le-a putut lua în considerare.
Schneeberger sugerează că cercetările viitoare ar trebui să implice studierea compoziției profunde a planetelor pentru a înțelege formarea lor. El spune că cercetările sale viitoare s-ar putea concentra pe compoziția chimică a discului pentru a găsi urme care ar putea data formarea lunilor lui Jupiter.
