Cazul „Matias”, băiatul din Dumbrăvița, Timiș, spulberat de mașină pe o stradă fără trotuare. Primăria a făcut exproprieri pentru asfaltare, dar fără spații pentru pietoni 

 3 comentarii
Colaj cu un tanar in camasa neagra si un pieton mergand noaptea pe carosabil
Exclusiv

Matias Moț, un adolescent de 16 ani din Timiș, a murit duminică, 31 mai 2026, în jurul orei 23.00, după ce a fost spulberat de o mașină pe strada Blaise Pascal din Dumbrăvița, localitate aflată la marginea Timișoarei. 

În lipsa unui trotuar, băiatul mergea, fără a purta echipament reflectorizant, pe partea dreaptă a drumului. Un șofer de 64 de ani care venea din spatele lui nu l-a văzut și l-a lovit în plin. Tânărul a murit la spital.

O hotărâre a Consiliului Local Dumbrăvița din martie 2023 studiată de Libertatea arată că Primăria Dumbrăvița a făcut anul trecut exproprieri pe strada Blaise Pascal pentru asfaltarea drumului, dar nu a fost avută în vedere și amenajarea trotuarelor.

Primarul Horia Bugarin susține că nu puteau fi amenajate trotuare pentru că zona nu este urbanizată complet, urmând ca aleile pentru pietoni să fie amenajate într-o altă etapă. Edilul a mai spus că în periurbanul Timișoarei sunt mii de străzi fără trotuare, iar cazul „Matias” se poate repeta oricând.

O lege în vigoare încă din 1997 obligă primăriile să amenajeze trotuare pe marginea drumurilor aflate în intravilanul localităților.

Dumbrăvița, în stare de șoc

Locuitorii uneia dintre cele mai bogate comune din România, Dumbrăvița – județul Timiș, sunt în stare de șoc după ce Matias Moț, un băiat de 16 ani, junior al clubului de fotbal din localitate, a fost spulberat de o mașină în seara zilei de 31 mai 2026, pe strada Blaise Pascal. Băiatul se întorcea de la un magazin din apropiere, iar în lipsa unui trotuar mergea pe șosea, pe marginea drumului. O cameră de supraveghere din zonă l-a surprins cu câteva secunde înainte de impact, iar din imagini se vede cum Matias mergea pe partea dreaptă a drumului, îmbrăcat în haine de culoare închisă.

Tragedia de pe strada Blaise Pascal a declanșat o revoltă în rândul localnicilor, care au reclamat, pe grupul comunei, lipsa trotuarelor de pe mai multe străzi. „Un copil de 16 ani a murit pe un drum unde nu există trotuar! Atât de simplu, atat de grav! Sunt mamă și nu pot să nu mă gândesc: dacă era copilul meu?”, a scris o femeie pe grupul de Facebook „Dunos – Dumbrăvița Noastră”.

Moartea lui Matias a scos la iveală că, înainte de incident, mai mulți localnici au reclamat că pe strada Blaise Pascal se circulă cu viteză și au cerut montarea unor calmatoare de viteză. De asemenea, tragedia de pe strada Blaise Pascal a scos în evidență problema lipsei trotuarelor de pe o altă stradă intens circulată: Constructorilor.

Un localnic a dezvăluit că în februarie 2024 a depus o petiție semnată de 500 de oameni care cer primăriilor din Dumbrăvița și Timișoara piste de biciclete și trotuare pe strada Constructorilor, care leagă Dumbrăvița de Timișoara. „Lipsa trotuarelor forțează pietonii și bicicliștii să circule pe carosabil și îi expun riscului de accident. Această situație nu mai poate continua”, se arată în petiție. Efectul? „Au trecut 2 ani și nu s-a făcut nimic”, a scris Răzvan Ionele, pe grupul de Facebook al localității.

Stradă expropriată pentru asfaltare, fără a fi prevăzute trotuare

După accidentul mortal de pe strada Blaise Pascal, primarul din Dumbrăvița, Horia Bugarin, a declarat pentru Antena 1 că strada pe care a avut loc accidentul „a fost o stradă cu probleme de cedare”. „Abia am reușit să intrăm în posesie. Nici acum nu avem tot terenul din jurul străzii”, a declarat primarul Bugarin, potrivit sursei citate. 

Libertatea a descoperit că Primăria Dumbrăvița a expropriat pe strada Blaise Pascal, pentru asfaltarea drumului, 14 parcele cu o suprafață totală de 2.812 mp. Hotărârea Consiliului Local Dumbrăvița, pentru exproprierea celor 2.800 mp pentru drum, a fost emisă în aprilie 2025, iar potrivit documentelor studiate de Libertatea, primăria i-a despăgubit pe proprietari cu suma totală de 212.660 de lei (fără TVA). Asta înseamnă o medie de aproximativ 14,5 euro/mp. În urma exproprierilor, primăria a asfaltat strada Blaise Pascal, cu o lungime de aproximativ 2 km, printr-o investiție de 2,2 milioane de lei. 

În certificatul de urbanism care a stat la baza autorizației de construire, Primăria Dumbrăvița s-a obligat să asigure siguranța circulației, inclusiv în perioada de execuție a lucrărilor, și semnalizarea zonelor periculoase pe timp de zi și de noapte. 

Cine sunt expropriații de pe strada Blaise Pascal

Hotărârea de expropriere a terenurilor pentru drum de pe strada Blaise Pascal arată că printre persoanele expropriate de Primăria Dumbrăvița sunt și câteva VIP-uri locale. Dintr-o parcelă de 5.000 mp pătrați deținută de familia medicului Cristian Oancea, fost director al Spitalului Victor Babeș din Timișoara, împreună cu familia secretarei Primăriei Timișoara, fosta judecătoare Adina Pokker, și cu firma Future Building Concept, Primăria Dumbrăvița a concesionat 94 de metri pătrați. 

„Eu sunt proprietar împreună cu soția pe un teren cumpărat mai demult pe care vrem să îl vindem anul acesta. Inițial ne-am gândit să ne facem o căsuță, dar o să îl vindem. Mai multe nu știu, nu ne-am ocupat”, a declarat Cristian Oancea pentru Libertatea. 

Un alt proprietar expropriat pentru proiectul de asfaltare a străzii Blaise Pascal este politicianul PSD Ionuț Popovici, fost vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, în prezent director al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin. Popovici deține în zonă o stradă cu o suprafață de 4.973 mp, iar o bucată din drum, 406 mp, a fost expropriată pentru asfaltarea străzii Blaise Pascal. Nemulțumit de expropriere, Popovici a dat în judecată Consiliul Local Dumbrăvița, cerând anularea hotărârii de consiliu local. Procesul este pe rolul Tribunalului Timiș. „Aștept să se pronunțe instanța. Vom vedea cui îi va da dreptate”, a declarat Popovici pentru Libertatea.

Cea mai mare suprafață expropriată: 684 mp

Pentru asfaltarea străzii Blaise Pascal, cea mai mare din cele 14 parcele expropriate de Primăria Dumbrăvița a fost de 684 mp, aparținând firmei Nedex Grup SRL, controlată de Ovidiu Degeratu-Badescu. Proprietarul a declarat că parcela expropriată de primărie e parte a unui Plan Urbanistic Zonal și a fost pregătită pentru a fi cedată în vederea amenajării drumului. 

„Noi am cumpărat un teren acum ceva timp. Ne-am pus, cum era firesc, să facem un PUZ. În cadrul PUZ-ului, împreună cu primăria și cu proiectantul, au fost niște condiționări, inclusiv acea bucată pe care noi am fost de acord să o cedăm către primărie sau să ne exproprieze. Primăria a stabilit un preț cu care noi am fost de acord. În momentul în care am făcut PUZ-ul, noi știam că această stradă Blaise Pascal va deveni importantă și va trebui să cedăm o bucată”, a declarat reprezentantul Nedex Grup pentru Libertatea. 

Primarul Horia Bugarin: „Este un eveniment nefericit care mâine s-ar putea întâmpla pe orice altă stradă”

Contactat de Libertatea, primarul Horia Bugarin a declarat că exproprierile s-au făcut doar pentru asfaltarea drumului, pentru că „sunt niște zone neurbanizate și nu se poate face expropriere pe zonă neurbanizată pentru că sunt PUZ-uri în lucru care sunt în diferite faze de aprobare și unde au obligația de a ceda partea aferentă trotuarului, chiar să îl realizeze”. „Zona de la drumul județean până la primele construcții sunt câmpuri și în stânga, și în dreapta. Este o stradă foarte ciudată acolo. Noi pe străzile pe care am avut asfaltări am făcut inclusiv cu partea de trotuare. Pe această stradă, pentru că era o cerință foarte mare să o asfaltăm, am ales această soluție de a merge în două etape, urmând ca ulterior, când zona se urbanizează, să facem și partea de trotuare”, a declarat primarul Horia Bugarin pentru Libertatea. 

Edilul a mai spus că „la momentul actual, în zona periurbană a Timișoarei sunt mii de străzi fără trotuare”. „Ceea ce s-a întâmplat este un eveniment nefericit care mâine s-ar putea întâmpla pe orice altă stradă din zona periurbană și este consecința dezvoltării haotice. Fiecare a construit fără să țină cont de absolut nimic, decât de câștigul lor imediat. Tot ce s-a dezvoltat în ultimii 20 de ani a fost o dezvoltare haotică, bazată strict pe partea de câștig”, a mai declarat primarul Horia Bugarin pentru Libertatea. 

Primăria este obligată prin lege să amenajeze trotuare

Ordonanța 43/1997, care reglementează regimul drumurilor, prevede la art.19, alin. 2 că în intravilanul localităților, „consiliile locale vor asigura condiţiile de deplasare a pietonilor şi cicliştilor prin amenajări de trotuare şi piste”. „Zonele de siguranţă şi de protecţie în intravilan se stabilesc prin studii de circulaţie şi prin documentaţiile de urbanism şi amenajarea teritoriului”, se mai arată în actul normativ. 

Ordonanța 43/1997 are și o anexă care stabilește normele tehnice privind proiectarea și realizarea străzilor în localitățile rurale. „Zona strãzilor din localitățile rurale include partea carosabilă, acostamentele, șanțurile, rigolele, trotuarele, spațiile verzi, suprafețele adiacente pentru parcaje, suprafețele de teren necesare amplasării anexelor acestora”, se arată în document.

Un proiect de lege pentru siguranța pietonilor „zace” de trei ani la Camera Deputaților

Nerespectarea ordonanței care obligă primăriile să amenajeze trotuare a fost sesizată încă din anul 2022 de senatorul USR Claudiu Mureșan, trecut ulterior la PSD. În iunie 2022, constatând că „dispozițiile ordonanței nu sunt respectate, nefiind amenajate astfel de spații pentru pietoni”, Mureșan a propus un proiect de lege pentru înăsprirea legii. 

„Concret, anual mor în accidente rutiere mii de români, din care mulți sunt pur și simplu spulberați pe acostamentul drumului. Imaginați-vă cât de cruntă este situația într-o familie când mama și copilul din cărucior sau bunica și nepoțica sunt spulberate pe marginea drumului pentru că autoritățile, din varii motive (lipsa resurselor financiare, lipsa unei bune reglementări, lipsa infrastructurii sau pur și simplu dezinteres), omit să facă o prioritate din viața cetățeanului”, a arătat senatorul Mureșan în expunerea de motive. 

Proiectul de lege completa Ordonanța 43/1997, propunând obligația ca drumurile județene și naționale din intravilanul localităților să aibă facilități pentru pietoni pe cel puțin una dintre părțile drumului, „acolo unde, din motive tehnice, nu este posibilă amenajarea trotuarelor pe ambele părți”.

Proiectul de lege mai prevede că încălcarea care obligă autoritățile să amenajeze trotuare „atrage răspunderea, în condițiile legii”. Proiectul de lege a fost adoptat în Senat în 26 octombrie 2022 și a plecat la Camera Deputaților, care este for decizional în acest caz. Din februarie 2023, proiectul „zace” la Camera Deputaților.

Dumbrăvițenii, chemați la protest

O localnică din Dumbrăvița a propus, pe grupul de Facebook al comunei, organizarea unui protest pașnic prin care autorităților să li se ceară să ia măsuri. „Tragedia cu Matias s-a produs după ce sute de sesizări și cereri făcute Primăriei au fost îngropate de ani buni în tăcere. O lipsă de transparență, responsabilitate socială, asumare și grijă față de comunitate. (…) Vă invit la un protest pașnic, care va fi organizat în următoarele zile. Asta dacă se vor da avize pentru el. Mai multe detalii urmează curând! Dacă ești timișorean, bănățean sau locuiești în aceste comunități alături de noi, cerem sprijinul tău. Vrem o Dumbrăviță în care să trăim, nu doar să locuim”, a anunțat inițiatoarea protestului, subliniind că nu are nicio afiliere politică.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    proprietarypoet 05.06.2026, 07:14

    Ce trotuare, dom'le!?? Trotuarele sunt pentru saracani, ce ne mai trebuie trotuare intr-o tara in care toata lumea s-a plictisit de cati bani are, nu?

  • Avatar comentarii

    MarinPreda 05.06.2026, 07:45

    Eu știu o regula, circuli pe unde ai voie. In cazul de fata pietonul nu avea voie pe strada. Doi: logica este sa mergi pe partea opusa a sensului de trafic sa vezi mașina venind din fata. Iar ... greșit.

    • Avatar comentarii

      rhadoo87 07.06.2026, 01:38

      Intr-adevar, daca baiatul ar fi circulat pe partea opusa ar fi putut evita accidentul. Pacat! Dumnezeu sa il odihneasca!

  • Avatar comentarii

    Andrei_ch 05.06.2026, 08:10

    La fel si pe strada Constructorilor din Timisoara (chiar langa Dumbravita) nu sunt trotuare, oamenii circula pe strada cu masinile

ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
MONDEN
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
12:54
Aglomerație pe „Magistrala corporatiștilor” M2: șapte trenuri de metrou intră în revizie, marți, 8 septembrie
12:43
Patru opere furate din Muzeul Renoir, două abandonate. Tablourile dispărute valorează 9 milioane de euro
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!