Cutremur Vrancea. Seismul s-a înregistrat la o adâncime de 141 kilometri, după cum a anunțat Institutul Național pentru Fizica Pământului.

Cutremur în Moldova, la granița cu România. A avut 2,9 grade

Cutremur Vrancea. De la începutul anulului, adică în ultimele 22 de zile, s-au întregistrat în România numai puțin de 23 de cutremure cu magnitudini cuprinse între 2,1 și 4,1 grade pe scara Richter.

Patru cutremure s-au produs pe data de 16 ianuarie, în România, ultimul dintre ele având loc imediat după ora 16.00, arată Institutul Național de Fizică a Pământului. Cele patru cutremure s-au produs în decurs câteva ore și au avut magnitudinea de 3,1;  2, 2, 2,3 și 2,4. Primul s-a produs la ora 14.57, la o adâncime de 17,4 kilometri, al doilea la două minute după primul, cel de-al treilea la ora 16 și 11 minute, iar cel de-al patrulea la ora 18:16. Toate patruau avut loc în județul Vrancea.

În noaptea de 27 spre 28 decembrie 2016, în zona seismică Vrancea a avut loc un seism cu magnitudinea de 5,3, la o adâncime de 98,9 kilometri, care s-a resimţit în mai multe oraşe, inclusiv în Bucureşti.

Un cutremur cu magnitudine 5,3 a avut loc şi în 24 septembrie, resimţindu-se şi în Bucureşti. Seismul s-a produs în zona Vrancea, la o adâncime de 112,3 kilometri.

Citește și: Mircea Radulian, directorul științific al INFP: ”Există o probabilitate destul de mare ca în România să se producă un cutremur de peste 6”

Vezi subiectele la matematică de la Bac 2026 și subiectele la istorie de la Bacalaureat!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.