Dan Byron, solistul și fondatorul trupei byron: „Suntem un popor paradoxal. E ironic că începem să dăm vina pe oamenii care încearcă să repare și îi ridicăm în slăvi pe cei care au stricat“

54 de instrumentaliști, proiecții video și invitați speciali

Într-un interviu exclusiv pentru Libertatea, Dan Byron, solistul și fondatorul trupei, a vorbit despre acest concert inedit, despre faptul că în 2026 byron va sărbători 20 de ani de existență, despre clubul de carte pe care l-a lansat acum aproape doi ani, dar și despre motivele pentru care poporul român e unul paradoxal.

O orchestră de 54 de instrumentiști, condusă de Simona Strungaru, va reinterpreta pe 4 noiembrie piesele de pe cel mai iubit album byron, „Nouă”, iar proiecțiile video dedicate și invitații speciali vor întregi spectacolul.

Înființată în 2006, trupa byron a lansat de atunci opt albume de studio, trei concerte filmate și 4 viniluri. Trupa a susținut sute de concerte în toată țara, inclusiv la festivaluri majore. Au filmat un concert în Salina Turda (la 100 de metri adâncime) difuzat pe HBO România. Apoi au compus coloana sonoră pentru un serial original HBO. 

În 2014 au filmat la Teatrul Național din Cluj concertul „Electric Marching Band” cu o fanfară militară și un cor de elevi, urmat de albumul „Eternal Return”, înregistrat în High Resolution la Dublin în celebrele studiouri Windmill Lane și masterizat la Londra la Abbey Road Studios.

În 2019, trupa byron a lansat albumul „Nouă” compus în întregime în limba română, un album emoționant și tulburător despre noi, despre România, dedicat nouă. Un album despre inconștientul colectiv, despre tăceri și mersul nostru zilnic pe ață.

În 2024, trupa a aniversat 18 ani de carieră prin turneul național „Sindromul impostorului în 4 acte” care a cuprins concerte sold out la Sala Radio din București, Casa de Cultură a Studenților din Iași, Filarmonica din Brașov, Casa Tineretului din Timișoara sau Filarmonica Oltenia. 

Unul dintre cei mai valoroși artiști români, cu un timbru vocal inconfundabil, Dan Byron a înființat trupa byron în 2006. Şi în cei aproape 20 de ani ce au trecut de la înființarea trupei, byron a rămas un nume extrem de apreciat în muzica românească, cu versuri pline de substanță și cu linii melodice de neuitat. 

Pe parcursul interviului exclusiv acordat pentru Libertatea, Dan Byron a vorbit deschis și asumat despre peisajul politic de la noi, dar și despre cum l-au ajutat muzica, repetițiile și concertele după tragedia de la Colectiv de acum 10 ani, din octombrie 2015. 

„Dacă citim Caragiale, o să vedem că nu s-au schimbat foarte multe lucruri în România”

-Libertatea: Cum s-a născut ideea de a duce albumul „Nouă” mai departe și de a îl reimagina într-o lumină complet nouă, în „Minunata Lume Nouă”, în primul vostru concert la Sala Palatului?
-Dan Byron: Eu am în cap reluarea unor albume în altă formă. Până acum însă n-am avut neapărat curajul de a mă apuca de treaba asta. Am mai avut niște tentative, să zicem, au mai fost niște concerte la care am cântat primul nostru album integral, pentru că erau cum ar veni aniversări după nu știu câți ani de la primul album.

Dar vezi, abordarea asta e un pic riscantă, pentru că nu tuturor le-a plăcut un anumit album. Majoritatea oamenilor care vin la concerte vor să audă un mix de perioade, nu neapărat o perioadă sau un singur disc. Am avut curaj de data asta, pentru că „Nouă” este un album ce a prins foarte bine. Și care din punctul meu de vedere ne reprezintă mai mult decât alte albume. „Nouă” și „Efemeride”, sunt două albume care ne reprezintă mai mult decât o făceau albumele mai vechi. Și atunci ne-am luat inima în dinți și am purces la drum.

-,,Nouă” a fost albumul despre noi, cei rămași dar și cei plecați departe, despre România, fără filtre și fără decor. Cum vedeai România fără filtre în 2019 și cum vezi România fără filtre acum, în 2025?
-România nu prea s-a schimbat și nu o să o facă prea curând. Între 2019 și 2025 sunt doar șase ani. Dacă citim Caragiale, o să vedem că nu s-au schimbat foarte multe lucruri. Și asta se întâmpla cu o sută de ani sau mai bine de o sută de ani. E o țară paradoxală, suntem un popor paradoxal cumva. Adică le avem și pe unele bune, dar avem și multe rele. 

„Ce s-a întâmplat în toamna lui 2024 ne-a arătat că o bună bucată din poporul român visează cai verzi pe pereți“

-Cât de adormit și de naiv mai este poporul român?
– Deocamdată eu trag nădejdea că nu este pe atât de adormit pe cât credeam eu că este. Doar că ce s-a întâmplat în toamna anului trecut ne-a arătat că o bună bucată din poporul român este nu adormită, ci visează cai verzi pe pereți, ca să zic așa.

Ce s-a întâmplat ulterior în primăvara acestui an ne-a arătat că totuși o bucată mai mare dintre noi sunt un pic mai treji, un pic mai realiști. Acum reacțiile pe care le văd eu la tot ce se întâmplă sunt destul de bizare. E ironic că începem să dăm vina pe oamenii care încearcă să repare și îi ridicăm în slăvi pe cei care au stricat. Dar ne reprezintă, după cum spuneam, suntem un popor paradoxal. 

-Cât de dificil sunt de transformat în muzică asumată și critică strâmbăturile unei clase politice care ne ia la mișto dintotdeauna?
-Să știi că eu mi-am propus de multe ori să nu mai scriu despre lucruri din astea foarte serioase. De câțiva ani am tot încercat să mai scriu câte o piesă mai optimistă. Numai că atunci când scrii pe bune, când ești pasionat de treaba asta, nu prea poți să ignori ce simți și ce trăiești. Și, da, scriu de multe ori despre politică, încerc să o maschez cumva într-o formă în care să nu fie chiar politică, încerc să nu arăt cu degetul exact anumite persoane sau anumite formațiuni, dar fac referiri mai mult sau mai puțin subtile și la clasa politică, că asta e situația. Nu mă pot ascunde după deget.

„După tragedia de la Colectiv au fost multe nopți în care nu am putut dormi. Iar repetițiile cu trupa au fost o terapie de grup“

-Sunt concertele pentru tine cea mai importantă formă de terapie de grup?
-Este una dintre cele mai importante forme. De multe ori prindem să ignorăm treaba asta pentru că suntem obișnuiți cu ideea de concert, doar că experiența mea mi-a arătat că, într-adevăr, sunt o formă de terapie. Și îți voi exemplifica.

Când s-a întâmplat tragedia de la Colectiv în 2015, am fost pentru mai multe nopți după aceea, nu numai eu, ci cu toții și cu trupa și cu industria alternativului românesc, într-o stare foarte delicată. 

Au fost multe nopți pe care nu le-am dormit, încercând să găsim soluții, încercând să ajutăm oamenii pe care îi cunoșteam, sau și pe cei care nu îi cunoșteam care au fost acolo. Și, la un moment dat, în prima, a doua seară, nu mai știu după ce s-a întâmplat, când s-a ieșit masiv în Piața Victoriei și ulterior a picat primul ministru, înainte de a ieși în Piața Victoriei, am fost la repetiție. Și nu pentru că aveam nevoie de repetiție, ci pur și simplu pentru că am vrut să ne întâlnim și să facem și altceva, pentru că de câteva zile vorbeam numai despre asta. Și am mers la repetiție. Iar după o oră și ceva de cântat, parcă renăscusem.

Eram, din nou, destul de echilibrați, destul de ok. După aceea, evident că starea s-a deteriorat din nou, dar am repetat din nou, s-a rezolvat din nou și așa mai departe. Și ne-am dat seama atunci cât de puternică este muzica și cât de puternică este cântarea în sine. Asta am resimțit-o ulterior în mod conștient și la concerte, unde există un schimb de energie extraordinar între public și oamenii de pe scenă. Și am resimțit-o și din public atunci când am fost la concerte ale altora.

-De ce au devenit posibile în lumea asta ficțiunile pe care le credeam imposibile?
-Eu cred că au fost posibile dintotdeauna și n-aș vrea să cădem în butoiul cu negativism și să ne închipuim că ce trăim noi acum nu s-a mai întâmplat sau că ce trăim noi acum este cel mai rău lucru care mi se putea întâmpla. Istoria a fost mult, mult, mult mai rea decât ce ni se întâmplă nouă acum. Au fost mult mai multe genociduri, au fost mult mai multe războaie, au fost mult mai multe perioade de foamete. Noi trăim acum o epocă destul de echilibrată.

Unii spun că ar fi cea mai echilibrată din istoria omenirii. Numai că avem acces la informație. Și asta face diferența, cred eu. Pentru că în fiecare zi, mai ales că se știe că știrile foarte negative, să zicem, au mai mult succes decât cele pozitive pentru că automat apasă niște butoane emoționale pe care nu le putem ignora. Și atunci știrile negative vin să fie mult mai multe decât cele pozitive. Dacă deschidem orice fel de aplicație de știri și vedem că a fost cutremur nu știu unde sau că în războiul din Ucraina s-a întâmplat nu știu ce sau în Israel s-a întâmplat nu știu ce și pe lângă astea avem, nu știu, două știri cu olimpicii la matematică care au luat medalii de aur. 

Dacă ne uităm, nu zic la Evul Mediu, dacă ne uităm acum 100 de ani, nu știu, după Primul Război Mondial, a fost foamete și nenorociri în multe locuri ale lumii. Dar noi suntem convinși că ce am trăit noi e mai grav. Pentru că am trăit noi, nu alții. Ce mi se pare mie ciudat este că în vremurile astea pe care le credeam un pic mai mature, să zic, se mai pot întâmpla utopii și se mai poate da drumul unor utopii.

-Cât de important este pentru tine să fii consumator de vise?
-Consumator de vise suntem cu toții, pentru că încontinuu ni se servesc vise. În continuu ne uităm în niște ecrane și scrollăm și vedem un milion de prostii și nu mai știm nici măcar care e adevărul. 

Problema este că realitatea e un pic în altă parte. Și, ca să fac un comentariu răutăcios, ce s-a întâmplat în toamna anului trecut ne-a demonstrat că poporul român este un foarte mare consumator de vise.

Ce titlu de carte îl inspiră pentru a scrie o melodie

-Anul viitor, byron va împlini 20 de ani de existență. Ce sentimente, introspecții și emoții te încearcă după 20 de ani de byron?
-Cred că e similară starea mea cu starea unui părinte care se uite la copilul lui și vede că a făcut 20 de ani. Nu știu când au trecut 20 de ani. Bineînțeles că dacă stau să rememorez toate momentele și să mi-aduc aminte de toate albumele și de toate concertele deosebite, bineînțeles că la un moment dat se adună. Îmi dau seama că au trecut 20 de ani. Dar altfel este foarte bizar. Cândva mi se părea că 20 de ani sunt o viață de om. Acum mi se pare că nu sunt chiar o viață de om și că se poate mai mult. Și acum să ne uităm și la alte trupe din România care fac mai mulți ani decât atât. Deci se poate.

-Acum aproape doi ani, ai lansat un club de carte ce se bucură de succes și mai ales de numeroși pasionați de cărți. Care a fost cel mai interesant feedback primit până acum?
-Știi ce mi-am dat seama făcând clubul ăsta de carte? Că suntem extrem de diferiți. Ce mi se pare mie foarte bun, nu trebuie neapărat să ți se pară și ție. Ce mi se pare mie foarte haios, ție ar putea să ți se pară trist. Am ajuns să vorbim despre niște cărți, bineînțeles pe rând, foarte în contradictoriu. Eram absolut convins că o carte sau alta a plăcut tuturor. Sau că citind o carte sau alta, toată lumea a râs.

Și ajungând să vorbim despre asta, mi-am dat seama că sunt mult mai multe puncte de vedere și că pot fi interpretate, cărțile pot fi interpretate ca de fapt orice altă formă de artă. Și cumva te dă peste cap treaba asta, pentru că ți dai seama că nimic nu e obiectiv de fapt. Și că tot ce ține de artă este absolut subiectiv.

-Dacă ar fi să compui un cântec pornind de la un titlu de carte, care ar fi primul titlu la care te-ai gândi?
-Aș scrie un cântec intitulat Toba de Tinichea, după cartea lui Günter Grass. Un cântec în care, bineînțeles că nu aș vorbi despre niciun pitic, n-aș vorbi despre război, n-aș vorbi despre nimic de genul ăsta. Ci pur și simplu aș vorbi despre o tobă de tinichea. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.