Tot mai multe companii din Europa caută muncitori români pentru joburi bine plătite, iar unul dintre cele mai recente anunțuri vine din Danemarca, unde se oferă salarii de până la 3.700 de euro lunar.
Cuprins:
O companie de recrutare caută echipe de muncitori pentru proiecte de lungă durată, în special în zona renovărilor industriale. Oferta vizează zugravi dispuși să lucreze imediat.
„Căutăm zugravi care sunt gata să înceapă să lucreze imediat pentru clientul nostru! Echipe de 2-5 zugravi sunt binevenite. Munca este garantată pentru minim 47 de ore pe săptămână, cu salarii atractive”, se precizează în anunț.
Potrivit anunțului, salariile sunt cuprinse între 3.000 și 3.700 de euro lunar, în funcție de experiență și proiect.
Cerințele presupun experiență în domeniu, atenție la detalii și cunoașterea limbii engleze:
Practic, jobul presupune lucrări specifice de renovări clădiri industriale, repararea imperfecțiunilor pe suprafețele vopsite și reîmprospătarea vopselei.
Angajările se fac prin contract de muncă danez, printr-o agenție de recrutare.
„Contract de muncă danez printr-o agenție de recrutare daneză: feriepenge, fritvalg, concediu plătit, asigurări”.
În plus, angajatorii oferă sprijin pentru găsirea cazării și ajutor administrativ pentru documente precum CPR, cont bancar și taxe.
„Asistență în găsirea cazării. Ajutor gratuit cu formalități administrative (CPR, cont bancar, taxe, MitID etc.)”, se menționează în anunț.
Munca este garantată pe o perioadă de cel puțin doi ani, în cadrul unor proiecte de renovare a clădirilor industriale.
„Oportunitate de muncă pe termen lung - proiectul actual estimăm că va dura cel puțin 2 ani”.
Anunțul vine de la JKS, o companie internațională de recrutare cu activitate în mai multe țări europene, inclusiv Danemarca și România. Firma are peste 30 de ani de experiență.
„JKS face parte din JKS Group, reprezentată în Danemarca, Norvegia, Suedia și România. Din 1995, JKS Danemarca oferă clienților și candidaților servicii dinamice și flexibile în materie de personal”.
Compania spune că are peste 2.500 de angajați activi zilnic și mai multe birouri în Europa.
Compania mai are încă cinci anunțuri active pentru românii, cu joburi în diverse domenii ce oferă salarii de până la 4.600 de euro pe lună.
Concret, pe lângă oferta pentru zugravi, compania mai are și aceste posturi disponibile, cu salarii atractive:
Oportunitățile arată cererea ridicată de muncitori români calificați în Europa, în special în domeniul construcțiilor și industriei.