Anticorpii după boala COVID-19 dispar în timp. Se va întâmpla acelaşi lucru şi cu vaccinurile?

Scopul vaccinurilor împotriva COVID-19 distribuite în întreaga lume este să ne stimuleze sistemul imunitar să creeze un răspuns protector împotriva coronavirusului, în special prin generarea de anticorpi.

Aceşti anticorpi circulă apoi în sângele nostru până când este nevoie de ei în viitor, pentru a ataca şi elimina rapid coronavirusul din corpul noastru, dacă ne infectăm.

Viteza cu care comunităţile medicale şi ştiinţifice au dezvoltat şi testat aceste vaccinuri noi a fost extraordinară. Totuşi, această viteză ne lasă şi cu anumite întrebări la care nu avem răspuns încă.

O întrebare-cheie este cât va dura protecţia pe care ne-o va furniza vaccinarea sau chiar infecţia în sine. 

Ştim, de pildă, că nivelurile de anticorpi scad destul de repede după o infecţie cu SARS-CoV-2.

Cum ţine minte sistemul imunitar

Abilitatea remarcabilă a corpului nostru de a-şi aminti confruntări din trecut cu microorganisme infecţioase şi de a reţine apărări robuste împotriva lor se datorează unui fenomen numit „memorie imunologică”.

Recomandări

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Această memorie rezidă în celulele de sânge albe, numite limfocite, din care fac parte două tipuri esenţiale: celulele T şi celulele B.

Atunci când corpul se confruntă cu o provocare nouă – fie că vorbim de o infecţie nouă sau un vaccin – sunt recrutate celule T şi B specifice să se ocupe de această problemă. 

Versiuni „de memorie” ale acestor celule specifice sunt apoi prezervate „în standby”, în caz că organismul va întâlni din nou pe viitor această problemă.

Celulele B sunt responsabile pentru eliberarea anticorpilor în sânge. Când are loc infectarea, respectiv vaccinarea, unele dintre ele se vor transforma în fabrici specializate producătoare de anticorpi, cunoscute drept celulele plasmatice.

Anticorpii sunt proteine şi, ca orice altă proteină, vor fi dezintegraţi şi eliminaţi din corp în cel mult câteva luni. Acesta este motivul pentru care protecţia prin anticorpi pe care o primim pasiv, de exemplu, în viaţa intrauterină sau prin alăptare, nu durează prea mult. Pentru o protecţie pe termen lung, trebuie să producem noi înşine anticorpi. 

O trăsătură fascinantă a corpului nostru

Abilitatea corpului nostru de a menţine nivelurile de anticorpi după o infecţie sau vaccinare este rezultatul a două mecanisme. În stadiile timpurii, dacă celulele de memorie B detectează o infecţie persistentă sau un vaccin, unele dintre ele vor continua să se transforme în celule plasmatice producătoare de anticorpi. 

Recomandări

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Odată ce infecţia sau vaccinul a fost eliminat complet, celulele de memorie B nu mai regenerează populaţia de celule plasmatice, iar aceasta scade. Totuşi, unele dintre ele pot să persiste ca LLPC-uri, adică celule plasmatice de lungă durată, ce pot trăi mulţi ani în măduva osoasă, continuând să fabrice şi să elibereze cantităţi mari de anticorpi.

Nu sunt produse întotdeauna LLPC  după o infecţie, dar, dacă sunt produse, anticorpii împotriva unei infecţii specifice pot fi găsiţi în sânge vreme îndelungată după ce a fost eliminată infecţia.

Chiar dacă încă nu înţelegem complet ce condiţii de imunizare sunt mai bune pentru generarea de LLPC, prezenţa lor a fost legată de anumite locaţii.

De exemplu, un grup de cercetători din SUA a descoperit că LLPC par să prefere măduva unor oase în defavoarea altora. La 10 ani de la vaccinarea împotriva tetanosului, au fost găsite LLPC în femur, humerus şi tibie mult mai des decât în măduva osoasă a coastelor, vertebrelor sau crestei iliace. 

Recomandări

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

De ce LLPC-urile preferă măduva acestor oase nu este clar încă. O posibilitate interesantă este că diferenţa ar fi dată de nivelul de grăsimi din măduva osoasă. În aceste oase, LLPC-urile au fost găsite înconjurate de un număr mare de celule grase. Asta sugerează că probabil conţinutul de grăsime din măduva osoasă este cel care afectează capacitatea LLPC de a se muta şi locui pe termen lung în anumite oase.

Chiar dacă nu sunt produse LLPC-uri, asta nu înseamnă că organismul nu ar putea genera mai mulţi anticorpi împotriva unei ameninţări, dacă o reîntâlneşte iar pe viitor.

Dacă în organism au fost generate celule de memorie B, acestea vor recunoaşte ameninţarea familiară şi din nou vor începe să se transforme în celulele plasmatice, care vor relua producţia de anticorpi.

Tipul de vaccin afectează durabilitatea imunizării, de asemenea 

Există o serie de motive pentru care vaccinarea sau infecţia nu oferă mereu protecţie de lungă durată. Unele ţin de variaţia individuală în răspunsul nostru la un anumit vaccin. Totuşi, şi trăsăturile vaccinului în sine determină natura răspunsului cu anticorpi.

Un studiu arăta că, deşi o proporţie mai mare de indivizi care au primit vaccinurile împotriva tetanosului şi difteriei au dezvoltat anticorpi, aceşti anticorpi au dispărut mai rapid decât aceia generaţi de vaccinul împotriva pojarului, oreionului şi variolei.

Diferenţa-cheie între aceste vaccinuri este că acelea împotriva tetanosului şi difteriei conţin doar proteine izolate (versiuni modificate ale toxinelor pe care bacteriile de tetanos şi difterie le produc), în vreme ce vaccinurile împotriva rujeolei, oreionului şi variolei conţin versiuni vii, atenuate ale acestor virusuri. 

Unii oameni ar putea să nu producă un răspuns bun la vaccinurile cu virusuri vii atenuate, din cauza unei imunităţi preexistente la vaccin în sine, dacă aceştia au avut deja o infecţie naturală. Totuşi, cei care răspund bine la aceste vaccinuri tind să menţină pe termen mai lung acest răspuns. Acest lucru se datorează în parte persistenţei vaccinului viu în corp, ceea ce încurajează regenerarea pe termen scurt a celulelor plasmatice. Este, de asemenea, probabil că vaccinurile vii sunt mai bune la a produce LLPC-uri.

Ştim deja că rata la care scad anticorpii după boala COVID-19 variază – de exemplu – între bărbaţi şi femei.

Multe din noile vaccinuri împotriva COVID-10 se bazează pe metode inovatoare de livrare, precum vectori virali sau molecule de ARN mesager.

Cu siguranţă, aceste metode sunt foarte eficiente în asigurarea unei protecţii rapide. Însă rămâne de văzut cât de bine vor activa celulele B de memorie şi producţia de LLPC, pentru a crea imunitate pe termen lung.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro