Ultima minciună: reorganizarea „din condei”. De ce n-a reușit statul român să-i scoată pe copii din centrele de plasament nici după trei decenii de la Revoluție

Unde locuiesc tinerii din sistemul de protecție
Infogram

• Unde locuiesc cei peste 38.000 de copii aflați astăzi în sistem: în ce tipuri de clădiri și câți sunt la asistenții maternali? 
• 1.586 de minori încă trăiesc în 58 de centre de plasament, au comunicat autoritățile județene către ziar. Acestea urmează să fie închise până la finalul acestui an, conform direcțiilor. Cele mai multe centre s-au desființat deja pe hârtie, înainte să se pună lacătul pe ușă, prin hotărârea consiliilor județene.
• 69 de centre au fost desființate în perioada 2020-2023 și peste 1.500 de copii au fost atunci mutați. 
• În total, 7.000 de copii trăiesc, în prezent, în astfel de case și apartamente rezidențiale.
• Unele centre de plasament au fost reorganizate mai degrabă superficial, astfel că pentru sute de copii nu s-au schimbat foarte multe lucruri. Deși scopul mutării din centre este ca minorii să trăiască într-un climat cât mai asemănător cu cel dintr-o familie.  

Alexandru Bratu, 27 de ani, a intrat în sistemul de protecție la sfârșitul anilor ‘90. Își amintește vag „centrul mamut” din Vrancea în care a locuit până la 5 ani, când l-a luat în grijă o asistentă maternală și, împreună cu soțul său, i-a oferit o familie. 

„Țin minte că nu a fost plăcut, nu erau nici educatorii foarte grijulii, pentru că aveau mulți copii și nu puteau să țină pasul cu fiecare”, explică el. Astăzi este președintele Consiliului Tinerilor Instituționalizați, asociație care luptă pentru drepturile celor din sistemul de protecție.

„Copiii lui Ceaușescu”

Când Alexandru se afla în centru, România începea prima etapă a dezinstituționalizării, după cum se precizează în Planul de prioritizare a închiderii centrelor de plasament clasice, realizat în 2016 de Banca Mondială și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, coordonatorul metodologic al direcțiilor pentru protecția copiilor din țară (DGASPC-uri). 

Erau 98.000 de minori în grija statului și toți creșteau în instituții, cu 2.000 mai puțini față de perioada Revoluției. „Copiii lui Ceaușescu”, cum i-au numit jurnaliștii străini ajunși în România după căderea comunismului, abia supraviețuiau izolați în orfelinatele supraaglomerate. 

Gabriela Firea: „Toți copiii trebuie să crească într-o familie!”

Scoaterea minorilor din instituțiile cu sute de locuri a depins la acea vreme în mare parte de ONG-uri și de adopțiile internaționale, blocate de Guvernul Năstase în 2004. Atunci apăreau și primii asistenți maternali, iar pe Alexandru Bratu l-a luat în familie unul dintre ei. 

„Au avut grijă de mine de la 5 ani până am ajuns la liceu. Au fost ca părinții mei, am păstrat în continuare legătura”, spune el. Casa în care a crescut era într-o localitate fără liceu, așa că în clasa a IX-a s-a mutat într-un apartament din sistem, în Focșani, cu încă 7 tineri. Îi supravegheau doi educatori. 

„Tranziția de la maternal la rezidențial a fost dificilă, până m-am acomodat. Dar mergeam în weekenduri și în vacanțe la ei”, povestește Alexandru. Apartamentul în care s-a mutat se afla într-un bloc obișnuit de locuințe. „Așa e ideal să fie, în comunitate și răsfirate, nu izolate”, subliniază el. 

„Toți copiii trebuie să crească într-o familie!”, declara și Gabriela Firea, în toamna lui 2022, când încă era ministrul familiei. „Și în cazul celor aflați în grija statului trebuie create condiții ca într-o familie, iar aceste condiții pot fi obținute doar în locuințele de tip familial, nu în centre mari de plasament”, spunea fosta ministră. 

Diferența dintre un centru de plasament și o casă de tip familial 

Centrele de plasament au coridoare lungi, băi comune și găzduiesc zeci de copii. În plus, aceștia au acces limitat la sala de mese și nu pot umbla la frigider. 

„Mai există orfelinate în care lenjeria copiilor este ținută și spălată la comun, copiii îmbrăcând nu propria lenjerie, ci orice lenjerie găsesc în dulap”, explică reprezentanții Hope and Homes for Children, ONG care în ultimii 25 de ani a construit 123 de case de tip familial și a ajutat la închiderea a 66 de orfelinate. 

„Casa de tip familial este o instituție mai mică și mai bine adaptată decât centrele de tip vechi, dar, în același timp, trebuie dezvoltate și celelalte alternative, de exemplu, rețeaua de asistență maternală, care, în ultimii 25 de ani, într-adevăr a crescut”, precizează, pentru Libertatea, Bogdan Simion, directorul executiv al Fundației SERA, care a colaborat cu direcțiile județene pentru închiderea a 87 de centre de plasament clasice.

„Ceaușescu ne-a lăsat cu peste 400 de instituții de acest tip”, subliniază Simion. 

Libertatea a arătat în trecut abuzurile care au avut loc în centrele de stat, inclusiv de natură sexuală. O anchetă a ziarului a identificat că în jumătate dintre DGASPC-uri din întreaga țară au fost înregistrate sesizări pentru fapte de violență sexuală în perioada 2005-2020, în care agresorii erau angajați ai instituției.

Unde locuiesc cei 38.063 de tineri din sistemul de protecție 

Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) nu a știut să răspundă solicitării ziarului despre câți copii și unde au fost mutați în perioada 2020-2023, după ce s-au închis 69 de centre de plasament din țară.

Elena Tudor, președintele ANPDCA, a refuzat să acorde un interviu pentru ziar, invocând că „agenda nu îi permite o asemenea întâlnire”. 

Din datele colectate separat de Libertatea, de la toate cele 47 de direcții de protecție a copilului, reiese situația minorilor din sistemul de protecție, până în iulie 2023:

• Peste 5.800 de copii și adolescenți sunt în 595 de case construite, de-a lungul anilor, în toată țara (în medie 10 în fiecare casă).
• În jur de 1.500 trăiesc în 396 de apartamente, aproximativ patru persoane într-unul.
• 1.586 trăiesc în continuare în cele 58 de centre care se vor închide, spun autoritățile, la finalul acestui an. Trei dintre ele au termen în 2024. 
• 15.400 de copii sunt crescuți de 11.000 de asistenți maternali. Dar ar mai fi nevoie de 663 de asistenți, transmit DGASPC-urile. 
• Ceilalți 36% (peste 13.000) dintre minorii protejați de stat se află temporar în familia extinsă, în centre de primire în regim de urgență – unde pot rămâne maximum 6 luni – și în centre pentru mame și copil. 

Adopția nu se află în topul soluțiilor. În 2021 s-au adoptat peste 1.600 de copii, potrivit datelor ANPDCA, însă în 2020, doar 273. 

„Dacă nu se poate întâmpla (reintegrarea în familie, n.r.) fie că nu vrea copilul, fie că nu vrea familia sau nu există o familie în care să se întoarcă, ne uităm la rețeaua de asistenți maternali profesioniști de la nivel județean și dacă copilul poate fi pus în grija unui asistent”, explică, pentru Libertatea, Robert Ion, director general al ONG-ului Hope and Homes for Children din România. Când epuizează toate aceste variante, organizația decide să construiască case de tip familial. 

Fără bani de la bugetul de stat în ultimii 9 ani 

De ce n-a reușit statul român să scoată copiii din instituții după mai bine de trei decenii de la Revoluție? 

„O asemenea reformă înseamnă un efort financiar foarte mare, efort care a fost acoperit de principiu din fonduri europene și de la organizațiile neguvernamentale. Bugetul de stat n-a avut chiar o contribuție foarte mare la închiderile centrelor de plasament de tip vechi”, explică Bogdan Simion de la SERA. 

În 1989, toți copiii îngrijiți de stat, peste 100.000, erau în orfelinate, se arată în Planul de prioritizare a închiderii centrelor de plasament, publicat în 2016. ONG-urile și susținerea financiară de la Uniunea Europeană au dus la scăderea cifrelor, mai scrie în raport. 

România s-a bazat pe ONG-uri și fonduri europene și după ce și-a asumat, prin Strategia Națională pentru promovarea drepturilor copilului 2014-2020, la recomandarea Comisiei Europene, că va desființa toate centrele de plasament. 

Fonduri suficiente, spun autoritățile, dar 19 centre au fost de fapt „transformate” în case

ANPDCA a transmis, pentru Libertatea, că au fost suficienți bani pentru acest proces de închidere. „Din 2014 şi până în prezent, instituția noastră nu a implementat proiecte finanţate de la bugetul de stat, prin care să fie construite case de tip familial. (…) Numai prin programul operațional regional (din fonduri UE, n.r.) au fost destinaţi dezinstituționalizării 50 milioane de euro”. 

Au fost transformate în ultimii 3 ani – cele mai multe în 2022 – în case de tip familial, prin reducerea numărului de locuri. S-a întâmplat după ce a fost adoptată, în același an, o lege care obligă la desființarea centrelor. Prima de acest fel în România.

Cum a fost posibilă transformarea centrelor de plasament în case familiale

Legea nu interzice reorganizarea și redenumirea fostelor centre de plasament. Asta, deși Planul de prioritizare din 2016, publicat de Banca Mondială și ANPDCA, menționa clar ca „sub niciun motiv să nu fie înființate servicii de tip rezidențial pentru copii” în clădirile în care au funcționat orfelinatele.

Indicațiile inițiale nu s-au respectat. 

„Instituțiile care funcționau în clădiri vechi, preluate în sistemul de protecție în anii 1997-1998 și în anul 2001, nu pot deveni case de tip familial, dacă nu respectă cerințele din anexa nr. 1 la Legea locuinței”, transmite ANPDCA, la solicitarea Libertatea.

La fel, „instituțiile care funcționau în clădiri construite după anii 1997-1998 care respectă cerinţele din anexa nr. 1 la Legea locuinței puteau fi reorganizate prin reducerea capacității acestora”. 

Anexa rr.1 include cerințe minimale: să ai unde să dormi și să mănânci, să ai acces la toaletă. Pentru 8 persoane din aceeași locuință se precizează că sunt suficienți 110 mp, iar bucătăria ar trebui să aibă cel puțin 6,5 mp. 

 „Și-au schimbat plăcuța”

„Nu s-au desființat, ci și-au schimbat plăcuța”, spune Vișinel Bălan, 36 de ani, vicepreședinte al ANPDCA până în martie 2023, care a crescut la rândul său într-unul dintre orfelinatele României. 

Într-un scurt interviu pentru Libertatea, acesta vorbește despre experiența lui în cadrul Autorității. „Mai multe dintre centrele care trebuiau desființate trimiteau solicitări către autoritate, și anume că au schimbat din centru de plasament în complex de servicii rezidențiale sau complex de servicii sociale. Dar era aceeași clădire, același mastodont”, adaugă el. 

Legat de numărul de copii din aceste centre transformate peste noapte, Vișinel Bălan subliniază că a scăzut și că sunt cel mult 12, cum prevede legea. 

S-a ajuns aici pentru că direcțiile județene nu au încercat sau nu s-au descurcat să acceseze fonduri europene și să construiască case familiale, consideră el. 

• 19 din 47 de direcții au transmis, pentru Libertatea, că au depus proiecte ca să obțină finanțare;
• 4 dintre ele nu au fost eligibile ori s-a reziliat contractul. 
• 12 au recunoscut că nu au încercat – unele susțin că n-au avut nevoie.
• 9 nu au răspuns la întrebare.
• 4 au lucrat numai cu ONG-uri și 
• câteva au avut sprijin de la consiliile județene cărora li se subordonează.   

Clădiri la periferie, copii izolați 

Cel puțin 11 centre de plasament reorganizate în case de tip familial eșuează să le ofere copiilor și adolescenților un mediu apropiat de cel dintr-o familie. Locuiesc fie la periferie, fie într-un complex cu mai multe case, rupți de comunitate. Sunt într-un fel sau altul izolați, ceea ce Alexandru Bratu, intrat în sistemul de protecție la sfârșitul anilor ‘90, subliniază că nu-i ajută să se integreze în societate. 

Doar o parte dintre DGASPC-uri ne-au dat informații despre clădirile reorganizate și locația lor. Din informații reiese că pentru zeci de copii nu s-a schimbat nimic. Acestea sunt câteva exemple. 

• La Breaza, în Prahova, casa de tip familial este în același complex cu Centrul de primire în regim de urgență, unde ajung copiii abandonați sau abuzați acasă care au nevoie să fie găzduiți imediat. 

• În sectorul 6 din București, deși stau în clădiri separate, a câte 12 locuri, peste 30 de copii și adolescenți ajung să împartă curtea, la periferia Bucureștiului, pe o stradă cu service-uri auto. 

• O casă de tip familial pentru copii cu deficiențe din Oradea funcționează în același complex cu Centrul pentru Persoane Adulte cu Dizabilități. Copiii au rămas în clădirea ridicată în 1960, unde au fost necesare doar „reparații curente”, după cum transmite direcția din Bihor. 

• Centrul de plasament Oituz din Arad a fost, de asemenea, transformat în casă. A rămas însă aceeași clădire gri cu pereți scorojiți. Un raport al Avocatului Poporului arată că „mobilierul avea un grad avansat de uzură, saltelele erau vechi”. S-au constatat mai multe probleme pe parcursul verificărilor: „În timpul desfășurării vizitei (inopinate, n.r.), un beneficiar a fost lovit de un altul. Personalul prezent nu a reacționat pentru aplanarea conflictului (…) Exista consemnat în documente faptul că un beneficiar (18 ani) întreținea relații sexuale cu o fată (15 ani) din centru”. În cele din urmă, acest serviciu rezidențial a fost închis, spune DGASPC Arad. Azi nu mai funcționează. 

„Satul copiilor abandonați” 

Pe lângă centrele reorganizate, Libertatea a mai căutat aleatoriu case de tip familial deschise de-a lungul anilor, între altele, în județele Buzău, Timiș și Hunedoara. 

Două astfel de case sunt chiar la periferia orașului, în Râmnicu Sărat, Buzău, iar copiii au vedere spre terenul viran și pădure.

Când s-au construit, strada încă nu fusese asfaltată, după cum arată o imagine Google Maps de-acum 11 ani. 

În cartierul Plopi, la ieșirea din Timișoara, Fundația Rudolf Walther administrează opt case, informează DGASPC, aflate în aceeași curte, spațiu cunoscut la nivel local drept „satul copiilor abandonați”. 

Deși aflate într-o zonă centrală din localitatea Orăștie, Hunedoara, cele trei case familiale ridicate în 2007, după închiderea centrului de plasament de acolo, s-au construit chiar în curtea fostului orfelinat. Vechea clădire, cu 100 de locuri, n-a fost demolată. Copiii au intrarea în case și vederea chiar spre fostul orfelinat.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro