De ce nu vor medicii de familie să ia parte la campania de vaccinare? Doar o treime s-a înscris

Comentează
VIDEO La Timișoara se deschide primul centru de vaccinare non-stop din România. Imunizări și în toiul nopții

Vaccinarea anti-COVID în cabinetele medicilor de familie începe pe 4 mai, iar până în acest moment, în proces s-au înscris 3.080 de medici din totalul celor peste 10.000 din țară, adică o treime, a anunțat Valeriu Gheorghiță. Mulți dintre medici se plâng că remunerația este mică, alții spun că nu au cum să facă în cabinete circuitele cerute.

Medicii de familie care vor participa la campania de vaccinare vor fi remunerați pentru munca depusă, iar un proiect în acest sens este în avizare la Ministerul Finanțelor.

Potrivit documentului, doctorii care vaccinează în cabinetele proprii vor primi 40 de lei pentru fiecare persoană imunizată.

„Este în avizarea Ministerului Finanțelor. Sunt fonduri și, dacă (n.r. - proiectul) vine săptămâna viitoare la ședința de guvern, intră în vigoare imediat ce este publicat în Monitorul Oficial”, a declarat Florin Cîțu în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc, miercuri, la Palatul Victoria.

Mulți dintre medici sunt nemulțumiți însă de această sumă. Este unul din motivele pentru care doar o treime dintre medicii de familie s-au înscris în campania de vaccinare.

„Circa 3.080 de medici de familie, însemnând aproximativ o treime din numărul total care au contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate. (...) Eu sunt convins că numărul celor implicați va crește progresiv”, a declarat Valeriu Gheorghiță, joi, la Digi24.

De ce li se pare mică medicilor suma de 40 de lei per persoană vaccinată?

„Medicul lucrează cu asistenta, are nevoie de materiale speciale, să-și organizeze punctul de vaccinare, pentru că este o vaccinare atipică, trebuie să organizezi un loc unde pacientul să stea un sfert de oră după imunizare, trebuie să-și prelungească timpul de lucru, nu ai cum să faci și activitatea curentă de cabinet și un număr satisfăcător de doze”, a declarat medicul Dana Ștefana Popescu, secretar al Societății Naționale de Medicina Familiei pentru ziarul Libertatea.

Și nu este numai procesul de vaccinare, trebuie să introduci în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV) prin care eliberezi adeverința de vaccinare pentru pacienți, durează mult mai mult.Dr. Dana Ștefana Popescu:

O altă nemulțumire a medicilor de familie este că trebuie să organizeze și un cadru specific pentru pacienții care vin să se vaccineze.

Circuite ca la centrele de vaccinare nu pot fi făcute în cabinetele mici, cât o cameră, ale medicilor de familie. Nici locuri unde pacienții să staționeze 15 minute după vaccinare - timpul alocat observării apariției eventualelor efecte adverse.

„Nu pot exista circuite intrare-ieșire, dar putem să facem altfel de circuite, să asigurăm ore dedicate vaccinării, când nu se vine în contact cu pacienți cu patologie acută”, a precizat secretarul Societății Naționale de Medicina Familiei.

„Prefer să mă duc să șterg bătrânii la fund, gratis”

Un medic din Timișoara a declarat pentru Hotnews că banii oferiți sunt umilitori.

El a explicat că suma de 40 de lei este impozabilă - brutul, așadar, nu netul încasat.

„Vaccinăm, consultăm, răspundem la telefoane, monitorizăm persoane cu COVID-19, lucrăm ca 112, pe salarii care nu au 100% spor. Nu am spațiu, nu am logistică, îmi trebuie timp separat, iar 40 de lei impozabili, din care să lucrezi și să plătești și asistentul, e corect? Banii sunt umilitori. Prefer să mă duc să șterg bătrânii la fund, gratis, decât să fac chestia asta. Am ajuns Cenușăreasa medicinii, iar statul român ar trebui să aprecieze munca noastră la adevărata valoare”, a declarat medicul pentru sursa citată.

Ce trebuie să facă pacienții pentru a se vaccina în cabinetele medicilor de familie

Oamenii care vor să se vaccineze în cabinetele medicilor de familie nu trebuie să se mai înscrie în platformă, ci doar să anunțe medicii de familie la care sunt înscriși.

De asemenea, după vaccinare, trebuie să le raporteze medicilor dacă au reacții adverse.

În urma imunizării, vor primi la cabinet și adeverința de vaccinare.

Valeriu Gheorghiță, președintele campaniei de vaccinare, a transmis că, odată cu acest demers, se estimează ca numărul persoanelor imunizate să crească.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Trei linii de cale ferată într-o gară dintr-o zonă montană din România, luminile roșii de semnalizare sunt aprinse
15:31
Calea ferată Brașov - Sighișoara, modernizată cu bani de la Banca Europeană de Investiții: costul proiectului, estimat la 2.250.000.000 de euro
În septembrie 1988, cu doar 14 luni înainte de prăbușirea regimului comunist, aparatul de represiune al statului român a atins apogeul organizatoric, cu un efectiv de 14.629 de angajați. Sursă foto: Shutterstock
14:18
Câți angajați avea Securitatea la finalul regimului comunist: peste 6.000 de oameni erau trecuți în acte numai în București
MONDEN
Ruxandra Luca | Foto: Facebook
16:47
Ce a pățit Ruxandra Luca în timp ce era în mașină pe o stradă din București: „Cât de singur să fii, ca să ajungi așa?”
Cheloo participă la „Asia Express”
ExclusivInterviu
16:18
Cheloo a mers la „Asia Express” fără să știe regulamentul. „După vreo două săptămâni l-am învățat”
POLITIC
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
BREAKING NEWSLiveText
16:41
Nicușor Dan spune când va fi anunțată noua propunere de premier, dar nu exclude anticipatele. Ce înseamnă „un naționalism sănătos”? De ce este mai apropiat de Biserică acum?
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
16:16
Alegerile anticipate sunt foarte aproape dacă mai cade un guvern, avertizează Kelemen Hunor. Ilie Bolojan va rămâne interimar fără putere de decizie
Ultimele știri
17:01
Băncile, obligate să dea banii de dobânzi înapoi clienților cu credite de până la 59.000 de euro, în Polonia. Care sunt condițiile
BREAKING NEWSLiveText
16:41
Nicușor Dan spune când va fi anunțată noua propunere de premier, dar nu exclude anticipatele. Ce înseamnă „un naționalism sănătos”? De ce este mai apropiat de Biserică acum?
17:00
Salată Tabbouleh – rețetă și beneficii
ExclusivInterviu
17:00
Profesorul Dragoș Iliescu arată cum a eșuat școala românească și explică testele PISA: de la „cele două Românii”, la capcana ecranelor
TRENDING
09:15
Mesajul dureros transmis de Monica Gabor după moartea prietenei sale Mădălina Apostol: „Suferea de ani de zile”
Exclusiv
07:00
Mafia biletelor de la Peleș. Agențiile de turism reclamă la ANAF și Poliție samsarii din parcare care vând bilete la suprapreț. „Ducem turiștii prin curte, că în muzeu nu mai avem loc”
13 sept.
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
13 sept.
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Sondă românească de 20000 de euro pentru sturioni, furată de doi bulgari pe Dunăre. Sursă foto: infomreja.bg.
16:10
Doi bulgari au furat, desfăcut și cărat cu căruța o sondă românească de 20.000 de euro care urmărea sturionii pe Dunăre
Rețetă periculoasă în Serbia apă contaminată cu kerosen, vândută pacienților cu cancer pe post de tratament miraculos. Sursă foto: colaj foto Blic.
15:43
Apă cu petrol, vândută ca leac miraculos pentru pacienții cu cancer în Serbia. Oncolog: „Distruge măduva osoasă”
Călător cu valiză sosind la aeroport la răsăritul soarelui
14:08
Românii își planifică city break-uri în orașele europene unde au loc evenimente de modă. Fenomenul „Fashion Month” a crescut numărul rezervărilor cu 18%
Pepene roșu murat într-un borcan de sticlă, cu felii proaspete pe o farfurie în fundal.
13:12
Fructe murate: deliciul care va deveni vedeta platourilor tale festive
muzeul astra sibiu - proiectiul aurul apusenilor
12:39
Muzeul ASTRA din Sibiu lansează proiectul „Aurul Apusenilor. Blestem și dezvoltare” în încercarea de a transforma fostele zone miniere în trasee turistice
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Termometru frunze toamna
13:33
Temperaturi de vară urmate de ploi și o răcire accentuată. Prognoza meteo ANM pentru perioada 14-27 septembrie 2026
Bucureștiul devine, între 14 și 20 septembrie, capitala gastronomiei odată cu prima ediție a Bucharest Food Week. Sursă foto: Shutterstock
13:29
Meniuri speciale de la 69 de lei, pentru gurmanzi, în 100 de restaurante din București: ce se întâmplă între 14 și 21 septembrie
Castel Apafi
Analiză
13:00
Castelul renascentist din Sibiu, unde acum 350 de ani s-a pierdut autonomia Transilvaniei, restaurat cu fonduri europene
Două avioane ale Armatei Române în timp ce supraveghează spațiul aerian al țării
10:45
Planul de Înzestrare a Armatei 2027-2036: Ce echipamente militare și drone cumpără România și cum sunt împărțite cele 9.700.000.000 de euro
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
12:07
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
09:37
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare