Datele oficiale oferite de Ministerul Sănătății din Brazilia arată că 832 de copii cu vârsta sub 5 ani au murit de COVID-19 de la debutul pandemiei.
Epidemiologul Fatima Marinho de la Universitatea din São Paulo estimează însă că numărul victimelor de COVID în rândul copiilor din Brazilia e mult mai mare decât cel anunțat oficial, căci se fac puține teste, iar multe cazuri de infectare rămân nedescoperite.
Mai exact, Marinho, care conduce un studiu despre evaluarea numărului de morți în rândul copiilor, atât pe baza cazurilor suspectate, cât și a celor confirmate, estimează că peste 2.200 de copii sub 5 ani au murit de la începutul pandemiei, inclusiv peste 1.600 de copii de sub un an.
„Vedem un impact uriaș asupra copiilor. E un număr absurd de mare. Nu am mai văzut acest lucru nicăieri în lume”, a precizat pentru New York Times dr. Fatima Marinho.
De altfel, experții din Brazilia, Europa și Statele Unite sunt de acord că numărul deceselor copiilor din cauza virusului în această țară este deosebit de ridicat.
„Cifrele sunt surprinzătoare. E mult mai grav decât ce vedem în Statele Unite”, a afirmat dr. Sean O’Leary, vicepreședinte al Comitetului pentru boli infecțioase al Academiei Americane de Pediatrie.
Impactul tulpinii braziliene asupra copiilor
Pe lângă sărăcie, lipsa testelor și a serviciilor de sănătate adecvate pentru multe familii, experții cred că tulpina braziliană P.1 a coronavirusului poate fi un alt factor care a condus la o rată așa mare a mortalității în rândul copiilor brazilieni și al femeilor însărcinate. Un studiu realizat de epidemiologii la Colegiul Sao Leopoldo Mandic din Campinas indică același lucru.
„Unele femei cu COVID nasc copii morți sau prematuri. Putem afirma deja că varianta P.1 este mult mai severă la femeile gravide. De multe ori, dacă femeia însărcinată are virusul, este posibil ca bebelușul să nu supraviețuiască sau să moară amândoi”, a spus Freitas.
Când virusul doboară copii sănătoși
Cei mai mulți dintre copiii care au murit din cauza virusului aveau afecțiuni cronice, care i-au făcut mai vulnerabili în fața bolii. Totuși, doctorița Marinho estimează că puțin peste un sfert dintre copiii sub 10 ani care au murit de COVID au avut alte afecțiuni.
Așa s-a întâmplat și cazul Leticiei Marinheiro, o fetiță născută anul trecut sănătoasă, fără comorbidități, care tocmai începuse să meargă. Copilul s-a infectat în familie și a ajuns la spital după ce a făcut febră.
Medicii nu s-au arătat îngrijorați de starea fetiței, spune mama Ariani Roque Marinheiro, convinși că, neavând afecțiuni, nu va face o formă gravă a bolii.
Nu credeau că putea fi atât de bolnavă, nu credeau că i se poate întâmpla ceva unui copil.
Ariani Roque Marinheiro, mama Leticiei:
Femeia susține că a cerut să i se facă mai multe analize fiicei sale, în special la plămâni, însă medicii au externat-o după patru zile. Două săptămâni mai târziu, pe 27 februarie, Letícia n-a mai putut să respire și a murit la Terapie Intensivă.
„S-a întâmplat atât de repede. Ea a fost totul pentru mine. Acest virus este atât de inexplicabil. Este ca și cum ai juca la loto. Și nu credeam niciodată că ni se va întâmpla nouă”, a mai spus Ariani.