„De Dragobete, sărută fetele!”

Conform legendelor populare, Dragobetele era un fel de Eros sau Cupidon, chipeş, neastâmpărat şi năvalnic, care reuşea să fure inimile tuturor fetelor pe care le întâlnea în cale. Tradiţia spune că era considerat un peţitor şi un ocrotitor al iubirii, şi că, de ziua lui, pe 24 februarie, tinerii care se plac trebuie să se întâlnească, dacă vor să aibă parte tot anul de iubire. De sute de ani, satele româneşti sunt pline de veselie în ziua de Dragobete, pentru că mai toată lumea participă la sărbătoare, ca să‑şi găsească perechea, să se protejeze de boli sau să aibă un an îmbelşugat. Sărutările date, de băieţi, fetelor, erau considerate de bătrânii satului semne de nuntă şi simbolizau logodna celor doi. De aici vine şi vorba: “Dragobetele sărută fetele”.

Imaginea Sfântului Valentin este însă diferită de cea a lui Dragobete. Legendele vorbesc despre un fost preot catolic, extrem de blajin şi de înţelept, care credea cu tărie că oamenii trebuie să se căsătorească, chiar dacă acest lucru fusese interzis la vremea respectivă de împăratul Claudiu al II‑lea. Conducătorul Romei credea că astfel îi va determina mai uşor pe soldaţii tineri să meargă la luptă.

Se spune că, de când a fost interzisă căsătoria şi până a fost întemniţat, Valentin a căsătorit o mulţime de cupluri de îndrăgostiţi. Întemniţat, preotul s-a îndrăgostit de fiica unuia dintre gardienii închisorii, iar în acea zi de 14 februarie, când a fost decapitat, i-a dat fetei, ca amintire, o frunză în formă de inimă, pe care a scris: “Al tău, Valentin”. Formula e folosită şi azi, cu sensul de “al tău iubit”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE