4112-176252-mad.jpg

“Micuţa Nonni” s-a născut pe 16 august 1958, în Pontiac, o suburbie a oraşului american Detroit. Madonna Louise Veronica Ciccone – pe numele ei întreg – a fost al treilea copil din cei şase ai familiei.
4112-176253-madonna.jpg
Având strămoşi italieni, dar şi francezi, copila a fost crescută după reguli strict catolice, până în 1963, când în familie s-a produs o ruptură – mama Madonnei a pierdut lupta cu cancerul, la doar 30 de ani. Revoltată că tatăl ei s-a recăsătorit la scurt timp cu menajera, adolescenta încearcă să îşi ia viaţa în propriile mâini.

La 14 ani începe lecţiile de dans şi deja se vizează o mare balerină, deşi următorii ani este doar majoretă. După mai multe cursuri, la 20 de ani se mută la New York, hotărâtă să reuşească, orice-ar fi.

“A fost prima dată când am mers cu avionul, prima dată când am mers cu taxiul. Am venit aici cu 35 $. A fost cel mai curajos lucru pe care l-am făcut vreodată”, avea să povestească mai târziu Madonna.

A jucat în filme erotice

Începutul nu a fost însă uşor. Ca să nu moară de foame, a vândut gogoşi, a pozat nud pentru studenţii de la arte şi chiar a acceptat să joace în câteva filme erotice cu buget redus. După ce multe zile trăieşte numai cu floricele de porumb, la începutul anilor 80 se lansează alături de trupa “The Breakfast Club”, iar în scurt timp reuşeşte să pună mâna pe un contract solo, care îi asigură 100 de dolari pe săptămână. Dar greul nu a trecut.

Nicușor Dan poate să se apuce de prezidențiale. Îl ajută PSD și PNL
Recomandări
Nicușor Dan poate să se apuce de prezidențiale. Îl ajută PSD și PNL

Rămasă fără impresar, în 1982 merge prin baruri şi împarte din mână în mână copii ale casetelor ei. Încăpăţânarea sa dă roade şi în scurt timp înregistrează single- ul “Everybody”, de pe urma căruia bate palma pentru primul ei album solo, care se vinde în 10 milioane de exemplare. Peste noapte, Nonni se transformă într-o blondă sexy, care poartă fuste mini peste pantaloni şi mănuşi lungi de dantelă. E imaginea care a consacrat-o şi pe care adolescentele din toată lumea au adoptat-o fără să clipească.

20 de lucruri pe care nu le ştiai despre cântăreaţă

1. Pentru rolul din “Evita”, artista a schimbat 85 de costume, 39 de pălării, 45 de perechi de pantofi şi 56 de perechi de cercei.

2. E vegetariană de la vârsta de 15 ani.

3. Şi-a pierdut virginitatea la vârsta de 15 ani.

4. Potrivit arborelui genealogic, Gwen Stefani şi Celine Dion sunt rude îndepărtate ale divei.

5.  A dat o audiţie pentru un rol din filmul “The Bodyguard”.

6. Madonna nu are nici o stea pe bulevardul Walk of Fame din Hollywood.

7.  A jucat rolul unei vrăjitoare lesbiene în filmul “Four rooms”.

8.  Madonnei îi e frică de tunete.

9. A publicat 16 cărţi de poveşti pentru copii.

10. A făcut parte din echipa de majorete de la Rochester Adams High School.

Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul său: „Vor deveni cu siguranţă o ţintă”
Recomandări
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul său: „Vor deveni cu siguranţă o ţintă”

11.  Are cinci fraţi naturali şi doi vitregi.

12.  Artista este bună prietenă de familie cu Sting şi soţia acestuia.

13. Visa să devină balerină.

14. Trupa americană Beastie Boys a susţinut- o în primul ei turneu solo.

15. Cartea Recordurilor a desemnat-o cea mai bună cântăreaţă a tuturor timpurilor.

16. Diva urăşte portocaliul.

17. Artista are 1,64 m.

18. Cartea despre sex a Madonnei, în care apare goală, s-a vândut atât de bine, încât a fost retipărită în 48 de ore de la lansare. 4112-176254-copii1.jpg

19. Madonna i-a dedicat albumul True Blue, lansat în anul 1986, soţului ei de atunci, Sean Penn.

20. Videoclipurile de la melodiile “What it feels like for a girl” şi “Justify my love” au fost interzise.

Are patru copii

Educa
ţia catolică nu a avut nici o influenţă asupra vieţii amoroase a Madonnei. Artista a avut mai multe relaţii de scurtă durată, cu actori, cântăreţi, sportivi, însă doar cu doi s-a căsătorit. În 1996 a venit pe lume Lourdes Maria Ciccone, tatăl acesteia fiind Carlos Leon, antrenorul personal al Madonnei. În 2000 s-a născut şi fiul artistei, Rocco John, al cărui tată este regizorul Guy Ritchie. De atunci, Madonna a mai adoptat doi copii din Malawi: David (7 ani) şi Mercy (4 ani).

Politico: De ce Klaus Iohannis are șanse să preia șefia Comisiei Europene. Lista posibililor înlocuitori ai Ursulei von der Leyen
Recomandări
Politico: De ce Klaus Iohannis are șanse să preia șefia Comisiei Europene. Lista posibililor înlocuitori ai Ursulei von der Leyen

4112-176255-albume.jpg
4112-176256-casa.jpg
Casă de 5.000 de metri pătraţi

De-a lungul carierei muzicale, Madonna a reuşit să strângă o avere impresionantă, ce se ridica anul trecut la 500 de milioane de dolari. Artista deţine mai multe case, însă cea mai valoroasă este evaluată la 13 milioane de dolari şi e situată în Beverly Hills. Locuinţa se întinde pe o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi, are şapte dormitoare, 15 băi, un cinematograf, o bibliotecă, o sală de gimnastică, o cameră cu saună, teren de tenis, două case pentru oaspeţi şi o piscină de 18 metri.

Ei sunt bărba
ţii din viaţa divei

Diva pop are un palmares amoros de-a dreptul impresionant: cântăreţi, sportivi de performanţă, regizori, rapperi, colaboratori apropiaţi şi chiar politicieni. Proaspăt divorţată, Madonna se consolează în braţele brazilianului Jesus Luz, care este cu aproape 30 de ani mai tânăr decât controversata vedetă.

4112-176257-untitled2.jpg
4112-176258-prince.jpg
S-a iubit cu Prince

Biografia intimă a Madonnei, lansată recent şi în România sub semnătura lui J. Randy Taraborelli, scoate la iveală secrete din dormitorul vedetei. “Prince era prea cosmic pentru Madonna. Pentru el, sexul este o experienţă spirituală. Pentru ea, cel puţin la momentul respectiv, nu era decât o exprimare fizică. Pe când el dorea să savureze fiecare secundă a experienţei, pe ea o preocupau orgasmele multiple”, relatează autorul despre relaţia vedetei cu Prince.

Sticky & Sweet Tour, cel mai bine vândut turneu

Sticky & Sweet Tour, turneul de promovare a albumului “Hard Candy“, a fost extins anul acesta, după succesul extraordinar de care s-a bucurat în 2008. Megaturneul, care include şi Bucureştiul, este deja considerat cel mai bine vândut din istoria unui artist solo. În 2008, Sticky & Sweet Tour a fost vizionat de peste 2,3 milioane de spectatori din 58 de oraşe, înregistrând vânzări de bilete record pretutindeni.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Trenul produs în China care va lega 3 municipii importante din România. Poate circula cu o viteză de 160 km/h
FANATIK.RO
Trenul produs în China care va lega 3 municipii importante din România. Poate circula cu o viteză de 160 km/h
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Viva.ro
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
GSP.RO
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
FANATIK.RO
Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
Știrileprotv.ro
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Observatornews.ro
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Horoscop 25 aprilie 2024. Peștii pot răsufla ușurați, șirul problemelor financiare se întrerupe, dar vor trebui să aibă o rezervă față de cheltuieli
HOROSCOP
Horoscop 25 aprilie 2024. Peștii pot răsufla ușurați, șirul problemelor financiare se întrerupe, dar vor trebui să aibă o rezervă față de cheltuieli

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI