Din păcate însă, de miercuri instabilitatea revine aşa că e posibil ca weekendul viitor să avem din nou parte de ploi şi frig.
Iată prognoza meteo:
DUMINICĂ
În ţară
Vremea se va menţine în general instabilă. Îndeosebi ziua, cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi averse, însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului, exceptând regiunile vestice unde astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse. În jumătatea de est a ţării cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Temperatura aerului va avea valori maxime cuprinse între 19 şi 28 de grade şi minime de la 6…7 grade în depresiuni până la 17…18 pe litoral.
La Bucureşti
Vremea se va menţine în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări ziua, când temporar vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi în jur de 23 de grade, iar cea minimă de 12…14 grade.
LUNI
În ţară
Vremea va fi caldă. În cursul zilei cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi ploi slabe în sud-est şi în zona montană. Spre seară şi noaptea nebulozitatea se va accentua în vestul şi sud-vestul ţării, unde local vor fi averse, însoţite de descărcări electrice şi de intensificări ale vântului. Vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 30 de grade, iar cele minime se vor situa între 10 şi 18 grade, uşor mai scăzute în depresiuni.
La Bucureşti
Vremea va fi caldă şi în general frumoasă. Cerul va fi variabil şi vor fi condiţii de ploaie, mai ales după-amiaza. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar cea minimă va fi de 14…15 grade.
MARŢI
În ţară
Vremea se va menţine caldă în cea mai mare parte a teritoriului, dar va deveni în general instabilă. Înnorările se vor accentua treptat în jumătatea de sud-vest a ţării, unde îndeosebi după-amiaza şi noaptea, vor fi averse, descărcări electrice şi  intensificări ale vântului. Local, cantităţile de apă vor fi însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 30 de grade, iar cele minime se vor situa între 9 şi 18 grade.
La Bucureşti
Vremea va fi caldă, dar în general instabilă în a doua parte a intervalului. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai accentuate spre seară şi noaptea când vor fi averse, descărcări electrice şi posibil intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi în jur de 28 de grade, iar cea minimă de 13…15 grade.
MIERCURI
În ţară
Vremea va fi în general instabilă. Cerul va prezenta înnorări în nordul, centrul şi estul ţării unde vor cădea averse, însoţite de descărcări electrice  şi de intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiţii de grindină, iar pe arii restrânse cantităţile de apă vor fi însemnate. În restul teritoriului  înnorările vor fi temporare, iar ploile se vor semnala izolat. Temperaturile maxime, în scădere uşoară, vor fi cuprinse între 18 şi 26 de grade, iar cele minime se vor situa între 9 şi 17 grade.
La Bucureşti
Cerul va fi temporar noros şi vor fi condiţii de ploaie de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat.  Temperatura maximă va fi de 25…26 de grade, iar cea minimă de 12…14 grade.
JOI
În ţară
Vremea va fi în general instabilă, în special în prima parte a intervalui şi apropiată de normalul termic al perioadei.
La Bucureşti
Vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei şi în general instabilă, mai ales în prima parte a intervalului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.