Până acum, românii din trei ţări  – Belgia, Spania şi Italia -,  îşi trimit copiii la cursuri de limbă română care se ţin, oficial, conform programei şcolare, cu profesori români acrediaţi din ţară de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Este o victorie obţinută de deputatul William Brînză, preşedintele ARD Diaspora care, in 2010 a cerut sprijin ministrului învăţământului de la acea vreme – Daniel Funeriu -, pe care l-a interpelat în scris pe această temă solicitându-i să mărească numărul de ore şi de posturi pentru profesorii români. Eforturile au dar roade şi, în acest moment, 68 de cadre didactice – 43 în Spania, 20 în Italia şi cinci în Belgia -, predau limba română în şcoli şi, astfel, promovează cultura şi tradiţiile ţării noastre. „Cererea de mărire a numărului de ore de limba română are ca fundament întâlnirile pe care le-am avut cu românii din străinătate şi corespondenţa pe care o port cu aceştia. În urma discuţiilor pe care le-am purtat, deopotrivă, cu elevii, părintii acestora şi profesorii români, dar şi a dezbaterilor la care am participat împreună cu românii din străinătate pe acest subiect, am constatat că cererea pentru implementarea CLCCR este mult mai mare, iar extinderea cursului este vitală pentru că, asa cum spunea Nicolas Poussin, „Ceea ce merită să fie făcut, merită să fie bine făcut”, iar românii din afara granitelor ţării merită să li se respecte dreptul de a nu-si uita limba, cultura si traditiile”, ne-a declarat în exclusivitate deputatul ARD William Brînză, preşedintele Comisiei parlamentare a comunităţilor de români din afara graniţelor ţării.
 

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Și-a asumat un răspuns periculos”. Cristian Tudor Popescu a comentat modul în care David Popovici i-a răspuns unui copil la întrebarea „Crezi în Dumnezeu?” Replica sinceră a tânărului sportiv
Unica.ro
„Și-a asumat un răspuns periculos”. Cristian Tudor Popescu a comentat modul în care David Popovici i-a răspuns unui copil la întrebarea „Crezi în Dumnezeu?” Replica sinceră a tânărului sportiv
Bine ați venit în casa Vioricăi Dăncilă! Ce locuință superbă. Când îi treci pragul, rămâi fără cuvinte! Wow!
Viva.ro
Bine ați venit în casa Vioricăi Dăncilă! Ce locuință superbă. Când îi treci pragul, rămâi fără cuvinte! Wow!
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Legăturile secrete ale Vaticanului cu OZN-urile, dezvăluite: Succesorul Papei Francisc este îndemnat să spună „adevărul”
Adevarul.ro
Legăturile secrete ale Vaticanului cu OZN-urile, dezvăluite: Succesorul Papei Francisc este îndemnat să spună „adevărul”
Ei formează cel mai nou și neașteptat cuplu din showbiz! Cine sunt cele două vedete care au anunțat chiar în ziua de Paște că au o relație
Elle.ro
Ei formează cel mai nou și neașteptat cuplu din showbiz! Cine sunt cele două vedete care au anunțat chiar în ziua de Paște că au o relație
Imagini istorice. Vaticanul a publicat fotografii cu Papa Francisc în sicriul deschis. Detaliul observat pe trupul neînsuflețit al Suveranului Pontif / FOTO
Unica.ro
Imagini istorice. Vaticanul a publicat fotografii cu Papa Francisc în sicriul deschis. Detaliul observat pe trupul neînsuflețit al Suveranului Pontif / FOTO
Şapte judeţe au intrat de la ora 12:00 sub cod galben de ploi şi vijelii, cu grindină şi descărcări electrice
Observatornews.ro
Şapte judeţe au intrat de la ora 12:00 sub cod galben de ploi şi vijelii, cu grindină şi descărcări electrice
Horoscop 24 aprilie 2025. Berbecii au ocazia să construiască altceva, în locul a ceea ce nu le convine în propria viață
HOROSCOP
Horoscop 24 aprilie 2025. Berbecii au ocazia să construiască altceva, în locul a ceea ce nu le convine în propria viață

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI