Voia să-şi cumpere şi un televizor
Când am apărut, bucuria Florentinei a fost nemărginită: ne-a mărturisit că stătuse toată noaptea cu teama că nu vom mai veni. Se gândea că a pierdut afacerea şi, implicit, acoperişul şi termopanele mult-visate.
Înzorzonate, Florentina, mama acesteia, bunica şi mătuşile, toate voiau să ne însoţească la maternitate, evident, pentru a se asigura că-şi vor primi banii şi că bebeluşul va dispărea cât mai repede din familia lor. Nu le-am putut lua pe toate şi, în faţa noastră, s-au desfăşurat adevărate lupte pentru a se decide cine urcă în maşină.
Florentina Palaghia ne-a arătat bebeluşul pe care spera să-l vândă cu 50.000 de lei

“Învinsele” s-au hotărât să vină cu autobuzul şi să ne întâlnim în faţa spitalului. Pe drum, am aflat că Florentina şi mama ei programaseră fiecare bănuţ din cei 50.000 de lei pe care sperau să-i obţină din vânzarea băieţelului de o săptămână.
“Abia aştept să-mi cumpăr casa, să-i pun şi termopane, ca să nu mai intre frigul iarna. Poate îmi ajung şi pentru un televizor mare”, visa Florentina.
Înţărcat la 4 zile, are nevoie de spitalizare
La Maternitatea Cuza Vodă din Iaşi aflăm că bebeluşul a fost transferat la Spitalul Elena Doamna, Secţia Pediatrie. Supărate pentru că îndrăznise cineva să le îngrijească micuţul, femeile, revoltate, aproape că ne-au târât la unitatea spitalicească în care i se acordau îngrijiri medicale copilaşului. Aici, alte piedici.
Se pare că toate ursitoarele bune se adunaseră pentru a proteja acest bebeluş. Micuţul era foarte bine îngrijit, iar medicii care se ocupau de sănătatea lui au refuzat să-i dea mamei copilul acasă. Ca la un semn, femeile din familia Florentinei au început să se vaite că nu pot trăi fără bebeluş.
“Vreau să-mi iau copilul acasă imediat!”, a ţipat mama micuţului. “Din păcate, nu puteţi lua acest copil în moment u l ăsta. El trebuie să primească o îngrijire de specialitate şi să i se facă analizele de sânge“, le-a răspuns medicul pediatru. La insistenţele noastre, am putut vedea, pentru câteva minute, copilul, iar medicii ne-au asigurat că este sănătos, dar din cauza faptului că a fost înţărcat când avea doar patru zile, are nevoie de spitalizare.
“Nu înţeleg de ce ţineţi morţiş să plecaţi în acest moment cu bebeluşul. În urmă cu câteva zile, nici nu aţi vrut să auziţi de el. Dacă v-aţi răzgândit, trebuie să înţelegeţi că cel mai importat lucru e sănătatea lui şi îl puteţi lua la sfârşitul lunii august, când analizele vor fi complete”, i-a spus doctorul Florentinei. Disperarea şi-a făcut loc în sânul întregii familii deplasate la faţa locului. Zecile de rugăminţi, de întrebări, de promisiuni şi de jurăminte n-au clintit decizia medicului. Am părăsit spitalul şi am început o nouă negociere.
“Vă dăm un avans de 10.000 de lei, astăzi, şi restul îi primiţi când luăm copilul”, i-am spus Florentinei. “Nu. Îmi daţi toţi banii acum, dacă nu, copilul rămâne la mine”, ne-a ameninţat femeia. Nu am cedat. Văzând că a întins coarda prea mult, mama care-şi negocia pruncul ca la piaţă a cedat: “Bine, îmi daţi 10.000 de lei acum şi restul de 40.000 de lei când îmi dau copilul de la spital”.
Le-am spus Florentinei şi familiei sale să ne aştepte în faţa spitalului până ne ducem la bancă să scoatem banii şi am plecat spre Bucureşti. Şocaţi, contrariaţi şi revoltaţi. Ne-am oprit la prima biserică întâlnită în cale pentru a-l ruga pe Dumnezeu să ne apere de blestemele familiei păcălite.
Băieţelul se află, în prezent, la Spitalul Elena Doamna, unde o echipă de doctori cu suflet mare îl ţine sub supraveghere medicală

Ne-am rugat şi pentru soarta micuţului, norocos să întâlnească o mână de medici extraordinari, cărora le-a păsat de soarta lui. Ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat cu el dacă în locul nostru ar fi fost nişte cumpărători adevăraţi, interesaţi de copil nu neapărat pentru a-i oferi o familie iubitoare.
Protecţia Copilului cere pedeapsa cu închisoarea
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Tiberiu Bantaş (foto), susţine că mama ar trebui pedepsită cu închisoarea.
“Această faptă se încadrează la trafic de minori. După ce vom demara o anchetă, mama riscă să-i fie luaţi toţi copiii. Depinde cât sunt de mari. E genul clasic de femeie care azi e cu Gheorghiţă, mâine e cu Costel şi o mai ia şi Vasile din satul vecin şi tot aşa. Pe lângă decăderea din drepturile părinteşti, ar fi bine dacă ar face puşcărie sau măcar muncă în folosul comunităţii”, ne-a declarat Tiberiu Bantaş.
Ziarul Libertatea v-a prezentat ieri povestea Florentinei Palaghia
Citiţi în ziarul de mâine care e reacţia autorităţilor în privinţa mamei care voia să-şi vândă copilul
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_01d694eecfc9e7f66a0cfe8223e35414.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_308f08121a40fef54d3a32f4c4365343.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_551a9984090b3e3469f864f0375e40cd.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4f1963a304849c477d97b194ef20f3f9.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e9cc462ffda90b2e6b22676c909e22a4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_22189f7b3e84ba89582aad88dd3dd064.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_11e59c4797cb1ba38b85ab44f7e039c2.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_019500dd2e669c3497db35833cf88771.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_abc09b14750319841b182f82c686631f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3f76e8204d7e7c95431300dabc9a4abc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_9ecf5da8460cb5afa42f79558fda93b0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_a7de0043a4e608eef6f20bed4288ecfd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b5a2b587d6151308f8bc00a04185f831.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c16ed8057f2059e1c6b1cd73713e6afc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_d58cc0906a2b7767172a813768566682.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_ce87ed0b8704cc439785d1a255b9c88b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_29f8c0145a3e11dc66cbef7ae35a07d2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_ce0ba515099c1b936ab5da1b4c157ffc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2013/08/02-03-mama_buna.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_4e6c7a944281a9d691b993f5ab9ca9e8.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_15e4e9003fdddc998b7a32e41809d747.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/08/whatsapp-image-2025-08-13-at-13-17-34-e1777028535331.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/momentul-in-care-alexandru-balan-este-condus-spre-masina-politiei-care-il-va-duce-la-albita-granita-cu-republica-moldova-2-e1777011793714.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_7c1dbf3d653a0742b9c76d791e9f0565.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_318590783270cd71705f86f310662741.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dorian-popa-si-andreea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/03/tudor-gheorghe-despre-cantarete-manelisti-muzica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_0ae7575b697492d75ae36719474174ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_97c519718c2af23eb8a31a71f595f497.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_a2e7ad93ae53c37c985d44634ed37333.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_fb704b7cf0182c5105e44157d1702fd7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_9850ba5f5f348974eceb3238431be2b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_960a35d4b61d5d06c0ec7c157491f16b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan--foto-gov-ro.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/antonio-momoc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/de-ce-dormim-mai-bine-cu-un-picior-scos-de-sub-patura.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tineri-la-targul-de-locuri-de-munca-germania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/unnamed-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/destinatii-vacanta-populare-instagram.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/horoscop-leu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/imnul-angliei-versuri-god-save-the-king-si-istoric.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cat-de-des-poti-face-radiografie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cum-se-obtin-benzina-motorina-si-kerosenul-din-titei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avantajele-si-dezavantajele-de-a-calatori-singur.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/imigranti-asiatici-in-romania-profimedia-0479302022.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/momentul-in-care-barbatul-din-neamt-este-impuscat-mortal-de-sas-si-ce-au-spus-politistii-inainte-sa-intre-in-casa-e1777016109884.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tudor-gheorghe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tudor-gheorghe-cazut-baie-hotel-moldova-iasi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-institutul-de-matematica-al-academiei-romane-simion-stoilow--foto-agerpres-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-claudiu-manda-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/george-simon-ilie-bolojan-nicusor-dan--fotografii-hepta-dumitru-angelescu-profimedia-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/donald-trump-la-o-conferinta-la-las-vegas-foto-profimedia-e1776449977162.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.