Reuniunea, a cărei agendă detaliată este încă în lucru, va reuni miniștri ai apărării și comandanți militari din statele occidentale, inclusiv secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și președintele Statului Major Interarme al SUA, Dan Caine, precizează Axios, care citează surse anonime din rândul unor diplomați europeni și alți oficiali.

Potrivit acestor surse, președintele american Donald Trump și-a reluat solicitarea adresată aliaților SUA înaintea acordului de încetarea a focului cu Iranul din iunie, acord eșuat între timp, de a se implica militar în securizarea Strâmtorii Ormuz. Aliații europeni au respins atunci această cerere.

Casa Albă vrea ca aliații SUA să trimită în regiune echipamente militare, precum dragoare de mine, alte tipuri de nave militare și drone, pentru a securiza rutele de navigație.

„Americanii caută o cale de ieșire și vor ajutorul nostru”, a declarat unul dintre diplomații europeni citați de Axios.

Planul vine la două săptămâni de la reluarea ostilităților între Iran și Statele Unite, după ce regimul de la Teheran a atacat nave comerciale în Ormuz, iar SUA au răspuns cu represalii.

Donald Trump a avertizart miercuri că SUA vor „bombarda şi distruge un pod sau o centrală electrică” de fiecare dată când Iranul va ataca o navă care tranzitează Strâmtoarea Ormuz.

Iranul caută să aplice taxe ilegale și să mențină controlul asupra Strâmtorii Ormuz ca pârghie în conflictul cu SUA.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.