Diana Buzoianu, ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, anunță organizarea luni, 25 august, a unei dezbateri publice, alături de societatea civilă, pentru selecția directorului general interimar Romsilva.
Cuprins:
„Pentru prima dată în istoria Romsilva a existat un call public pentru directorul general interimar. 25 de persoane și-au depus candidatura! 17 au fost validate și au susținut interviuri pe parcursul a două zile! Interviurile au fost înregistrate și vor fi urcate public!”, a precizat Diana Buzoianu, într-o postare pe Facebook.
Ministrul Mediului a invitat la dezbatere membrii Consiliului de Administrație, alături de societatea civilă, înainte să fie luată o decizie finale. „Pentru a asculta așteptările acestora cu privire la următorul mandat de director general interimar”, a adăugat Diana Buzoianu.
Înscrierile pentru dezbatere se fac până duminică, ora 20:00, prin completarea unui formular, care se regăsește pe site-ul Ministerului.
„Un pas mic, dar extrem de important pentru a construi podurile necesare între toți actorii cheie care trebuie să muncească împreună pentru a proteja pădurile României! Continuăm să muncim cu sens!”, a conchis aceasta.
Regia Națională a Pădurilor - Romsilva a lansat procedura de selecție pentru ocuparea funcției de director general provizoriu, cu un mandat de maximum cinci luni. Până la termenul-limită de depunere a candidaturilor, pe 18 august 2025, au fost înregistrate 25 de dosare.
Ulterior, dintre cei 25 de candidați înscriși pentru acest post au mai rămas 17, după ce s-a făcut o primă selecție a CV-urilor.
Lista celor care candidează pentru postul de director general al Romsilva: Boariu Gheorghe Dan, Truică Constantin, Cornea Cristian-Sorin, Hahuie Valentin, Irimie Flavius, Florescu Cristian-Adrian, Băban Adrian, Sîiulescu Marius-Dan, Vişan Jean, Covrig Ilie, Tulbure Cezar, Anghel Octavian-Romulus, Ciomag Dragoş-Gabriel, Petcu Costel, Nicolicioiu Cristian-Sorin, Drîgnei Daniel, Răduţă Cezar-Mihăilă.
Concursul pentru ocuparea funcției de director general provizoriu la Romsilva a fost lansat de Consiliul de Administrație al regiei, conform legislației privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice (OUG nr. 109/2011 și HG nr. 639/2023). Candidații trebuie să îndeplinească criterii precum absența incompatibilităților legale și să prezinte documente care să ateste studiile, experiența și reputația profesională.
ED1953 22.08.2025, 15:12
Eu credeam ca a invitat un grup de prof.univ.de la Facultatea de Silvicultura nu fostii colegi ONG-isti.
cobra 22.08.2025, 17:47
Nu este nevoie de profesori.. gasca ei se descurca cu probele tehnice ea se pricepe la probele orale.. asa ca.."a plecat trenul de cand este ea ministreață"