Am vizitat „diaspora Colectiv” din Anglia. Doctor britanic: „În 15 ani, am avut doar trei pacienți infectați cu bacteria CPE, doi din România și încă unul din Afganistan, din război”

Corespondență de Andrada Lăutaru și Alexandra Nistoroiu (Newcastle)

„Astăzi sunt doar în vizită”, spune Alexandru, un tânăr slăbuț, la intrarea în secția de de mari arși a spitalului Royal Victoria Infirmary, din Newcastle, un orășel din nordul Angliei. 

6 luni a stat în spital

Tânărul care astăzi nu-și mai acoperă cicatricile de pe mâini, față și gât, pășește din nou în spitalul britanic. Într-un tur al secției, pe Alexandru îl salută pe rând asistente, infirmieri, doctori. A stat aici 6 luni, după incendiu. 

Oamenii îi zâmbesc, dau mâna cu el și-l felicită pentru progresele din recuperare. „Este de-al casei”, spune unul din medicii care l-au tratat. Tânărul merge pe holuri ca într-un decor casnic. Ne prezintă fiecare spațiu, cu ce a însemnat pentru viața lui. „La cafeneaua asta beam cappuccino noaptea, când nu puteam dormi. Eram doar eu și transportatorii de sânge”.

De la „Avem de toate” la șocul chirurgului Sanjay Varma  

Alexandru era în comă când a plecat din România, cu un avion militar, în noaptea de 8 noiembrie 2015. În ciuda faptului că autoritățile susținuseră că „avem de toate” și că „putem trata pacienții ca în Germania”, dezvăluirile presei și presiunile opiniei publice și ale rudelor obligaseră guvernul român să accepte ofertele de ajutor din străinătate.

Era primul zbor din viața lui Alexandru și, de fapt, prima ieșire din țară. Un zbor pe care nu și-l amintește și pe care l-a împărțit cu un alt supraviețuitor de la Colectiv, transferat și el la același spital din Anglia.

Chirurgul plastician dr. Sanjay Varma nu a uitat operația de acum 7 ani. „În ultimii 15 ani, am avut doar trei pacienți infectați cu bacteria CPE, doi din România și încă unul din Afganistan, din război”.  

Dr. Varma, care are o experiență de peste 15 ani în chirurgie plastică, spune că a rămas într-o ramură dură a medicinei pentru că e o meserie care vine cu multe satisfacții. Și Alexandru este unul dintre cazurile care l-au făcut să fie mândru și să simtă că „a făcut diferența”.

În seara incendiului ținea locul unui alt angajat

În 2015, Alexandru era un tânăr de 26 de ani care își câștiga existența din spatele barului, ca om „exportat” acolo de o firmă de catering. Uneori mergea la Colectiv, alteori în diverse baruri bucureștene. 

Era un job profitabil pentru România, câștiga până la 1.000 de euro pe lună, dublu față de salariul mediu net din 2016. În plus, avea șansa să îmbine munca cu distracția, în timp ce rămânea înconjurat de prieteni. Nu și-a pus niciodată problema să facă altceva sau să plece din țară. 

De la „De ce să plec? Am prieteni, îmi iubesc jobul” la „Cum e posibil să mor și să nu pot să fac nimic?”

În seara de 30 octombrie, îi ținea altcuiva locul. 

Când a izbucnit incendiul era într-un birou din spate. Amintirile lui, încețoșate, sunt completate de scenele văzute pe înregistrările din club și în filmul Colectiv. A văzut filmul documentar despre noaptea tragediei de 3-4 ori până acum. „A fost destul de șocant”, mărturisește tânărul.

M-am văzut pe filmările care apar la începutul filmului, cum am fost prins. Nu îmi aduceam aminte când a venit flacăra. Nu am văzut flacăra, am simțit doar când am inspirat aerul foarte cald. M-am gândit: cum e posibil să mor și să nu pot să fac nimic, într-o mare de oameni? Puteam să-mi mișc doar gura.

Alexandru:

„Trageți-mă, trageți-mă!”

Nu era prima dată când viața îi era amenințată. Odată a fost la un pas de înec, iar altă dată a picat de la etaj. Dar de fiecare dată a simțit că poate face ceva să se ajute, se putea mișca. Acum îi era imposibil să facă orice. Nu știe cum a ajuns de unde era în momentul în care a pornit incendiul și până la ieșirea din container.

Era o persoană sub mine, aveam persoane deasupra mea, dar eram singurul care mișca. Am întins mâinile și am zis: trageți-mă, trageți-mă!

Alexandru:

„Pielea atârna pe mâini”

Doi băieți au început să îl tragă, fiecare de câte o mână, spre exteriorul containerului. Odată eliberat din club, a mers singur câțiva metri către ieșirea din fabrica Pionierul. Și-a ridicat mâinile și a văzut cum îi atârna pielea de pe ele. Această amintire este comună mai multora dintre răniți. 

Dar și pentru experiența asta, mintea încearcă să răspundă suferinței. Alexandru Olteanu povesteşte cum creierul i-a servit o amintire veche, ca alinare. Cu câțiva ani înainte se opărise cu apă fierbinte pe mâna stângă. S-a gândit că va fi la fel, avea să sufere în următoarele câteva zile. „Aia e, trei zile o să mă usture.” Au trecut 7 ani. 

A mers mai departe și un cunoscut i-a spus să se urce la el în mașină. Simțea și o presiune în toată fața, „ca și cum aveam o problemă cu măseaua.” A urcat în mașină, el și încă un supraviețuitor, ambii arși. Au pornit spre spital. Pe drum, celălalt băiat își scosese mâinile pe geam, de durere. Repeta: „nu mai pot, nu mai pot, mă ustură!”

Cei doi cu care se afla în mașină erau cunoscuți de-ai lui și i s-a părut ciudat că l-au recunoscut numai când i-au auzit vocea. 

Prima spitalizare, în România 

Au ajuns la Spitalul de Arși. „Da de unde veniți măi măiculiță, măi?”, i-a întrebat o asistentă. Apoi, i-a condus într-o cameră în care mai era un băiat ars, întins pe pat, altă victimă de la Colectiv. Acolo era o chiuvetă cu o oglindă deasupra ei. S-a apropiat și s-a privit pentru prima dată după incendiu: tot chipul îi era galben, părul ars. 

Curând a venit un doctor și a auzit că el este în cea mai gravă stare dintre cei cu care împărțea camera. O asistentă a venit cu un scaun rulant, să îl ducă în sala de operații. E ultimul lucru pe care și-l amintește din seara aia. Pentru Alexandru Olteanu a urmat somnul comei.

Trei vise în trei săptămâni „departe”

La 10 zile după, a fost transferat la spitalul din Marea Britanie. Își amintește că în cele trei săptămâni de comă a avut niște vise intense:

• Într-unul dintre ele era legat de pat într-un spital și îi era frig;
• Într-un alt vis el trebuia să salveze planeta și ajunsese în Iran, într-un subteran unde aveau bombe nucleare;
• În ultimul vis pe care și-l amintește din comă, trăia în mijlocul unei furtuni de nisip post-apocaliptică, care a acoperit orașul. Apoi, a ars tot de pe Planetă.

În timp ce mintea lui genera aceste scenarii, corpul era supus unor intervenții chirurgicale complexe, în care părțile moarte din el erau tăiate și înlăturate, pentru ca el să supraviețuiască. 

În primele operații a trebuit să îndepărtăm toate părțile moarte care erau acolo. Erau multe leziuni la mâna stângă, a trebuit să amputăm câteva degete, avea arsuri profunde și puroi care curgea din articulații. Avea patru bacterii multirezistente.

Dr. Sanjay Varma, chirurgul care a preluat cazul:

Ca să-i salveze viața și-i scape organismul de infecții, microbiologii din echipa pentru mari arși au lucrat zile bune să găsească un cocktail personalizat de antibiotice la care să răspundă bacteriile multirezistente.

S-a trezit în data de 21 noiembrie, cu „urechile decupate” și toate degetele la mâna stângă amputate. Era în alt spital, în altă țară. 

I s-a părut o zi, a fost aproape o lună de comă

Două zile nu a avut amintiri, deși se trezise din somnul indus. Era 23 noiembrie 2015, aproape o lună după incendiul de la „Colectiv”. Știe data pentru că o asistentă de la Medium Care, secția unde îl mutaseră de la Terapie Intensivă când i s-a îmbunătățit starea, notase cu markerul pe o tablă: ziua, numele lui și locul în care se aflau. 

Data de pe tablă contrazicea senzația lui că trecuse numai o zi de la incendiu, dar mușchii atrofiați și faptul că nu se poate mișca deloc i-au confirmat săptămânile de comă. Îi era foarte sete și a cerut apă, așa că o asistentă a adus un burețel special cu care i-a umezit buzele. Încă nu avea voie să bea lichide. 

„Ei sunt încă, acolo, la putere și fac legile care sunt”

„A fost un șoc când m-am trezit în Newcastle, cu mama lângă mine”, își amintește el. Nu mai vorbise cu ea de ani întregi. „A plecat de acasă când aveam 16 ani”, spune Alexandru, al cărui tată a murit când el era copil. 

Acum însă, ea era la marginea patului său. Își dăduse consimțământul pentru acte medicale în numele lui. 

La un moment dat, tânărul a rugat personalul medical să nu o mai lase să intre la el și spune că de atunci nu au mai vorbit. 

Toată viața i se schimbase lui Alexandru și nu știa de unde să o ia de la capăt. 

„Am fost o lungă perioadă de timp nervos pe sistemul medical. Sunt patriot, dar mă enervează faptul că statul a fost inutil, nu a prevenit și că ei sunt încă, acolo, la putere și fac legile care sunt.”.

Două linguri de iaurt

Medical, se recupera rapid. La câteva zile după ce s-a trezit din comă, i-au scos pe rând tuburile care îl hrăneau și care îl ajutau să respire.  Prima masă a constat în două linguri de iaurt. „Nu o să uit niciodată senzația aia. După două linguri, mă simțeam ca după un kilogram de mâncare.” 

Când a realizat că i se amputaseră degetele și părți din urechi, singurul mod în care îi mai putea fi salvată viața în acel moment, a fost furios. Așa că medicii au început să-i explice lui Alexandru Olteanu ce pățise, ce avea în el când a venit și ce drum are în față. 

Citește și partea a doua a reportajului:

1,1 milioane de euro despăgubire pentru românul ars la Colectiv, care se tratează și acum în Anglia. „Urmările fizice sau psihice asupra persoanelor sunt permanente”

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro