Mergi direct la conținut »
Dihonia din opoziție se adâncește. Pro România va avea candidat propriu la președinția Camerei Deputaților
Politică Libertatea > Ştiri > Politică > Dihonia din opoziție se adâncește. Pro România va avea candidat propriu la președinția Camerei Deputaților

Dihonia din opoziție se adâncește. Pro România va avea candidat propriu la președinția Camerei Deputaților

Deputatul Daniel Constantin a anunțat, marți, că Pro România va avea, ”cel mai probabil”, un candidat propriu la președinția Camerei Deputaților. USR a anunțat deja că va încerca să convingă partidele opoziției să-l susțină pe Stelian Ion, în timp ce liberalii, care nu au nominalizat oficial pe nimeni, sunt iritați de anunțul făcut de către președintele USR, Dan Barna. Președintele PMP, Eugen Tomac, s-a pronunțat pentru un candidat comun al opoziției, fără să facă însă vreo nominalizare.

De Adrian Ilie,

”Mâine vom avea o şedinţă, dar cel mai probabil vom avea candidat propriu pentru conducerea Camerei Deputaţilor. Este normal să fie aşa, nu vom vota nici cu PNL, nici cu PSD sau cu alt candidat şi vom avea candidat propriu”, a declarat Daniel Constantin, la Parlament.

Constantin a evitat însă să precizeze numele celui pe care Pro România vrea să-l propună pentru funcția deținută până acum de către Liviu Dragnea. „Înţeleg că toţi liderii de grup au luat un mandat din cadrul grupurilor şi vom începe negocierile astăzi, mâine şi vom vedea după aceea rezultatul negocierilor. Noi avem mai mulţi candidaţi care sunt pregătiţi şi au experienţă şi parlamentară şi sunt şi profesionişti şi pot conduce foarte bine Camera Deputaţilor”, a spus Constantin.

Tensiuni între USR și PNL

Cu câteva ore înainte, președintele USR, Dan Barna, anunța că Uniunea îl propune pe Stelian Ion pentru  conducerea Camerei și că va demara discuțiile cu celelalte partide ale opoziției pentru a le convinge să-ș susțină pe Ion.

Anunțul a provocat iritare printre liberali care nu și-au ascuns nemulțumirea că alte partide au venit deja cu nominalizările înainte să convină împreună care partid va face nominalizarea.  ”Să ne potolim puțin și să stăm la masă să discutăm înainte (…) Să încercăm să valorizăm votul pe care l-au dat românii pentru că în momentul de față nu se întâmplă acest lucru”, a declarat vicepreședintele PNL, Dan Vîlceanu, pentru Digi24.

Citește și:USR revendică fotoliul lui Liviu Dragnea din fruntea Camerei Deputaților. Stelian Ion, propus pentru susținere din partea întregii Opoziții

Close
Închide
  Close