Din închisoare sau din exil, Navalnîi și aliații săi au planificat o lovitură pentru partidul lui Putin, la alegerile din Rusia care încep azi

Comentează
Arhiva foto

Echipa lui Aleksei Navanîi îi îndeamnă pe alegători să voteze, tactic, pentru candidații opoziției care au cele mai multe șanse de a-i învinge pe politicienii Rusiei Unite, partidul Puterii, la alegerile parlamentare, regionale și locale ce au loc de vineri până duminică în Federația Rusă. Rusia Unită este în continuare favorita scrutinului, mai ales că unii reprezentanți ai opoziției au primit interdicția de a candida, dar Navalnîi și aliații săi cred că simpla reducere a majorității partidului în parlamentul federal ar putea fi o victorie importantă, scriu New York Times și Moscow Times.

La o adresă neprecizată, undeva în afara Rusiei, cinci oameni s-au întâlnit în mod regulat în ultimele luni pentru a plănui o lovitură pentru Vladimir Putin și partidul său, la alegerile parlamentare ce au loc weekendul acesta.

Cei cinci sunt aliați ai liderului opoziției ruse Aleksei Navanîi, toți exilați din cauza pericolului care îi paște acasă.

Strategia lor este aceea de a folosi alegerile parlamentare care se desfășoară de vineri până duminică pentru a submina pe cât posibil Rusia Unită, gruparea care îl sprijină pe Putin, și care este favorita scrutinului.

Asta, în ciuda faptului că autoritățile au interzis candidatura unor figuri ale opoziției reale, acceptând în mare doar candidați care nu reprezintă un mare pericol pentru regim.

Există o strategie.

Ideea „votului inteligent”, așa cum a numit-o Navalnîi, presupune coalizarea alegătorilor opoziției în jurul oricărui candidat care intră în scrutin cu șanse de a câștiga împotriva omului Rusiei Unite în fiecare din cele 225 de circumscripții electorale.

Candidatul poate fi liberal, naționalist sau stalinist.

Înainte de a merge la urne, alegătorii nu trebuie decât să își introducă adresa în aplicația Navalnîi, pe telefonul mobil, care oferă apoi numele candidaților dezirabili.

„Vrem ca un număr cât mai mare de candidați neaprobați de Kremlin să intre în Parlament, inclusiv în parlamentele regionale”, explică pentru New York Times Ruslan Șaveddinov, unul dintre aliații lui Navalnîi, care lucrează la acest proiect.

„Asta măcar generează turbulențe în sistem, ceea ce este foarte, foarte important pentru noi”, adaugă el.

Strategia „votului inteligent” demonstrează că o mișcare de opoziție zdrobită în interiorul Rusiei în ultimele luni reușește încă să influențeze, din exil sau din închisoare, evenimentele politice.

Este de asemenea motivul pentru care scrutinul din weekend mai are un pic de suspans, chiar dacă victoria Rusiei Unite este asigurată, scrie New York Times. Acum, principala întrebare este dacă partidul lui Putin va păstra majoritatea de două treimi din Dumă, care îi permite modificarea Constituției. Analiștii cred că da.

Navalnîi a susținut strategia din închisoarea în care se află.

„Dacă mergeți la urne veți deveni de o mie de ori mai influent și mai puternic decât versiunea voastră care doar se plânge, dar nu face nimic”, a explicat opozantul într-o scrisoare din penitenciar, publicată miercuri.

„Nu vreți să încercați? ȘI totodată să deveniți o versiune mai bună a voastră?”, a întrebat el.

Alegerile parlamentare din Rusia se desfășoată de vineri până duminică FOTO: EPA

O strategie similară a mai fost folosită în trecut, nu întotdeauna cu succes. Oponenții Brexitului au folosit-o în 2019, la alegerile parlamentare, dar eu eșuat, iar Partidul Laburist a suferit cea mai amară înfrângere a ultimelor decenii în fața conservatorilor lui Boris Johnson.

Însă Rusia este un caz diferit. Democrația sa nu este una reală, dar Kremlinul caută totuși să își asigure legitimatea populară, organizând alegeri în care partidele agreate își împart votul opoziției.

Tactica lui Navalnîi, folosită inițial în 2019, la nivel regional, încearcă să folosească acest sistem al „democrației controlate” împotriva lui Putin.

Kremlinul răspunde

Autoritățile par să se teamă. Deși popularitatea lui Navalnîi nu este una ridicată în Rusia - institutul de sondare a opiniei Levada îl plasează la 14% - oficialii au făcut eforturi să îi blocheze campania.

Autoritatea de reglementare a Internetului a blocat accesul la site-ul care promova votul tactic și care oferea numele candidaților și a cerut Google și Apple să șteargă aplicația „Navalnîi”.

Companiile nu au făcut asta, astfel că Moscova a acuzat amestecul SUA în alegerile din Rusia. Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, a sugerat chiar că campania votului tactic este afiliată Pentagonului.

Săptămâna trecută, Ministerul de Externe l-a convocat pe ambasadorul SUA la Moscova, John J. Sullivan, pentru a-i prezenta „dovezile incontestabile ale încălcării legii rusești de către giganții digitali americani, în contextul pregătirii și desfășurării alegerilor”.

Printre altele, autoritățile ruse au blocat parțial și temporar accesul la Google Docs, un serviciul din pachetul Google, deoarece Navalnîi îl folosise pentru a publica numele candidaților dezirabili, scrie Moscow Times.

În același timp, un tribunal din Moscova a interzis motoarelor de căutare Yandex și Google să arate rezultate pentru căutarea „vot inteligent”, iar reprezentanții instanței au apărut săptămâna aceasta la ușa birourilor Google din Moscova pentru a aplica decizia.

Putin are de ce să fie precaut

Grigorii Golosov, politolog la Universitatea Europeană din Sankt Petersburg, care a studiat strategia votului tactic, crede că autoritățile de la Kremlin au motive să fie precaute. Mai ales că institutul public de sondare VTsIOM creditează Rusia Unită cu 29% din voturi, în scădere de la cele 40% înaintea alegerilor din 2016.

Ținând cont că sistemul electoral al Rusiei presupune că un candidat poate câștiga alegerile din circumscripția sa cu o majoritate simplă, cele câteva puncte procentuale generate de votul tactic pot fi suficiente, în unele cazuri, pentru a împinge un om al opoziției - oricare ar fi el - deasupra celui aruncat în luptă de partidul Puterii.

Ideea de succes este relativă. Rusia Unită își va menține cel mai probabil majoritatea în camera inferioară a Parlamentului, Duma, deoarece jumătate din cele 450 de mandate sunt atribuite proporțional, pe liste de partid. Partidul de guvernare va primi destul de sigur cele mai multe voturi, mai ales că, spun criticii, scrutinul este în general afectat de fraudă electorală.

Dar aliații lui Navalnîi spun că chiar și alegerea câtorva zeci de noi deputați, care se opun Rusiei Unite, ar fi semnificativă, deoarece ar complica treburile Kremlinului.

Tot ei spun că în mare parte a țării, procesul de numărare a voturilor este destul de transparent pentru ca strategia lor să dea roade.

Vladimir Putin FOTO: EPA

Deocamdată, principalele partide de opoziție din Parlament, comuniștii și naționaliștii, i-au fost mai degrabe loiale lui Putin. Dar acest lucru ar putea să se schimbe.

„Dacă în Rusia ar avea loc complicații politice serioase, din vreun motiv sau altul, atunci controlul Parlamentului devine critic”, explică Golosov. „Dacă Kremlinul slăbește în ochii partidelor opoziției, atunci acestea vor începe să acționeze în propriul interes”, adaugă el.

Cu ștampila pe comuniști

Aliații lui Navalnîi spun că au petrecut luni de zile analizând fiecare district electoral federal și fiecare scrutin regional și municipal, pentru alegerile care au lov tot weekendul acesta.

Echipa de cinci analiști care conduce proiectul - Șaveddinov, vechiul apropiat al lui Navalnîi Leonid Volkov și alți trei oameni - s-a reunit de mai multe ori în ultimele săptămâni. Șaveddinov explică că au consultat datele institutelor de sondare a opiniei, au vorbit cu zeci de experți regionali și au primit rapoarte din teren pentru a determina care sunt candidații mai bine plasați pentru a câștiga împotriva Rusiei Unite.

Ei au indicat și alegerile din 2019 pentru Duma Moscovei, în care 20 de candidați aleși de echipa lui Navalnîi au câștigat, diluând numărul de membri veniți din partea Rusiei Unite de la 38 la 24, din 45 de mandate totale.

„Kremlinul încearcă să toarne ciment peste politică. Dar totuși, unele flori înfloresc”, spune Șaveddinov.

Șaveddinov, care are 25 de ani, a fugit din Rusia anul acesta. A petrecut cea mai mare parte a lui 2020 într-un soi de exil modern, așa cum chiar el explică, fiind deținut și trimis pentru un an de serviciu militar la un post pe o insulă din Oceanul Arctic.

Acum se află în străinătate, organizând emisiuni săptămânale cu Volkov, prin care încearcă să mobilizeze susținerea cetățenilor.

Miercuri, echipa lui Navalnîi a publicat cele 1.234 de nume recomandate de candidați ce merită să fie votați în toate alegerile care au loc în weekend. Au așteptat până cu două zile înainte de debutul scrutinului, pentru a fi siguri că respectivii candidați nu vor fi scoși de pe buletinele de vot.

Cei care aveau deja instalată aplicația „Navalnîi” pe telefoane au primit notificări în care erau anunțați că pot afla numele canddiatului dezirabil.

Mai bine de jumătate dintre candidații pentru Duma federală susținuți de echipa lui Navalnîi sunt comuniști, chiar dacă liderul partidului, Ghennadi Ziuganov, l-a catalogat pe Navlnîi drept „un trădător”.

„Tot ce pot să fac este să merg să votez”

Strategia a stârnit critici și printre unii oponenți ai Kremlinului, în special printre cei din orașe mari precum Moscova sau Sankt Petersburg, unde mai mulți candidați ai opoziției participă la alegeri în același district.

Riscul este ca echipa lui Navalnîi să judece greșit șansele unui candidat și ca rezultatul să fie împărțirea votului, nu consolidarea șanselor opoziției.

În districtul 198 din Moscova, echipa lui Navalnîi a ales-o pe Anastasia Briukhanova, o tânără care lucrează în domeniul managementului urban. O altă figură a opoziției care candidează în același district, Marina Litvinovici a scris pe rețelele socială că decizia este o greșeală și a refuzat să o susțină pe Briukhanova.

Totuși, într-un interviu, Briukhanova a apreciat că sprijinul din partea echipei Navalnîi ar putea să îi aducă șapte puncte procentuale la scorul final.

Scopul votului tactic este acela de a motiva oameni precum Azalia Idrisova, care este o antreprenoare ce lucrează în domeniul sănătății mintale în Moscova, care s-a declarat copleșită de numărul de candidați și de partide de pe buletinul de vot.

Ea spune pentru New York Times că va urma recomandările echipei Navalnîi, chiar dacă se așteaptă ca alegerile să fie fraudate.

„Tot ce pot să fac este să merg să votez”, spune ea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
8 sept.
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!